Cine este Marine Le Pen?

Îmi amintesc de prima apariție televizată a candidatei prezidențiale Marine Le Pen. Era chiar înainte de campania prezidențială din 2002 și trebuia să moderez o dezbatere la televiziunea publică. Pentru echilibru politic, trebuia să avem un reprezentant al Frontului Național, de extremă-dreapta, condus atunci de tatăl lui Le Pen, Jean-Marie Le Pen. Bruno Gollnisch, managerul campaniei prezidențiale a lui Jean-Marie Le Pen și potențialul său succesor în fruntea partidului, a refuzat și a lăsat-o în locul lui pe Marine”, scrie pentru Project Syndicate jurnalista Christine Ockrent, producătoarea emisiunii ”Afaceri Internaționale” de la radioul France Culture.

A fost o strategie nu numai împotriva presei pe care o percepea ca fiind ostilă, dar și împotriva lui Marine Le Pen – percepută de Gollnisch drept o rivală, promovată incorect de tatăl ei în aparatul Frontului Național. Le Pen era o avocată de 33 de ani, cu puțină experiență, aproape necunoscută, deși avea un umor evident. În cele din urmă, planul lui Gollnisch a lucrat împotriva lui: la câteva zile după apariția lui Le Pen, într-un săptămânal a apărut un articol intitulat ”Ce mai e nou la FN? Marine!”.

Pe 21 aprilie 2002 – o dată importantă în istoria politică a Franței – Jean-Marie Le Pen, 73 de ani atunci, a primit 17% din voturi și l-a eliminat pe fostul premier socialist Lionel Jospin din turul al doilea. Însă cetățenii s-au raliat împotriva lui Le Pen, într-un așa-zis ”Front Republican”, dând un vot masiv de 82% pentru candidatul conservator Jacques Chirac.

După 15 ani, Marine Le Pen și-a eclipsat tatăl, obținând votul a 21,3% dintre francezi, care au ales-o pentru a-i urma la Elysee lui Francois Hollande. Însă pentru a câștiga turul al doilea ea va trebui să-l învingă pe Emmanuel Macron, centristul de 39 de ani care a ocupat prima poziție în primul tur, cu 24%.

Lui Marine Le Pen nu-i va fi mai ușor decât i-a fost tatălui ei. Atât candidatul republican Francois Fillon, cât și socialistul Benoit Hamon și-au anunțat sprijinul pentru Macron – Hamon a numit-o pe Le Pen ”dușman al Republicii”. Poate să apară un alt ”Front Republican”, deși mai mic decât în 2002.

Însă Le Pen este puternică și crede în destinul ei. Acțiunile ei pentru reformarea Frontului Național au transformat partidul dintr-o mișcare marginală într-o formațiune politică puternică. Deși a renunțat să-și mai boteze mișcarea FN ”Bleu Marine”, după denumirea originală, dată pentru a face apel la alegătorii în vârstă, abordarea Marinei Le Pen a reflectat un cult al personalității, caracterizat prin suprimarea disidențelor, incluiv a nepoatei sale, Marion Marechal Le Pen, o stea politică în ascensiune.

Succesul lui Le Pen ține de un proces de curățare ideologică, pe care l-a aplicat împreună cu consilierul ei apropiat, Florian Philippot, un ”enarh” (absolvent al Ecole Nationale d’Administration) hârșit în presă, care a decis să o ajute pe Le Pen datorită talentului ei, nu a ideologiei. Acest duo a reușit să dea câteva straturi de vopsea proaspătă peste FN, desigur albastră, albă și roșie.

Anterior, Marine milita la fel ca și tatăl ei: folosindu-și privirea încruntată pentru a-și intimida rivalii, folosindu-și vocea tabagică pentru a-și impune ideile, fără a juca vreodată ”cartea femeiască”. Însă a descoperit că poate acționa altfel. Mai subțirică, mai frumos îmbrăcată, cu un discurs îndulcit, ea a obținut o charismă care i-a permis să atingă coarda sensibilă a unor segmente mai mari de electorat, de la tinerii șomeri și până la clasa de mijloc dezamăgită, de la polițiștii care pierd controlul, până la imigranții de a doua și a treia generație, care doresc acum să închidă porțile Franței în fața străinilor.

Procesul ”de-demonizării” FN a făcut necesară renunțarea nu numai la retorica fetidă a tatălui ei, dar și renegarea lui Jean-Marie. În vara anului 2015, Marine l-a exclus din partidul pe care l-a înființat în 1972. Bătrânul a dat-o în judecată, dar după câteva luni a renunțat la luptă.

Desigur, chiar dacă Le Pen a renunțat la sloganurile antisemite, la nostalgia după Franța regimului de la Vichy, la reminiscențele războiului din Algeria și chiar la tatăl ei, ea a continuat să alimenteze populismul. S-a pronunțat împotriva imigrației, a Islamului, globalizării, multiculturalismului, NATO, împotriva elitelor, a ”sistemului”, a piețelor, presei și, mai mult decât orice, împotriva UE – monstrul responsabil pentru toate suferințele Franţei.

Nu contează că cei 23 de eurodeputați ai FN sunt plătiți din banii UE sau că Le Pen însăși este investigată pentru folosirea frauduloasă a banilor pentru echipa sa de la Bruxelles. Pentru mulți francezi, spaimele, furia de sorginte economică și teama de terorism sunt mult mai importante.

Le Pen a încercat să obțină și o statură internațională. În ianuarie, ea a așteptat în zadar la New York să se întâlnească cu Donald Trump – un om despre care ea spunea că i-a copiat întrucâtva formula câștigătoare pentru alegerile prezidențiale. S-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin la Moscova – nu pentru a cere bani, au subliniat imediat oficialii partidului, ci pentru a discuta despre situația din lume.

Cum multă vreme au condus în sondajele de opinie, Le Pen și partidul ei au dat impresia că au găsit formula câștigătoare. Însă, cu aproape o lună în urmă, spoiala a început să se șteargă. Întâlnirile electorale au devenit mai furtunoase, discursul mai brutal. Urmând retorica despre Holocaust a tatălui ei, ea a declarat că Franța nu este responsabilă pentru deportarea evreilor în lagărele naziste de concentrare. Să fi fost asta un soi de derapaj freudian, uzura campaniei sau o încercare de a-i reasigura pe militanții vechi ai FN că lidera lor nu îi reneagă?

Orice ar fi, circa 7,6 milioane de alegători au considerat că Le Pen este persoana potrivită pentru a conduce Franța (o cifră probabil majorată de atacul terorist de pe Champs Elysees care a avut loc cu trei zile înainte de primul tur). Strategia ei de înnoire a FN și de incitare la violență nu va fi, probabil, suficientă pentru a-i aduce victoria pe 7 mai, însă Le Pen a reușit să transforme fizionomia și simțirea Franței pentru mult timp de acum încolo.”

Citiţi şi

Le Pen, obsesia presei internaționale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.