Iohannis s-a văzut cu Zelenski şi preşedintele Ungariei. Ce-au vorbit

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut „o discuţie substanţială”, la Vilnius, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în care a reiterat sprijinul ferm al României pentru Ucraina.

„Am avut o discuţie substanţială cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Vilnius, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. Am reiterat susţinerea noastră fermă pentru Ucraina în toate domeniile relevante şi hotărârea noastră de a consolida conectivitatea regională, cooperarea transfrontalieră sustenabilă şi securitatea energetică”, a scris Klaus Iohannis, pe platforma X (fostă Twitter).

Iohannis i-a transmis lui Zelenski faptul că unul dintre punctele importante de pe agenda sa, anul trecut, a fost parteneriatul cu Ucraina.

Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Klaus Iohannis pentru susţinere şi i-a mărturisit că va prezenta, în cadrul întâlnirii, situaţia de pe frontul din ţara sa.

Cei doi au vorbit inclusiv despre tranzitul produselor agricole prin ţara noastră. „Cred că este extrem de important pentru dumneavoastră, pentru Republica Moldova şi pentru ţările care primesc produsele”, a răspuns Iohannis.

Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, si cu preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, în marja Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, de la Vilnius, şeful statului afirmând că au discutat despre relaţiile bilaterale şi economice dintre cele două state.

”Întâlnire cu preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, în marja Summit-ului de la Vilnius. Am discutat despre relaţiile noastre bilaterale şi economice, precum şi despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Ungaria”, precizează preşedintele Klaus Iohannis într-o postare pe X.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la reuniunea I3M  Iohannisva pleda pentru eficientizarea în continuare a Iniţiativei şi obţinerea de rezultate concrete, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord – Sud.

De asemenea,  va evidenţia relevanţa în creştere a I3M şi potenţialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune şi la nivel global îşi manifestă interesul pentru implicarea în această platformă.

Iohannis va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivităţii cu Ucraina şi Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Iniţiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la Bucureşti. Totodată, el va sublinia că întărirea rezilienţei regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Klaus Iohannis va evidenţia, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va reitera faptul că ţara noastră va continua să urmărească consolidarea Iniţiativei şi a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiţii şi Fondul de Inovare, în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic.

Iniţiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE şi state non-UE, cu beneficii inclusiv în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor acestora şi a stimulării oportunităţilor de cooperare multidirecţională.

Iohannis a găzduit, în septembrie anul trecut, precedenta ediţie a Summitului I3M, în cadrul căreia a fost adoptată o Declaraţie comună substanţială, care a constituit un reper important pentru viitorul şi dezvoltarea Iniţiativei, mai ales în ceea ce priveşte interconectările transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei şi al digitalizării, dar şi privind consolidarea şi diversificarea instrumentelor financiare ale Iniţiativei.

De asemenea, la Bucureşti, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant la Iniţiativă, iar Ucraina şi Republica Moldova au obţinut calitatea de state asociate. Un alt rezultat important al Summitului de la Bucureşti a fost actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la Bucureşti, din 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

45 de Comentarii

  1. Inițiativa celor 3 mari sau prosti de lux nesimțiți care accepta compromisuri distrugandu-i tara și națiunea?!

  2. Acest personaj antipatic va face audienta sa serveasca din meniul ipocriziei. Pofta mare bon appetite succesuri in vomitare.

  3. Johannis, poate implementezi o decizie strategica de mobilizare generală.
    S-ar putea sa aveti o surpriza in privința traseului de luptă al tinerilor recruți.

  4. Romani daca tineti la viata voastra, a copiilor s-a nepotilor vostri? Umpleti bisericile si rugati-va la Prea SFanta Nascatoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria sa curete neghina satanica ce-i pangareste Gradina asa de draga Ei, Sfanta Noastra Romanie scurtandu-le vietile cu lungime de zile tutor tradatorilor romani de neam si tara si alogenilor care vor sa ne bage in razboi cu rusii. Decat sa disparem noi ca tara, popor si neam mai bine sa dispara toate aceste satane crimiale si demente de pe fata Pamantului. Spre Slava Sfantei Treimi s-a Prea Sfantei Fecioare Maria de acum cum si pana-n veacul veacurilor fara de sfarsit. Amin, Amin, Amin, Amin.

    RĂSPUNDE

  5. Se mai plimba putin pe cheltuiala romanilor si apoi gata,duca-se pe pustii banditul asta care a fost in concediu permanent si nu a facut nimic pentru romanii.

