CEI O SUTĂ – CULOARUL TEMPLIER (10)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – CULOARUL TEMPLIER, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008

Din anul 1211 nu mai găsim nici o însemnare privind vreo vizită a Celui de Al Şaizeci şi cincilea la Laib, la Ferme zu Chiuso sau la Lerins. După aproape o jumătate de veac, el revine la Naumburg, acolo unde şi-a făcut ucenicia şi unde s-a bucurat de primele recunoaşteri. Din Naumburg plecase un tânăr imberb, priceput în cele şapte meşteşuguri ale constructorilor de biserici, dar încă nici măcar calfă, şi se întoarce un cavaler mereu ascuns în carapacea armurii şi sub pelerina albă cu cruce roşie.

Personajul avea ceva inuman în el, nu numai pentru că se încăpăţâna să rămână şi în momentele cele mai obişnuite îmbrăcat în zale şi cu coiful pe cap, ci şi din pricina renumelui său coborât din producţiile menestrelilor, un renume ce sfida concreteţea timpului şi a fizicului celui aflat de faţă.

Dacă, după ce a fost atacat pentru prima oară în Alpi, Al Şaizeci şi cincilea a pus incidentul pe seama obişnuiţilor tâlhari la drumul mare – care mişunau peste tot, dar se fereau să se atingă de cavalerii templieri, ceea ce ar fi trebuit totuşi să-l facă, dacă nu mai suspicios, măcar mai atent -, al doilea atac, atunci când a fost grav rănit şi jefuit de tot ce avea asupra sa, inclusiv de armură, a venit aproape simultan cu incendierea, într-o noapte, a casei familiei sale. Casa, mai degrabă o colibă lipită de zidul exterior al mănăstirii Laib, a ars ca o torţă, înainte ce vecinii să se dezmeticească şi să poată interveni. Atunci şi-au găsit sfârşitul şi femeia cavalerului şi copiii săi. Cu excepţia unuia care îşi încerca de multă vreme norocul în lume. (Încă de mic, Al Şaizeci şi şaselea fugise de multe ori de acasă.) Ceea ce l-a făcut pe Vezan să priceapă că a primit două avertismente severe şi că s-ar putea ca următorul să fie ultimul.

Al Şaizeci şi cincilea se grăbea. El mai ştia ceva – sau cel puţin bănuia: “părintele său”, Sfântul Malachie afirmase că, pe vremea celui pe care-l desemnase drept papa Inocenţiu al III-lea¹, “adevărul va fi spus printre statui, plăsmuirile omului după chipurile create de Domnul”.

La Naumburg, Al Şaizeci şi cincilea ştia, de acum, şi multe alte lucruri. Lucruri trăite şi tălmăcite drept ceea ce erau şi lucruri aflate din lungile sale popasuri prin arhive. Precum şi lucruri descoperite prin veşnicele calcule ce l-au însoţit întreaga-i viaţă, astfel încât fiecare senzaţie n-o socotea decât drept efectul unor asemenea socoteli şi coincidenţe. Avea 63 de ani, trecuse prin numeroase evenimente şi fusese figurant în altele. Se născuse recunoscut drept continuator al unor vechi tradiţii, primise o educaţie specială la Vaza, fiind crescut pentru a duce mai departe mesajele unei lumi ce trăia doar prin indivizi ca el. S-a bucurat de un renume imens încă din timpul vieţii şi a fost acceptat în locuri şi în companii unde puţină lume a avut acces. Deoarece faima excesivă idealizează, prezenţa sa fizică a fost întotdeauna percepută altfel decât cea a unui om obişnuit. (Probabil că de aici se trăgea şi legenda cum că ar fi rămas tot timpul prizonier în armură şi cu faţa ascunsă sub coif. Dar, la fel de bine, asta ar fi putut fi doar o metaforă născută din aceeaşi necesitate de a împăca inconştientul colectiv cu realitatea percepută.)

La Naumburg, desăvârşirea catedralei tocmai continua într-o nouă etapă, sub episcopul Engelhard. Vezanul se află din nou la locul potrivit. Vechea criptă, lărgită, va rămâne singurul supravieţuitor al edificiului domului în stil roman târziu. Cavalerul templier a repus pe socluri statuile ctitorilor.

Ceea ce a urmat este posibil să se fi întâmplat şi aşa cum crede că a descoperit scribul.

