Celebrând realegerea. Putin a salutat anexarea de teritorii ucrainene

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat luni seară „întoarcerea la patrie” a teritoriilor ucrainene ocupate de Moscova, aclamat de o mulţime adunată în Piaţa Roşie după realegerea sa zdrobitoare la un scrutin prezidenţial fără opoziţie, relatează AFP.

Putin, care se află la putere de aproape un sfert de secol, a câştigat 87,28% din voturi în alegeri, care s-au desfăşurat de vineri până duminică, inclusiv în regiunile din Ucraina a căror anexare a fost revendicată de Rusia.

Rezultatul a fost descris ca fiind „excepţional” de Kremlin şi denunţat ca „fără legătură cu realitatea” de către opoziţia aflată în exil.

Preşedintele în vârstă de 71 de ani a apărut luni seara în Piaţa Roşie, unde avea loc un concert pentru a sărbători zece ani de la anexarea peninsulei Crimeea, primul act al conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Salutat de mulţime cu strigăte de ‘Rusia! Rusia!’, Putin, însoţit pe scenă de cei trei adversari ai săi în alegerile prezidenţiale, a dat asigurări că ţara sa va merge „înainte, mână în mână” cu teritoriile cucerite de la Ucraina.

„Întoarcerea la patrie s-a dovedit a fi mai dificilă, mai tragică, dar am realizat-o, şi acesta este un mare eveniment în istoria statului nostru”, a spus Putin într-un scurt discurs înainte de a cânta imnul rus la unison cu mulţimea adunată lângă zidurile Kremlinului.

Rusia a anexat Crimeea în martie 2014, după o intervenţie a forţelor sale speciale. În septembrie 2022, a revendicat anexarea altor patru regiuni ale Ucrainei pe care le ocupă parţial: Doneţk şi Luhansk în est şi Herson şi Zaporojie în sud.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

42 de Comentarii

  1. Urmeaza Harkov si Odessa cu restul pana la gurile Dunarii. Adica romanii vor vedea ‘ciuciu’ sudul Basarabiei istorice. Cu actualii politicieni incepand cu sasul plimbaret era de asteptat. Putin nu iarta.

  2. „Victoria Jane Nuland, subsecretar pentru afaceri politice, pleacă – prin demisie – de la Departamentul de stat al Statelor Unite. ,,Ducă-se!’’ar spune Daniil Harms, scriitorul avangardist sovietic, rudă literară a lui Urmuz al nostru, mort de foame într-un ospiciu- închisoare din Leningrad-Sankt Petersburg, în 1942.(DOAR AȘA PENTRU INFORMARE-ÎN 1942 -LWNINGRADUL ERA ASEDIAT DE FORȚELE „GENOCIDARE” ALE GERMANIEI -OCCIDENTUL LUMINOS AL EUROPEI”

  3. Puneti si voi ghilimelele cinstite;nu ”…cei trei adversari’, ci ‘…cei trei ‘adversari”’
    Afost momentul comic al trucajului cu alegerile ,Putin a uitat ca a mai salutat odata cand Huralul rus a decretat anexarea teritoriilor in cauza,dar a ramas cu jumatate din ele,intre timnp

  4. Teritoriile respective aparțin istoric de Rusia (Novorusia) și erau/sunt locuite preponderent de ruși. Despre ce anume vorbiți?

  5. Zdrasvitie tavarișci.Toată lumea mâinile sus!!! Mâna stângă jos!!!Spasivă tavarișci nu că m-ați ales în unanimitate! Tembelismul euramerican, incompetența și fanteziile prostocrației au blocat democrația-n Rusia înca din stadiul de proiect iar oferta lumii”libere” a început să nu fie rejectată chiar și de cetățenii ei, dar-mi-te de ruși.Într-un interviu pe carel-am văzut pe YT un englez a fost întrebat:Stiți câți ruși au fost vizitați de poliție pentru postări online? Răspuns: probabil câteva zeci de mii..Reporter: Nu.600.Dar englezi?Răspuns: Nu știu.Reporter: 3000. Persoanele nu le mai țin minte însa cifrele, da.