  6. Complexe sensuri are mai nou verbul “a relaționa”. Nepoții nu se mai joacă în chiloței, ca protejata lui Băsecu, în nisip ci “relaționează cu nisipul chinetic. Uite că și România este implicată prin președintele Iohannis în “relaţionarea cu partenerii din vecinătate, dar şi la nivel global”

  7. In orice caz, ce observ din poza e ca pampalaul o ia incet pe urmele lu’ Chioru’ : daca va uitati atent, cred ca in ochiul sting a luat ori o minge de tenis, ori una de golf ! Grea si periculoasa functia asta de „presedinte” (sanchi !)

  8. Nu cred ca a plecat și coana Carmencitacu el. Este frig acolo la Vilnius și nu poate să-și arate rotulele, dar sunt curios cu ce avion a plecat ca nu este linie directă Bucale-Vilnius.Asta până când mai îi prezident?

  9. Asa de mari si importante sint cacarezele aste de trei „tari” (sanchi !) baltice, care latra la ursul rusesc precum trei (ca)catei chihuahua la un dog danez, ca pilotul sigur o sa incurce borcanele si o sa aterizeze in Letonia !

  10. O gargara fandosita colcaind de neologisme…Mata Hala a plecat bine’nteles cu Mata Hari care-i serveste de TEHNICA…Devine tot mai clar ca gelu, care se trage din Gelu de acum 12 ani fiind geamanu lu Nastratin/Nas’ty/darius/Crocodilul, este si RASPOPITUL SATANIST marin din HAITA ceausist-anticeausist-rasputinoida a lu Cpt core/Core…

  11. La precedentul Editorial i-am administrat lu Cpt core/Core o replica usturatoare care inca nu a fost publicata dupa peste UNA ORA!

  12. „Țara arde și baba se piaptănă „.
    Genocide, hoții, manipulări, distrugeri, sărăcie lucie, emigrație , dezastre comise de ,,statul de drept” împotriva românilor de rând ai nimănui ce mor cu zile.
    Ce-i de făcut?
    Revoluție nu se poate!
    Justiție minus 10 la puterea 100!
    CCR pentru,, frăția hoților”!
    Statul de drept tot pentru,, frăția hoților „.
    Ce rol are democrația?
    ,,Am ajuns din lac în puț” după comunism.

  13. @ Charlica ce ar fi sa-ti mai administrezi niste” buline” si niscai injectii ? Semeni tare mult cu Plavanoficusul…si tu si ala va scremeti sa scoateti dinslabutul vostru vocabular aceleasi ineptii.Ala la „su Mut” tu sa ramii mut.Nu-l uitati pe ” pretenul” Tivilic Marean zis” Ceausescu” .

  14. „1)care tineri recruți?-credeți că tinerii se vor buluci la centre de recrutare- eventual în spațiul schengen și apoi lumea largă ! credeți că se mai poate reveni -la armata întregului popor,gărzi patriotice?-2) subiectul propus și fluturat, e unul de acoperire ! Rusia e vecină cu cele trei mări sau calul de bătaie a sumitului– cal ce le va da cât de curând copite-!se văd de la o poștă ghearele pisiceilor anti ruși din sacul celor trei mări ! dar ce să-i faci ! raiul maicii domnului s transformă rapid sub influența ,lărgirii democrației și toleranței în casă de….!iar noi ce am rămas aici ……. matronii sunt direct legați de ue-nato ! vai de noi -seceta ce ne va omorî – iar la conducătorii de c,,,,, le trebuie sumitturi!

  15. Cel mai bun ingrasamant agricol pentru orogoarele apartinand corporatiilor occidentale din Urcacania. Urmeaza fertilizarea solului cu racanii din Franta, Polonia si din pacate si Romania.

  16. @Charlie/Forma cleioasa inepta si imbecila cu tichiuta face ce stie ea mai bine sa faca, mananca neincetat cacao cu polonicul fiind mereu nesatula. Bai creier de musca beata ce esti nici tu nu intelegi ceeace postezi, imbe.

  17. Sunteți siguri, nu e la Soci 😉😂😂? Ce substanțial a promis Plavanul cu luxul și nesimțirea-n gat? P.s. observ de ceva vreme că telefonul e captat tocmai din ușă poate că urmărire pentru că scriu și știu prea multe. Nu e la mișto, seara sunt in zona României, il închid și dimineața îl găsesc cu poziția bloguri pe zona u.s.a. chiar pe Fly radar. Nu e pentru prima dată.

