Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, a declarat că în România vorbim, la momentul actual, despre nouă adulți pe oră care părăsesc țara, majoritatea având studii medii sau superioare.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, a precizat, joi, în cadrul celei de-a opta ediţiii a Aspen Healthcare Forum, organizat la Palatul Parlamentului, că principalul motiv este nu atât salariu sau căutarea unei vieți mai bune în străinătate, cât baze mai solide pentru viitorul copiilor lor.
„Marea migrație a inteligenței noastre – vorbim despre 9 adulți pe oră care părăsesc România, majoritatea cu studii medii și superioare – nu merg doar pentru un salariu mai mare sau pentru o viață mai bună. Majoritatea încep să-și pună problema de a avea, pentru copiii lor, un sistem de educație sustenabil și corect și un sistem de sănătate care să poată să le asigure în timp buna existență în țară”, spune Pirtea.
„Dacă creștem salariile atât în Educație, cât și în Sănătate, dintr-un buget al unui spital, 80-90% merg în salarii în detrimentul investițiilor, nu vom putea avansa”, a completat vicepreședintele Camerei Deputaților.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, a mai precizat că România are în acest moment două priorități naționale „transpartidice”, Educația și Sănătatea, și crede că ar trebui tratate într-adevăr, „cu prioritate și sustenabilitate”.
Greu cu aritmetica si logica. Deci: 9/ora X 24ore/zi = 216 , Un a obisnuit are 365 zile deci 365 X 216 = 78840 oameni care pleaca. Intr-un an bisect avem luna februarie cu 29 de zile deci anul numara 366 zile:
366 X 216 = 79056