  6. Apreciez atitudinea rușilor fata de patria lor.Rusii sunt un POPOR.

  7. Rusia sa cedeze teritoriile luate de la Romania ea le.a luat sa nu ISI PERMITA sa intre pe teritorii ROMANESTI Sau da ucida un singur Roman.O SA VA IA DRACU!

  8. Meșteșugul de a manipula cu sfințenie turma manata in arena de circ a ajuns sa fie ultima desăvârșire a teroristului Putin. Mor mujicii ca muștele, iar sangerosul ghiuj nu s-a cernit nici de asta data in doliu. Si cata indiferență din augusta-i ptivire! In consecință, însoțit de cei trei bufoni complici, Tiranul Herr Putin acreditează cu tupeu obraznic ideea Lebensraum. De unde reiese ca fenomenul funest „putinism” desemnează in acelasi timp tarismul, fascismul, nazismul si revansismul. In mod evident, putin s-a autoproclamat „lider suprem” pana va fi scos cu picioarele înainte. Nu-i asa ca pretinsa alegere este o festa splendid imaginata, rafinat jucata, inclusiv de cei trei circari, si îndrăzneț dusă pana la capat? A fost o „operatiune specială” criminala. De regula, intr-un stat crima, in numele crimei, sub cerul crimei, criminalii isi duc cu nonșalanță ideea crimei până la crima insasi.

  9. Rusia sa cedeze teritoriile luate de la Romania,ea le.a luat,sa nu ISI PERMITA sa intre pe teritorii ROMANESTI Sau sa ucida un singur Roman.O SA VA IA DRACU,NU UITATI CA NOI NU AM INTRAT SI NU AM PROVOCAT RAZBOIUL ASTA,NU VREM SA ADUCEM MOARTEA SI TRISTETEA IN CASA NIMANUI DAR DACA INDRAZNITI SA FACETI UN PAS ,TRASI IN TEAPA!

  10. Nu odată rușii au fost conduși de un tembel și ,se pare că au sindromul femeii bătute.De câte ori au probleme, au parte de un tembel care îi”liniștește” și cum problemele imperiilor se rezolvă, în lipsă de altceva precum mintea, onoarea sau cinstea camarilei conducătoare, prin război cu alții, și de data asta, lucrurile stau la fel, însa cu concursul nemijlocit al celorlalți dereglați ai Vestului.

  11. Limpede ne e LimpeZimea !
    Pentru toată Planeta Mer🌈, ba chiar și întreg metaVERSETU’.
    Oameni buni, eu vă tot spun, da’ voi nu vreți să mă credeți:
    JOCUL E INCHEIAT !
    Rusia își ia înapoi teritoriile locuite de Ruși (Donbas, Crimeea, Odesa etc). Polonia își va lua inapoi Galitia, iar Ungurii și Slovacii, TransCarpatia.
    Și Ciovrigaru BuZat & măCiuca popotară vor MUTA DECISIV și vor lua inapoi:
    Praful de pe tobă, măR😪g

  12. Rusia ajunsese Colonie Eșuată în timpul Bețivanului Elțîn. Jefuită metodic și fără scrupule de Occident prin oligarhii RUȘI GEȚI-BEGEȚI Abramovici, Hodorkovski șamd.
    Dar PĂDURENII Ruși au fost PATRIOȚI !
    Jaful a fost curmat, Rusia NU MAI E COLONIE, Occidentul a rămas cu buZa umflată, măR🤣g…

  13. Putinica sarbatareste nimicul. Se vede ca nu mai are ‘malai’, dovada este Cuba care sta sa zboare la ‘licurici’. Ce face el este o cacealma, baga tot ce are in Ukraina. Nu ai cum sa castigi impotriva SUA care cheltui pe arme (atentie) cat urmatoarele 25 state luate la un loc. Ukraina primeste munitie cat sa reziste si sa ii tina pe rusi ocupati sa cheltuie bani si sa ajunga la fundul sacului, in fond, nu trebuie sa le dai prea mult pentru ca sunt veri cu rusii, oricand pot intoarce foaia. Daca ucrainieni au conducatori destepti si isi dezvolta propria armata, precum israelul, rusii nu au cum sa castige si vor ajunge o putere de rang 2 sau poate 3.