  18. Păi , nu sunt convins că acu e chair indicat pentru ”campania NATO”,.Bufonul nazist e cam pe nicăieri și bani indărăt acu nu mai sunt,.. Așa că vizita e cam gratuită.. Iar de chiar vine donald,. apoi e total contra indicată..

  19. @Charlie/I (editat), tu vrei ca Sfanta Noastra Romanie sa intre in razboi pentru a fi distrusa de rachetele termonucleare rusesti. Ceeace ne arata cat de mult iubesti tu tara noastra si pe noi, romanii. De aceea te-a deranjat postarea mea de la 7,33. (editat)(editat)(editat)(editat)

  20. Pai ce-ar putea discuta doua slugi ?
    Iohannis, romanii te-au ales ca sa le reprezinti si nu sa le tradezi interesele.
    De doi ani , te culci si te scoli cu Ucraina in gura, iar de Romania nu pomenesti nimic.
    Vrem sa stim cine te-a imputernicit sa promiti ca acorzi sprijinul ferm a Romaniei?
    Avem o vorba , prostul daca nu-i fudul , parca nu ii prost destul.

  21. DINCOLO DE Toate Cele SCRISE mai sus,
    IO TOOOT NU pricep DE CE umbla Fostuu; ACTOR BUN, talentat, de Viior,
    Vorbitor de Limba RUSA in Familie, devenit BRUSC, DEODATA, INSTANRTANEU A C T A N T,
    imbracat in Treining, Tricou Kaki, de Campanie?
    CARE Campanie?

    STA in Transee MEREU?
    Da Ordine si Comenzi COMPETENTE de Razboi, ca NU a facut f-o Academie MILITARA?

    A SPUS Boborului CE va face si CE a FACUT_IESIT, inainte de SE alege Prezident?

    Pentru CE si pentru CINE isi exhiba Bicepsii?
    NU o avea COSTUME CumSeCade Functiei?

  22. Inițiativa de ”trei mări” de la unul de trei coceni, din regatu lui cioabă,.. cred că stîrnește ilaritate ca la stand-up commedy,. Iar porecla de romîn face mai comică situația..

  23. Avem mari trădători în loc de mari patrioți după comunism.
    Ei și-au atins scopurile de a acapara averi fabuloase, dar noi românii de rând trăim de azi pe mâine, uciși cu zile de un sistem implementat de Occident pentru interesele unor criminali împotriva umanității și a poporului român de jos.
    Sper să nu ne târască într-un război de cotropire al SUA care ne va extermina.

  24. Domnule impostor werner , români mai contează,ei sunt întrebați dacă doresc să susțină acest război ,,chiar ați acaparat tot pe persoană fizică

  25. POPORUL ukrainian nu.i vinovat de hotararile liderilor mondiali care s.au inteles pe la spatele si pe spinarea lor,trimisi la moarte doar pentru Ca au vrut prosperitate si un viitor mai bun pentru fii lor.😒

  26. Toate promisiunile facute de Iohannis privind angajarea Romaniei fata de Ucraina trebuie declarate nule, neavand aprobarea parlamentului. Romania nu este dictatura ca sa faca un individ ce vrea cu tara asta! Sau este?

  27. Sumitul celor 2 mari ca adriatica e o scorneala e Mediterana aia. MN si MB ca dai f greu in Atlantic.

  28. Ce-a vorbit cu Orban ?! Jó napot kívánok Magyarország ! MARE FIERATANIE ruginita mai e ! Termina maine-poimaine mandatul 2.0 si nici acum nu e in stare sa pronunte perioada,nu pereoada.Cu ce-om fi gresit oare ca sa ne pricopsim cu neamtul asta „Fabricat in Romania” ?

  29. -un neamt intarziat si tupeist care ne taraste in razboi
    -un actoras de vodevil, cam porno si tupeist, mana dreapta a SUA in Ucaina
    -toti numai slugi ale imperialismului yankeu

  30. „substantiala” probabi e suma pe care o vor lua de la romani si o vor trimite piticului ridicol de la kiev pentru a prelungi razboiul cu citeva luni. De fapt , orice suma de bani sau cantitate de munitie nu face altceva decit sa prelungeasca razboiul.Dar despre PACE cind se va discuta „substantial”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.