Pâş, pâş, ca un şef suprem al tuturor spionilor americani (şi nu numai!), Leon Panetta a trecut pe la Bucureşti. S-a văzut cu Traian Băsescu (rulmentul românesc al ruginitei axe Bucureşti-Londra-Washington) şi cu şefii principalelor servicii secrete din România. Şi a plecat mai departe la Sofia.
În lipsa unui comunicat de presă ceva mai detaliat nu putem face prea multe speculaţii legate de conţinutul acestei întâlniri învăluite în mister. Am putea presupune că se referă tot la terorism şi la Pakistan (de unde România ar fi primit nişte colete umane, zice Amnesty International). Sau să întocmească o foaie de temperatură a unei situaţii economice şi politce super-încinse. Şi asta se poate. România este un punct strategic, este un aliat şi mai are şi câteva locuri speciale.
Dumnezeu ştie ce vor fi discutat interlocutorii şi ce sarcini sau reproşuri a transmis şeful CIA! Poate abia peste mulţi ani vom afla adevărul. Sau în câteva luni ne vom trezi cu o mutare spectaculoasă. Un lucru este cert. După vizita lui Joe Biden, Leon Panetta este cel mai important oficial american sosit pe Dâmboviţa în ultimele luni. Ca din întâmplare, după vizita vicepreşedintelui american Joe Biden, Traian Băsescu a recâştigat, aş zice cu totul neaşteptat, alegerile prezidenţiale. Iar România a anunţat că a decis în CSAT (un fel de CPUN al apărării) că oferă găzduire aparaturii necesare scutului antirachetă. De ce o fi venit Panetta fără nici o explicaţie şi a plecat tot aşa?
De regulă, asemenea vizite sunt secretoase şi nu scapă nimic pe lângă. Dar dacă am fi ştiut că un asemenea personaj se pregăteşte să aterizeze la Bucureşti, am fi putut să-i pregătim o mică „bombă”. Am fi încercat să alcătuim o mică listă de reprezentanţi ai intereselor americane sau de filo-americani de ocazie din „regatul carpato-dunărean”, „ambasadori” care, în loc să servească mult pomenitei prietenii româno-americane, o compromit cu fiecare intervenţie zeloasă. Sau o încurcă, buimăcindu-i pe români de-a binelea.
Presupun că ştiu destul de bine, dacă nu chiar mai bine decât noi, cine este Traian Băsescu. Cred că ştiu bine şi cine sunt George Constantin Păunescu, Vladimir Tismăneanu, Mihai Răzvan Ungureanu sau Virgil Măgureanu. Lista ar fi putut fi mult mai lungă şi laborioasă. România e plină de voluntari la construcţia prieteniei româno-americane. Numai că unii au fost şi entuziaşti colaboratori ai fostelor servicii secrete sau ai sistemului, au ajuns şi prin SUA şi acum pun umărul şi la construcţia democraţiei din România.
Mi-e greu să precizez dacă efortul lor este rezultatul unei sarcini sau al unui oportunism exagerat. Ştiu sigur altceva. Că americanii, dacă ne mai trimit vreo doi-trei ca Vladimir Tismăneanu, riscă să stimuleze un spirit atât de pregnant dincolo de graniţa de Est a României. „Uteciştii” americani de pe Dâmboviţa sunt mai periculoşi chiar şi decât oamenii coordonaţi de serviciile conduse de Leon Panetta. Cu Biju Morar, cu Mircea Mihăeş, cu Andreea Pora sau Monica Macovei de partea lor, americanii nu se pot alege decât cu bancuri şi înjurături!