  14. Nenisor, teritoriile „ocupate” de Rusia sunt ukraniene doar pe hartie. Daca Kiev-ul se purta democratic cu minoritatile, in principal cu minoritatea rusa, nu se ajungea aici. Rusii din Donbas si Crimea puteau sta mult si bine in Ukrania daca vestul nu facea gresala cu Maidanul in 2014, apoi cu ukrainizarea practic fortata a minoritatilor. Donbasul este un fel de Kosovo, acolo americanii s-au razboit cu sarbii” ocupanti”, aici in Donbas e invers, ajuta Kievul impotriva rusilor. Dubla masura este evidenta. Acum le-a casunat pe Putin ca a fost reales a cincea oara. Ba, e treaba lor, daca suporta rusul, care-i treaba ta in Vest? Vrei materii prime? Le cumperi la pret real, nu prin smecheriile din timpul lui Yeltin.

  15. De bucurie cetățenii din zonele respective devenite pește noapte rusești au fugit unde au văzut cu ochii ..

  16. De ce nu sunt măcar cu atîta inteligență de să prevadă finalul..dacă te apuci de o trabă, trebie să-i vezi finalitatea..Ce credea ukranul, sau ce credea america, sau ce crede francezul disperat,. că vor slăbi măcar rusia, dar să-l invingă ?? Au avut ei judecata de apoi ?? Nu se vede că ar fi conștienți nici azi, de pe ce lume trăiesc..

  17. Articol scris de un/o analfabet/a ( nu se semneaza) … 1) In primul rand , nu exista ” a REVENDICAT …ANEXAREA” :)))) , mai du-te la scoala ! Ori A REVENDICAT , ori A ANEXAT ! 2) CRIMEEA este DE DREPT a Rusiei , pt ca in 1954 , DICTATORUL Hrusciov ( nascut in Rusia , la 2 km de ukraina ) a ordonat Dumei de Stat ca URSS sa voteze dezlipirea de RSS Rusă , si ALIPIREA Crimeei la Ukrania , ca cadou( sic!) pt nevasta-sa , o basoldina ukrainiankă , de ziua ei !!!

  18. Ucraina este varza iar nato s-a desumflat vizibil. Plange dupa munitia pe care i-a dat-o (pe bani buni) lui Jelenschi golindu-si depozitele. Din toate profita chinezii care s-au oferit sa reconstruiasca ce va mai ramane din Ucraina incurcand planurile unor mafioti.

  19. Romania a inceput in luna martie 2024 constructia celei mai mari baze NATO din Europa,care va putea gazdui pana la 10 miide militari si embrii ai familiilor acestora.
    Suprafta instalatiei va fi de aproximativ 2,8 mii de hectare,costul constructiei este de 2,5 miliarde de euro,perimetrul total al bazei va fi de 30 km.
    Baza NATO este situata in apropierea comunei Mihail Kogalniceanu de pe litoralul Marii Negre nu departe de aeroportul international.

  20. @Bogdan:

    Despre ce vorbesti tu? Novorusia este ruseasca de la cucerirea ei de catre Rusia. Populatia ei nu a fost niciodata majoritar ruseasca ci ucraineana. In 1851, ucrainenii erau 69,1%, romanii 7,4%, germanii 3,9% iar rusii abia 2,9%. (Wikipedia – Novorossiya).

