Cine a ajuns să facă apel la ajutor pentru victime

Talibanii au făcut apel la agențiile umanitare de a continua să ofere ajutor de urgență victimelor cutremurului de magnitudine 7,5 ce la lovit Pakistanul și Afganistanul, omorând peste 350 de persoane, conform b1TV.

Autoritățile se așteaptă ca numărul victimelor să crească după ce echipele de salvare au ajuns în zonele izolate, relatează Daily Mail.

În aceste condiții, talibanii „cer concetăţenilor binevoitori şi organizaţiilor caritabile să nu înceteze să ofere adăpost, alimente şi medicamente victimelor acestui cutremur”, a precizat mişcarea teroristă într-un comunicat.

Totodată, aceștia au cerut mujahedinilor (luptătorilor) săi din zonele afectate „să ofere tot ajutorul victimelor şi să faciliteze acţiunea celor care îi ajută pe cei ce au nevoie”. Armata a trimis, de asemenea, echipe medicale și corturi în zonele afectate.

Nu este nicio modalitate de a lua legătura cu oficialii de la Kohistan deoarece sistemul de comunicare a fost perturbat, iar drumurile au fost complet blocate. Aproximativ 80.000 de persoane nu au acces la apă potabilă.

Potrivit unor oficiali afgani şi pakistanezi, 237 de persoane au murit în Pakistan şi 74 în Afganistan, în urma seismului, al cărui epicentru a fost localizat sub munţii Hindu Kush, în regiunea afgană slab populată Badakhshan, situată la graniţa cu Pakistanul, Tadjikistanul şi China.

Un alt cutremur de 7,6 magnitudine a avut loc în 2005, în urma căruia mai mult de 75.000 de persoane și-au pierdut viața.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.