Am comemorat în tăcere, la 22 ianuarie, un an de la aprobarea, prin hotărâre de guvern, a memorandumului de înţelegere dintre guvernul Ponta şi Rompetrol. De la bun început am ştiut că este o păcăleală: statul român se retrăgea din procesul cu KazMunaiGaz şi renunţa la o creanţă de aproape 600 milioane dolari în schimbul unei plăţi de 200 de milioane USD, plus înfiinţarea unui utopic fond de investiţii de un miliard. Suntem însă în situaţia în care guvernul Ponta nici măcar nu a fost capabil să încaseze plata de 200 de milioane de dolari, reprezentând contravaloarea unui pachet de 26,69% din acţiuni. „N-a vrut nimeni să semneze nicio hârtie, niciun funcționar, pentru că au zis: Domne, ne face Băsescu dosare”, a explicat, acum două săptămâni, premierul Victor Ponta motivul pentru care statul român nu a făcut nimic, dar absolut nimic, pentru a pune în aplicare prevederile memorandumului.
Foarte pe scurt istoria potlogăriilor de la acest combinat, construit în 1975 de Nicolae Ceauşescu. L-a cumpărat, în toamna lui 2000, pe ultima sută de metri a guvernării CDR-PNL-UDMR-PD, omul de afaceri Dinu Patriciu. A plătit doar vreo 50 de milioane de dolari, cu promisiunea că va rezolva problema datoriilor istorice de 340 milioane USD şi va investi 225 milioane USD. Cu datoriile nu a rezovat nimic, aşa că, în 2003, guvernul Năstase – amabil cum îl ştim cu investitorii – emite o ordonanţă de urgenţă care reglementează subscrierea integrală de către statul român a tututor obligaţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanţe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 760 de milioane de dolari. Practic, guvernul Năstase îi permite lui Patriciu să amâne cu 20 de ani plata datoriilor către stat (termenul a fost modificat ulterior, de Parlament). În 2007, Patriciu vinde Rompetrol companiei KazMunaiGaz contra sumei de 2,7 miliarde de dolari. Nu uitaţi: el plătise efectiv, în 2000, doar 50 de milioane USD. În 2010, cei de la KazMunaiGaz profită de fisurile din ordonanţa guvernului Năstase şi majorează capitalul, apoi convertesc datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acţiuni, statul pierzând în acest fel pachetul majoritar. ANAF începe procesul cu Rompetrol, reclamând o datorie de 570 milioane USD. Acesta este procesul întrerupt de guvernul Ponta, întrucât a ajuns la o “înţelegere” cu KazMunaiGaz.