  21. @Anonim: Ia Wikipedia și bagăți-o în partea dorsală. Ai o mică problemă, „cunoaști” fix atata istorie cat se publică pe Wikipedia… Faptul că Rusia a cucerit Novorusia, este un adevăr de necontestat. Totuși, în acest context, poate ar trebui să te întrebi DE CE Ucraina n-a cucerit nimic de la nimeni, niciodată? Poate o fi din cauză că Ucraina nici nu prea exista? Și dacă Ucraina nu exista, atunci cine erau ucrainienii? Ce a fost mai întăi: oul sau găina?

  22. @ Anonim 11:14
    Zi-ne și nouă niște Clasici Urcaci, de-aia care au scris, IN LIMBA URCACĂ, letopisețe, cronici, romane, nuvele, poeZii…
    ●} RumburKaK- Cititoru de Clasici Ruși pe nerăsuflate, nemancate, nedormite.
    NOPȚI ÎN ȘIR ! -RumburKaK {●

  23. Și bine a făcut. Dacă nu lua el luau alții.. Ucrainenii după Maidan au picat în starea de beție permanentă.

  24. daca lovitura de stat de pe maidan avea loc cu vreo zece ani mai devreme ar fi gasit o rusie nepregatita pe plan intern si international sa denazifice statul ucro-nazist

  25. Lui LV(nu stiu ce inseamna initialele).Cit de coada de topor poti fi ca ziarist.Ucrainienii joaca sirba pe teritorii romanest ,iar tu incerci sa fi ironic cu Putin ca saluta intoarcerea acelor teritorii unde au apartinut.Oare in 39 cind Hitler a dat jumate din Ardeal ungurilor ,tot asa scriau confratii tai de atunci.Daca nu ai curajul sa scri despre lacrimile celor bin Bugeac si N Bucovinei, macar abtine-te de la mizerii din astea.

  26. Ce-i aia opoziţia aflată în exil? Niste indivizi care traiesc precum parazitii in Occident si pe banii Occidentului, indeplinind formalitatea de a latra din cand in cand cu bale la gura la Putin, nu reprezinta nici un fel de opozitie. Sunt doar niste scursuri de oameni, mercenari ai serviciilor occidentale care mimeaza lupta pentru binele Rusiei. Pe de alta parte doar Putin si echipa sa au facut mult bine pentru Rusia si de aceea a si fost reales. Poate ca ar fi existat alternativa la Putin din cadrul echipei sale, dar ei au preferat sa-si continue munca din echipa, pentru ca de ce sa schimbi ceva care functioneaza atat de bine fara a fi nevoie, cu altceva despre care nu stii cum va functiona? Deocamdata Putin si echipa sa nu dau semne de oboseala sau lipsa de performanta asa cum se intampla in SUA cu guvernul batranului zombie Biden. Asta si explica scorul inegalabil obtinut de Putin la alegeri in vreme de razboi. Rusii au inteles clar ca ei lupta pentru existenta Rusiei pusa in pericol de manevrele oculte ale NATO care a angajat Ucraina pe post de stat mercenar care sa destabilizeze Rusia, fara ca NATO sa aiba pierderi umane. Este o manevra oribila, satanica si inumana din partea NATO vare vrea sa destrame Rusia cu mana si carnea de tun a Ucrainei mergand pana la ultimul ucrainean. Tinerii ucraineni nu aie sa lupte pentru bunstarea clanului Rotschild care a pus gheara pe ucraina primn manevre financiare oculte. Ucrainenii nu mai au tara, deci nu au ce apara decat daca intorc armele si se scutura de jugul zionist care-i apasa acum. Apoi Spre binele atat ale Ucrainei cat si al Rusiei, Ucraina ar trebui sa se reunifica cu Rusia, rezolvand astfel toate problemele, teritoriale, de securitate, de prosperitate si de onorabilitate in lume, pentru ca orice ar faca ucrainenii ei vor fi mereu desconsiderati de Occident ca si pana acum, fiind catalogati drept suboameni, animale de povara care sa moara pentru oligarhia zionista anglo-saxona.