La Naumburg, cu aproape cincizeci de ani în urmă, tânărul ucenic a îndeplinit prima sa misiune importantă. O misiune importantă de mesager. Se pare că Al Şaizeci şi cincilea a făcut exact ceea ce a trebuit, întrucât lucrarea sa a stârnit consecinţe. Dar şi el însuşi era încă prea crud pentru a afla cu exactitate cele transmise. Probabil că munca sa nu se poate compara decât cu superbele manuscrise aşternute de scribii prea puţin cunoscători de carte. Faţă de aceasta, în 1211, la Naumburg vine un om iniţiat. El scoate din ungherele lor statuile, le examinează, le citeşte. Nu corectează nimic, până şi atunci când nu este încântat de sensul celor reprezentate. Rămâne convins că el nu este decât un emisar.

Primul lucru care l-a frapat pe scrib a fost faptul că fiul lui Richard le Noir s-a aflat mereu acolo unde se întâmpla ceva neobişnuit, ceva ce ar fi putut schimba sau chiar a schimbat soarta lumii. Mesajele duse de Al Şaizeci şi cincilea trebuiau preluate de la cineva şi duse fără ezitare exact la destinatarul lor. Prea multele asemenea apariţii precise nu puteau fi doar rodul unor întâmplări. Mesagerul n-a fost cel ce a luat hotărârile, însă a reprezentat pe unul dintre cei ce a avut în grijă aplicarea lor. El a fost maneta de comandă, o manetă desigur pusă în mişcare prin calcule precise de o mână care nu a fost a sa, însă fără de care mâna aceea n-ar fi putut fi eficientă.

Întors din cruciadă, Vezanul a ajuns la vârsta fizică în care rolul său de mesager trebuia să se termine. Dar n-a fost doar atât. Dacă facem un calcul simplu, la întoarcerea în Occident, Al Şaizeci şi cincilea era un om în toată puterea. Problema reală era că acum ştia deja prea multe. Mesajele nu-i mai erau neînţelese. Subiectivitatea sa risca să se implice. Mesagerul nu mai era bun de a fi emisarul ideal.

O vreme are timp să se odihnească la Laib şi să lase gândurile să i se aşeze. Creierul obişnuit să funcţioneze conform unor veşnice calcule funcţionează mai departe. Curând, gândurile refuză să mai meargă în gol. Misiunile pe care le-a îndeplinit în plină discreţie şi abnegaţie a obedienţei sale faţă de Ordin i se relevau în alte lumini. În uriaşa arhivă a mănăstirii caută şi găseşte unele răspunsuri. De ce a trebuit să meargă atunci acolo şi de ce nu a trebuit să meargă atunci altundeva. De cele mai multe ori, conţinutul mesajelor purtate era ascuns sub un text atât de incifrat încât nici solul n-ar fi putut să-l dezvăluie, la orice supliciu ar fi fost supus. Iniţierea fraţilor era treptată, iar un cavaler ştia, totuşi, destule lucruri despre simbolistica şi codurile frăţiei. Cu atât mai mult, este de presupus că nici Vezanul nu era cu totul ingenuu. Totuşi, acum, “ajuns la pensie”, el dorea să ştie mai multe. Cu ajutorul informaţiilor din cele trei biblioteci, se străduieşte să-şi explice nu neapărat marile taine ale mersului lumii, ci, măcar, sensul faptelor la care a fost el însuşi părtaş. Ca “manetă”. Cu ani în urmă, pe când a venit pentru prima oară la Laib, printre nenumăratele drumuri făcute aproape fără contenire, găsim şi numeroase popasuri la Paris. Fusese acolo din curiozitate profesională, întrucât, pe o insulă a Senei, tocmai începuse ridicarea unei catedrale plănuită a fi foarte mare şi care să poarte hramul Sfintei Fecioare. Dar fusese, cu acele prilejuri, în mod sigur şi în renumitul atelier de confecţionare a celor mai celebri arbori genealogici care, după moartea bunicului, a fost continuat de rudele sale cele mai apropiate. Aşa că pentru domeniul acela avea pregătirea necesară, cunoscându-i cel puţin o parte dintre secrete direct de la sursa ce mai prestigioasă.

Punând cap la cap cele găsite din documente, află cu oarecare precizie ce interese a slujit. Unele deloc pe placul său. Altele pentru care merita să se felicite. Acum ştia multe, dar n-avea cum să-şi valorifice cunoaşterea. Jurământul tăcerii, depus la primirea printre templieri, era pretins mult mai sever de a fi îndeplinit decât cel al sărăciei sau cel al castităţii. Numai că experienţa sa extraordinară de viaţă, pe care n-a putut s-o împărtăşească nimănui – nici măcar soţiei sale mute şi analfabete, incapabilă de a trăda ceva – risca să se piardă. Să fi fost în zadar. A fost orgoliu să afle singur ceea ce nu i s-a comunicat? Iată: un orgoliu care duce la unul şi mai mare, şi mai lacom, acela de a crede că ai o comoară de cunoştinţe atât de mari, încât ar fi o crimă să le duci cu tine în mormânt.

