CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (86)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008

3 mai

Se întâmplă lucruri de mare mirare. Ieri au fost pe la noi câţiva boieri şi mi-au înşirat de toate, dar am simţit că nu prea îndrăznesc să-mi spună pe şleau ce i-a adus la mine. Poate că era mai bine să plec şi eu la conac, însă, aşa, a trebuit să-i primesc, că nu se cădea să-i las în faţa porţii şi nici să plec nu pot, că am prea multă lume în case, venită din toate vânturile de frica apei mari şi a bolilor. Toţi nepoţii şi multe neamuri femeieşti mi-au umplut odăile şi poate că nici pentru ei nu-i bine acum aici. Şi n-o zic nici din zgârcenie şi nici de frică pentru mine.

Şi azi s-a întors şi Domnul.

Acum tot om vedea ce-o fi.

6 mai

Am tot zăbovit cu scrisul: dor s-o auzi ceva de la Palat.

Acum, după atâtea zile, se pare că nici n-a fost nimic. Şi, atunci, a avut dreptate nepotul meu Iulian, căpitanul de arnăuţi. Se vede că îmbătrânim numai cu anii, dar că rar ne facem mai aflaţi.

Ieri a murit Elisaveta, nevasta cumnatului meu Mihai, Dumnezeu s-o ierte!

Se vede că şi în alte ţări a fost apă mare. Se zice că pe Dunăre ar fi venit un pătuţ sculptat în lemn scump şi cu aşternut bogat, cusut cu fir. Copilul pe care l-au găsit [în pat] era viu şi sănătos şi sigur de neam dintre cele mai mari. Nu prea înţeleg cum vine asta: de era de neam atât de mare, cum de n-au avut grijă de el şi a ajuns pe Dunăre? Decât dacă ar fi făcut asta cineva dinadins. Şi cum de mai trăieşte? Cei ce mi-au povestit s-au jurat că-i adevărat.

……………………………………………………………………………….

Se vede că tot se învaţă ceva în anii pe care-i petreci pe lumea asta. În vreme ce scriam eu aici, au venit să-mi spună că Domnul a trimis arnăuţii să-i aducă legaţi pe mai mulţi boieri, dar că n-au găsit pe nimeni în casele celor pe care-i căutau. Dar asta încă mai poate însemna că totuşi a avut nepotul meu Iulian dreptate şi că Domnul i-a pus cu bună ştiinţă pe toţi la încercare, când a plecat.

8 mai

Tocmai acum a trebuit să se întâmple: m-a lovit un cal de nu mai pot sta în picioare, iar când eşti în pat, nu mai afli nimic de la nimeni. E plin de femei în jurul meu şi toate îmi dau să mănânc, mă spală şi se îngrijesc de piciorul meu, dar nu mai pot să adulmec în jur şi nimeni nu-mi mai spune nimic din cele ce se petrec. Măcar de nu l-aş fi trimis atunci pe nepotul meu Iulian de la noi…

Se vede că luna asta nu e prielnică. După Elisaveta a murit şi cuscrul Lazăr. Şi pe mine m-a lovit un cal.

Mi-e gândul tot la soră-mea Evanghelina. Nu ştiu ce să însemne asta.

12 mai

Noaptea asta a bătut la porţile noastre logofătul Stancu. Femeile l-au poftit înăuntru, însă, când mi-au spus, am îngheţat pentru că şi pe Boierul Stancu l-a căutat Domnul cu arnăuţii. Mă mir de ele că nu s-au gândit cam de ce bate un boier noaptea la poartă străină. N-o zic din frică, m-am bucurat că l-am văzut, dar de ele tot mă mir şi, când a plecat logofătul Stancu, le-am şi spus.

N-a stat decât câteva vorbe să schimbăm şi m-a întrebat imediat de nepotul meu Iulian, căpitanul de arnăuţi. Am stat şi am cugetat, însă îl ştiu pe Stancu de copil şi am fost şi pe câmp împotriva turcului împreună noi doi, aşa că nu i-am spus tot, însă ceva tot i-am povestit despre Iulian. Dar l-am întrebat şi de el şi de ce are Domnul cu el şi cu ceilalţi boieri după care a trimis arnăuţii.

[Logofătul] mi-a mărturisit doar atât: pruncii se joacă împreună cu câinii fiindcă simt că [aceştia] nu muşcă niciodată copiii. Dar vai de ei când se fac mari şi continuă să hârjonească animalul cu care n-au crescut împreună.