  27. @gigi ce este aceasta tacere asurzitoare chiar la Cotidianul despre oprimarea culturala si religioasa careia sunt supusi romanii in teritoriul ucrainei sovietice de azi? parfum intelectual greu de suportat de neuitat chiar

  28. @911 SEMNUL FIAREI
    Semnul fiarei? este numar de om, 666. Il avem adesea sub ochi. O varianta este sigla Google, cu cei 3 de 6 dispusi inscrisi intr-un cerc. Alta varianta o constituie o figura geometrica cu 6 varfuri, 6 laturi de hexagon la interior si 6 triunghiuri echilaterale la exterior. Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i? Le vedem mereu. Ar mai fi si codul de bare, care contine 3 bare duble obligatorii reprezentand de 3 ori cifra 6.

  29. @Bogdan:

    Se pare ca tu ai ceva acolo unde imi spui mie, pentru ca in cap nu ai decit tarite si spui numai prostii. Era vorba de demografie, nu de stapinirea teritoriului. Demografic, rusii, desi cuceritori, nu au fost niciodata majoritari in Novorusia. Daca nu crezi ce este scris in acel articol, verifica referintele bibliografice pe care se bazeaza sau cauta altele care sa le contrazica. Nu esti insa in stare, pentru ca nu te pricepi decit sa injuri ca un betivan.

  30. @Transumanu:

    Ucraina, trecind peste pacatele sale istorice, nu este un stat mercenar al Occidentului ci unul care vrea sa fie liber de dominatia de secole a Rusiei. Occidentul ajuta Ucraina, desi cu sferturi daca nu cumva cu zecimi de masura, in virtutea promisiunilor facute la Budapesta, cu ocazia dezarmarii nucleare a Ucrainei.

    Ucrainenii nu sint rusi, indiferent trecutul comun, atit cit acesta exista, indiferent asemanarile lingvistice, atit cit acestea exista. Ucrainenii si-au afirmat identitatea ori de cite ori imprejurarile le-au permis-o. Ca aceasta afirmare a fost insotita de excese inacceptabile, este alta poveste, care nu poate fi totusi trecuta cu vederea, pentru ca libertatea ta se termina acolo unde incalca libertatea altcuiva, la fel de indreptatit ca tine.

    Sa propui deci unirea Ucrainei cu Rusia, cind aceasta a fost si este trecuta prin foc si sabie de Rusia, este doar o ciudatenie ilogica. Tot asa au fost unite cu Rusia Basarabia, Tarile Baltice, parti din Finlanda, in trecut Caucazul, Polonia, cam tot ce a ajuns sa fie in vecinatatea Rusiei.

    Mai spui de implicarea economica a Occidentului in Ucraina, dar aceasta a existat si exista si in Rusia si nu s-a plins nimeni, din contra. Peste tot investitiile straine sint cautate dar ele nu apar acolo unde climatul politic e nesigur. Oare nu cumva asta si vrea Rusia?

  31. Redactiei:

    De ce trebuie sa trimit de citeva ori un comentariu de raspus, in acest caz cel pentru Bogdan, pentru a fi acceptat la publicare? Cu ce am incalcat eu normele de publicare si Bogdan nu?

    La fel ati procedat si la articolul despre doamne si domnite in istoria tarilor romane, unde raspunsul pentru ics a trebuit sa il trimit de peste 10 ori, aparind astfel cu intirziere. Prin modul de moderare, ati transformat pagina de comentarii a unui articol de cultura istorica in cloaca propagandei antiromanesti, de sorginte hungarist (Marele Urs) – moscovita (ics, etc.).

    La fel pare ca stau lucrurile si la acest articol, prin acelasi dublu standard in moderarea comentariilor, care favorizeaza pe fata pe cele proruse. Aceasta maniera va transforma in coloana a 5-a a intereselor Rusiei, si asta pe fondul evenimentelor grave din jurul tarii noastre.

