Cine răcnește la televizor

Lasă-ți lumea! Lumea? Lumea îmi spune în toate felurile. Da, nu sunt hotărâți. Am mii de nume, am o mulțime de avataruri. Pricoliciul de la Arsenal mă strigă, domnu’ Bebe, așa și pe dincolo, să vezi, să nu vezi. Pricoliciul caraghios, da, da, se visează pasăre, uite-așa zboară pe la Comenduire, coloneii își fac cruce, se trag de vipușcă, Bobolina mă alintă, drăguțul meu Pitoșkin, domnișoara Margareta zice, serioasă, domnule Balthazar, ce vești ne aduceți din lumea largă. La farmacie nu știu care mă confundă cu Eleonora.

Altul, la cinematograf, mă calcă pe bombeu și își cere scuze, iertați-mă, pardon, dragă domnule profesor Stamatiade, știți, n-am vrut dar îmi pierd așa, echilibrul când te aștepți mai puțin. Pache Pacherovsky, de la Primărie, strigă de nebun, următorul, da, tu, ăla cu numărul 85. Numărul 85? Dar asta e anul în care au zis că vor să mă trimită în mină. Să mă trimită? Dar ce, eram eu o depeșă? Nu, nu sunt o depeșă, sunt un ales. Păi nu m-au ales atunci? Au pus ochii pe mine pentru că purtam barbă. Ești filozof, ai? Dar ce, Marx nu are barbă? Faci mișto, zi, mă, filozofule, faci mișto?! Voiau să mă bage-n subteran cu de-a sila, să-mi facă felul acolo. Lasă-i pe ăia, au murit. I-a prins revoluția pe nepusă masă, uite-așa i-a prins, nepregătiți, i-a scos din papuci, i-au trecut toate apele, au crăpat așa cum crapă un pepene, așa a fost, lumea a uitat. Au dărâmat oțelăriile acum.

Într-o noapte le-au dărâmat, mă crezi că am izbucnit în plâns? Am plâns, viața mea, tinerețea mea, nebunia mea, astea le-au dărâmat. Au vândut terenul bucată cu bucată, au vândut toate visele mele, schimburile mele de noapte, frigul, covrigii pe care îi ronțăiam cu un soi de evlavie în timp ce Ceașcă răcnea la televizor. Televizor? În anul 1918?! Păi trebuie să fie așa, ca Europa Liberă în 1980! Asta era? E o emisiune din anul 2018? Și cine răcnește mă rog la televizor de ne bagă-n sperieți? De la PSD? De la PNL? De la PDL? Cine-s ăștia o întreb pe domnișoara Margareta dar ea, na, face pe nebuna!