Ce spune MAI despre existența unor „secţii de poliţie ilegale”

Potrivit Biroului de presă al MAI, toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competenţă al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate,

De (R.C.)
Ce spune MAI despre  existența unor „secţii de poliţie ilegale”

Potrivit Biroului de presă al MAI, toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competenţă al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate,

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a precizat luni că nu există un acord semnat cu autorităţile din Republica Populară Chineză care să permită înfiinţarea unor „secţii de poliţie ilegale”, după ce în spaţiul public au apărut informaţii pe această temă.

Potrivit Biroului de presă al MAI, toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competenţă al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate, respectă legislaţia internă a României şi pe cea internaţională.

„Vă asigurăm că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, desfăşoară constant, conform competenţelor, activităţi pentru a se asigura că, pe teritoriul României, nu sunt desfăşurate activităţi care să aducă atingere siguranţei naţionale, ordinii publice şi drepturilor cetăţenilor”, arată sursa citată.

Reacţia vine în urma unui articol publicat de CNN, potrivit căruia China ar fi deschis în mai multe ţări, printre care şi România, ‘secţii de poliţie’ cu scopul de a-şi supraveghea cetăţenii care trăiesc peste graniţă.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. ce drepturi imi sunt incalcate daca aia scriu documente in ungureste? aveam cumva acces la ele daca erau in romana?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.