  32. @Anonim
    Delirezi ca de obicei. Singura solutie de rezolvare a tuturor problemelor din zona este incetarea aventurii asa zisului stat ucrainean independent si revenirea Ucrainei intre granitele Federatiei Ruse. Asa zisa independenta a Ucrainei a facut-o sa devina victima jafului fara limite a clanului Rothschild si sa lupte impotriva fratilor lor de sange rusi in speranta smintita ca vor deveni si ucrainenii la fel de puternici precum zionistii anglo-saxoni. Tinerii ucraineni mor acum pana la unul doar ca sa apere interesele clanului Rothschild si numai atat, ei nu au tara de aparat pentru ca Ucraina nu le mai apartine. E un razboi viclan al zionistilor de depopulare a Ucrainei si slabire a Rusiei. Scopul urmarit este instalarea de catre zionisti pe ruinele Ucrainei a unui nou stat khazar care va fi repopulat cu colonisti khazari din toata lumea. Daca ucrainenii nu inteleg asta, sunt pierduti. Ei trebuie sa intoarca armele si sa se alature Rusiei.

  33. @Transhumanu:

    Cel care delireaza esti tu, precum komisarii bolsevici ai lui Lenin si Stalin, reincarnati acum de Putin. Ucrainenii si-au cerut independenta imediat ce Imperiul Raului dadea semne de slabiciune, fiind inabusiti de acesta imediat ce acesta redevenea puternic. Este exact ce se petrece acum sub Putin. Rusii isi gasesc repede frati acolo unde le calca ciubotele.

  34. @Anonim
    In ignoranta ta crasa, care poate fi si deliberata in functie de neamul de care apartii, nu precizezi ca bolsevicii care au fondat si condus imperiul raului au fost khazari. Ucrainenii au cazut din lac in put dupa 1991, fiind desprinsi de Rusia unde erau aparati. Acum sunt masacrati de zionism pentru a face loc unui stat khazar instaurat pe ruinele Ucrainei. Este si motivul pentru care Ucrainei i s-a impus un presedinte khazar. Rusia a scapat aparent de conducerile khazare care au jefuit Rusia timp de 100 de ani, dar nu se stie niciodata, pentru ca de obicei nimic nu este ceea ce pare, pot aparea si surprize. Nici Rusia si nici Ucraina nu sunt marele pericol pentru omenire, ci aceia care vor sa reconstuiasca kaganatul khazar si sa reduca populatia lumii.

  35. @911 SEMNUL FIAREI
    Cu multa placere. E bine sa vedem cu ochii larg deschisi tot ce ne inconjoara. Ceea ce a fost scris in urma cu 2000 de ani nu poate fi catalogat drept teorie a conspiratiei ci adevar revelat!!!

  36. @Transhumanu:

    Vorbesti ca la circiuma. Chiar daca la virful conducerii erau alogeni, masa era a mujicilor. Lasa-i deci pe ucraineni sa spuna ei ce vor, nu veni tu cu tot felul de tromboane. Nimeni nu a intrat de buna voie sub ciubota ruseasca si nimeni nu sta acolo ca-i place. Poate doar tu, vreun politruc din RMN sau Gagauzia.

  37. @Anonim
    Ca sa te inteleg mai bine, spune-mi sincer din ce neam te tragi. Lasa deoparte gretoasa propaganda satanist-globalista pe care o tot propagi. Ucrainenii adevarati (nu khazarii) se vor trezi la realitate si vor lua singuri decizia cea mai buna pentru ei indiferent ca tie iti place sau nu. Dumnezeu ii va lumina!

  38. @Transhumanu:

    Tu, ca sa pricepi ceva, trebuie sa o incepi cu cei sapte ani de acasa. Prea tirziu.

  39. @Anonim
    M-ai lamurit. Esti de neam satanic si ti-a frica sau rusine sa recunosti. Sa te judece Dumenzeu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.