În vechea criptă a Domului din Naumburg, acolo unde şi-a început misiunea², Al Şaizeci şi cincilea se află în cel mai dificil moment al existenţei sale: după ce calcule să se ia? Cum să dăruiască el oamenilor adevărurile şi concluziile la care a ajuns, cum să-i facă să le priceapă şi să nu repete greşelile pe care le-a trăit el şi cum să repete izbânzile la care şi el a fost figurant? Cum, Doamne, să procedeze el, un simplu mesager, la asemenea destăinuiri, fără a trăda solemnul jurământ? Şi aspectul ţinând de tăcere, şi cel referitor la supunere nemărginită. Şi cum, conştient că i se apropie sfârşitul pe această lume, să-şi justifice viaţa, altfel decât în a o transforma într-o carte de învăţătură pentru alţii?

La şaizeci de ani, Al Şaizeci şi cincilea fusese toată viaţa credincios principiului iniţierii treptate. Şi a rămas credincios acelui principiu şi după acea vârstă. Până la capăt.

Al Şaizeci şi cincilea, ascuns în armura sa, a zăbovit aproape doi ani, stând singur în vechea criptă, calculând, rugându-se, gândind, rugându-se, privind şi rugându-se iarăşi.

În 1213, o rază de soare intră în criptă şi Vezanul a înţeles că acesta era un semn, că lunga sa zăbavă a fost primită. În aceeaşi zi şi-a adus aminte, fără a-şi da seama cum, de atelierul de orfevrierie de la Unterkracken, unde, printre lianele de fier forjat, s-au păstrat mesaje ciudate, pe care numai puţini iniţiaţi erau capabili să le descifreze. A fost aceea o credinţă atât de încetăţenită, încât lumea o rostea, fără a mai încerca să-i desluşească taina.

În cripta de la Naumburg, printre cifre şi litere aparent fără sens, printre privirile, ornamentele şi anamorfozele statuilor ctitorilor, au început să-i apară “coincidenţe” şi convenţii noi. Timp de şase săptămâni, Vezanul a lucrat singur, fără să permită altcuiva a-l asista. După o altă săptămână, nemaivăzându-l de prea multă vreme, un servitor l-a căutat şi l-a găsit mort. Cu câteva zile înainte, Al Şaizeci şi cincilea împlinise 65 ani. (O altă coincidenţă fericită pentru scrib, care se mai vede, şi în felul acesta, confirmat.)

Scribul nu ştie dacă Mesgerul a reuşit să exprime în cripta de la Naumburg tot ceea ce a vurt să spună. Tot ce au conţinut veşnicele sale calcule. Calculele care l-au condus pe Vezan, dar care i-au rămas scribului necunoscute. Însă atmosfera din criptă parcă vorbeşte – chit că se spune că, de-a lungul secolelor, mulţi alţii, la fel de neştiuţi, au intervenit şi ei în scenografie. Şi chiar dacă nu eşti pregătit să pricepi răspunsul, rămâne cel puţin întrebarea. Pe care oricine o simte acolo plutind.

De-a lungul secolelor, cel puţin două persoane, după ce au revenit de mai multe ori şi au petrecut vreme îndelungată acolo, pretind că în acel loc s-au întâlnit cu eternitatea. Nici una dintre ele nu dă detalii. Şi alţii au fost atraşi de criptă, dar nu au povestit nici măcar atât.

Scoţând, pentru o scurtă clipă, din întunericul uitării traiul Celui de Al Şaizeci şi cincilea, scribul s-a pomenit că se întreabă dacă nu cumva i-a dat prea multă importanţă unuia care, fiind legat de cifra 65, nu reprezintă decât începutul descreşterii. Unuia care toată viaţa sa n-a fost decât un mesager. Asemenea tuturor oamenilor. Toţi suntem solii trecutului. Vezanul, adică templierul, fiul cavalerului bernardin, Cavalerul fără Chip şi nepotul lui Schwartz von Schwartz, Genealogul, n-a fost nici el mai mult decât un mesager. Însă, faţă de noi toţi, ceilalţi mesageri, el şi-a îndeplinit misiunea conştient, dar fără orgoliul însemnătăţii ei. În felul acesta, lupta sa a fost uşoară şi fără suferinţe. Are puterea de a accepta cineva – mai ales o fiinţă cu o descendenţă atât de nobilă – misiunea umană a solului fără a fi convins de importanţa excepţională a menirii sale? Poate un sfânt. Scribul în nici un caz. Şi el a zăbovit o vreme în criptă, aşteptând semnul razei divine. Însă fie că n-a avut suficientă răbdare, fie că nu dispune de harul necesar, aceasta lui nu i s-a arătat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.