Între timp, mie mi-au revenit în minte vorbele spuse de mult de Iulian, atunci când a pomenit în şoaptă de o răzmeriţă pusă la cale de boierii Stănceşti.

13 mai

Nu pot să mă scol din pat şi abia să ţin pana în mână.

Domnul a plecat iar de la Palat. Se pare că, de data asta, a plecat cam prea în grabă. Prea a vrut să strângă un bir într-un an în care ţara abia îşi mai trăgea sufletul. Se zice că nimeni nu l-a condus nici măcar până la bariere, în afară de cele câteva slugi.

Dar mi s-a mai spus că tocmai Iulian, în fruntea unui pumn de călăreţi, s-a găsit să meargă să-i caute pe boierii care acum nici măcar nu se mai ascund. Copilul acesta e orb de tot! Doamne Dumnezeule, te implor dă-i mintea măcar acum!

Neghiob am fost că n-am chemat-o iar pe soră-mea Evanghelina, că numai ea îi mai poate vorbi. Am trimis azi după ea, dar acum mi-e teamă că [ea] va veni prea târziu.

15 mai

Ar fi venit soră-mea Evanghelina, singură, şi fără s-o chem eu. Mama se vede că-i tot mamă şi simte de departe primejdia ce-l paşte pe puiul ei. Îmi amintesc de tot felul de minuni despre întâmplări asemănătoare, însă mă simt prea slab acum şi prea înfricoşat să le mai povestesc. Poate altădată, dacă oi mai avea zile şi dacă le-o mai veni vremea.

Destul că l-a găsit iarăşi repede – şi asta socot că tot minune trebuie să fie – şi au vorbit ei amândoi, după care mi-a spus şi mie. Evanghelina e o femeie bărbătoasă, însă atunci când vorbeşte despre fiul ei Iulian, se face moale şi duioasă, deşi a ştiut întotdeauna să-l strunească şi pe el. Azi, când au vorbit la Palat, s-au închis într-o cămară pe care o are Iulian acolo (multe cămări trebuie să fie acum goale la Palat) şi Iulian i-a povestit în taină că toată urzeala boierilor nu-i este străină Domnului, care nu vrea decât să pună lumea la încercare ca să vadă cine e cu el şi cine-i este împotrivă. Şi n-a putut, ca altădată, să-i poruncească Evanghelina lui Iulian, ci mai mult [i] s-a plâns că drumul e departe şi doar el, Iulian, singur vrea să le stea la toţi împotrivă şi să se facă mâna Domnului. Iulian a râs şi a spus că el îi are pe arnăuţii lui şi nu i-e frică de nimeni. Şi doar atât l-a mai întrebat maică-sa: dacă Domnul l-a pus să îndeplinească lucrurile cât timp [Domnul] lipseşte din capitală, iar Iulian i-a răspuns că Domnul n-a mai poruncit nimic: că acum fiecare trebuie să facă aşa cum crede că e mai bine, însă pentru că numai el se arată credincios Domnului, răsplata cea mare a lui va fi. Că nici viţa nu-i lipseşte pentru aceasta [pentru dregătoriile înalte]. Maică-sa nu i-a mai spus nimic, numai l-a sărutat pe amândoi obrajii şi l-a rugat să aibă grijă de dânsul. Dar când a venit la noi, a plâns. Şi n-a plâns de bucurie.

Despre celelalte multe câte s-au mai întâmplat, mai târziu – sunt prea slab acum şi nu mai pot împinge pana.

18 mai

Astă-seară au venit pe furiş logofătul Stancu şi încă doi boieri. Au intrat în grabă, după ce le-au dat drumul la poartă şi mi-au spus că numai la mine mai sunt acum în siguranţă. Iulian, fără să-l fi pus nimeni [s-o facă], din zelul său nebun, taie şi spânzură prin cetate fără nici o judecată. Caută boierii şi-i omoară, dar batjocoreşte şi ucide şi târgoveţii pe care crede că i-a găsit cu vină faţă de Domn. Iar de multe ori le născoceşte el greşeala. Până nu ajung boierii Răduleşti cu oameni destui, nu-i mai poate sta nimeni în cale [lui Iulian].

Aşa că l-am primit şi pe logofătul Stancu şi i-am primit şi pe cei cu care a venit să stea la mine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.