„Cenuşăresele” euro, cele mai lovite de un embargou petrolier împotriva Iranului

Statele membre UE au ajuns la un acord de principiu pentru interzicerea importurilor de petrol din Iran, au declarat diplomaţii europeni. Măsura convenită, alături de decizia SUA de a nu mai permite băncilor americane să lucreze cu Banca Centrală a Iranului, constituie o lovitură grea pentru Teheran, dar şi pentru unele companii petroliere europene. Spre exemplu, multe rafinării din Turcia, care importă 30% din petrol din Iran, nu mai pot plăti pentru aceste hidrocarburi dacă Washingtonul nu acceptă să faca o excepţie de la sancţiunile impuse Iranului.

Premierul italian Mario Monti a precizat că este de acord cu embargoul petrolier impus Iranului doar dacă ţară sa va fi exceptată, pentru a-şi putea recupera o datorie iraniană de 1,3 miliarde de dolari către compania ENI, deţinută în proporţie de 50% de statul italian. Afectate vor şi Grecia şi Spania, alte două state din flancul sudic al zonei euro lovite de criză. Grecia importa din Iran o treime din necesarul de petrol.

UE este al doilea importator de petrol iranian după China. UE importă o cincime din producţia iraniană de petrol, iar prin contractele de buy-back semnate de companiile petroliere europene, deţin circa 30% din producţia iraniană de petrol. Toate acestea vor face destul de costisitoare impunerea embargoului petrolier.

Embargoul petrolier este o sancţiune îndreptată oficial împotriva programului nuclear iranian şi care poate avea efecte mult mai puternice decât sancţiunile economice decise de ONU, pentru ca veniturile obţinute din petrol reprezintă 60% din PIB-ul Iranului. În ultima lună, rialul iranian s-a devalorizat cu 40% în faţă dolarului. Casele de schimb din Iran s-au închis, iar oamenii încearcă să-şi retragă banii din bănci pentru a cumpăra dolari şi aur.

Potrivit unor analişti, recentele ameninţări ale Iranului cu blocarea strâmtorii Ormuz, pe unde tranzitează 40% din petrolul produs pe plan mondial, nu sunt decât o modalitate de distrage atenţia populaţiei de la dificultăţile economice, la fel şi exercitiile militare care au avut loc în zona strâmtorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.