Ciolacu, Buzatu și evaziunea de 10%

Mai zilele trecute, cînd Marcel Ciolacu avea să facă o afirmație răsunătoare (”Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este Realitatea”), un amic m-a sunat să mă întrebe dacă îmi dau seama cum a măsurat Ciolacu nivelul evaziunii. Bună întrebare! Și de unde vrei să știu cum a calculat-o? O fi avut niște date de la poliție, de la Parchet, o fi făcut niște calcule și a aflat diferența. Adevărul este că amicul meu și estimările unor instituții cu antene mai lungi și mai performante decît ale presei zic că evaziunea fiscală este mult mai mare. Numai din TVA nu se încasează 35%.

Ca atare, am luat de bună afirmația lui Ciolacu. O fi 10% din PIB! Și ce măsuri propune primul-ministru al României pentru combaterea acestei evaziuni? O frecție fiscală, menită să protejeze uriașul aparat bugetar de care primul-ministru nu vrea să se atingă. Îi mîngîie cheltuielile și gata! Clienții politici, neamurile, fufele și copiii mahărilor au din ce trăi și o duc bine fără să facă nimic.

A făcut reformă!?
Vineri noaptea și sîmbătă dimineața, același prieten m-a sunat cu disperare. Ai văzut? Ciolaacu știa bine! Buzatu a fost reținut pentru o mită de 10% din valoarea proiectului din Vaslui! Un milion și două sute de mii la portbagaj! Ăsta este procentul de evaziune anunțat de Ciolacu. El știa cît pretinde și cît se dă! Minimum 10% din contractele cu statul. De-aia se bat pentru PNRR, pentru Programul Anghel Saligny, pentru panouri solare și energie verde. Dai 10% și primești contractul. Ce trece pe lîngă este supliment. Așa că Marcel Ciolacu a spus adevărul.

O parte din adevăr, zic eu. Pentru că, atunci cînd a pomenit evaziunea fiscală, n-a zis nimic despre neamurile și pilele lui Buzatu, băgate prin guvern și prin parlament. Tot cu acordul lui Ciolacu. N-o să ridice din umerii săi acoperiți de costume din ce în ce mai scumpe și mai bine croite. Vezi, Doamne, nu știa de băiatul lui Buzatu numit secretar de stat în Guvernul României. Și nici de toți ceilalți imbecili și celelalte pupeze „implantate” prin instituțiile publice.

Toată fermitatea lui Marcel Ciolacu de sîmbătă dimineața cu improvizatul Birou Politic pentru excluderea clanului Buzatu este un praf în ochi. S-au grăbit să joace o comedie de fermitate și integritate, menită să acopere toate practicile mizerabile din funcționarea PSD-ului.

Reținerea lui Dumitru Buzatu este o lovitură pentru partid, mai ales dacă operațiunea DNA se limitează la PSD. Sunt atîtea informații, povești și zvonuri conform cărora pe aceleași principii funcționează și demnitarii PNL, ai UDMR sau ai USR. Cînd investigațiile DNA vor trece pe la toți, vom avea parte de o adevărată curățenie politică.
Pînă atunci, șah politic pre-electoral cu sprijin de la instituțiile statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 33

110 Comentarii

  1. Acum, de dragul simetriei ar trebui descongestionată și latrina liberală a corupției de partid și de stat. Pentru a avea o imagine cu adevărat reală a împrăștierii uniforme a hidrei corupției pe teritoriul țării. Că un primitiv de la Vaslui a căzut pe tehnică precum sticletele prost în laț este relevant, dar departe de a fi și suficient. Până la urmă, mi-e jenă să afirm, dar Luluța avea dreptate cu decantarea până se ajunge la primul ministru. Consternarea liderilor PSD jucată chinuit și neconvingător la ceas de seară în trei acte(nu materiale evident!) nu se referă la fapta în sine a lui Buzatu, ci la faptul că s-a lăsat prins din aroganță, fără să-și ia cuvenitele măsuri de siguranță și de disimulare. Deh, spunea un clasic imaginar „Aroganții nu văd niciodată pericolul apropiindu-se!” Așa și Buzatu, și Arsene, și mult înaintea lor Năstase, cu toții alterați de virusul aroganței. Că de ăla al lăcomiei, ce să mai vorbim?

  2. Corectati va rog, din ‘uriasul aparat bugetar’ in URIASUL APARAT POLITIC BUGETAR, pentru ca, sunt 85-90% politicieni, numiti politic si recomandati politic, asta fara sa mai pun in calcul si lipitorile sexual de politicieni. In Romania, uriasul aparat bugetar e compus doar din POLITICIENI care fac orice pentru propriul confort de lux si pentru clanuri infractionale organizate politic. Va povestesc un episod: am trecut pe langa o biserica d’abia inaugurata si ce sa vezi un grup la costume tipla, tocmai psd, pnl + in grup unii lanat altii in mers. Avand castile in urechi cu muzica, am aruncat printre dinti cam tare, iaca si infractorii in grup si am injurat. Avand ochelarii de soare la ochi, am putut vedea ca, brusc, s-au intors sa vada daca lor le-a fost atribuita vocaliza, eu mi-am continuat drumul ca si cum as fi vorbit la telefon cu cineva. Morala: nu esti ce pari a fi, sau, nu poti vinde o imagine care acopera un caracter infect.

  3. Raportati banii din fotografie la salariu minim, la valoarea punctului de pensie, la cuantumul alocatiilor pentru copii, la situatia oamenilor sarmani, bolnavi, la oamenii strazii care sunt ai nimanui si pentru care nu se poate face nimic.
    Pentru ce sa iti insusesti acesti bani? Pentru ca nu mai ai empatie, omenie decit pentru declaratii publice, televizate daca se poate, pentru ca poti? Pentru ca altii au mai mult si vrei sa ii ajungi?
    Este pur si simplu josnic.

  4. Ciolacu știa de 10 % de la Gloria Buzău din parcul Crang pe unde a trecut în tinereturi Jelena. Buzoienii sunt la putere! Marcel, sâsâitul și Despacito! Succesuri guys!

  5. nu,nu:
    intai sa DEMONSTREZE cum e cu aia 10%,
    de unde reiese?
    (ciolacu o fi trecut de la mamalica cu urzici la adrenocrome
    si are puteri paranormale)
    -asa au mai debitat:
    „milioane de drogati”,
    „30% homosecsuali intre romani”(basedia)

  6. legea zeciueli fanctioneaza de cel putin 20 ani,si e rar cand se cere 10% ,se merge pîna la 20% în functie de executant si cu materiasle de la firmele preferate…..altfel nu vezi contract si lucrari….se stie de toti .inclusiv de justitie e chiar prins în proiecte,care de obicei sant umflate cu cel puti 10% pentru acoperire legala….asa se fura în Romania si se fac averi….numai ca DNA face anchete selective în functie de cerinte politice…..

  7. Ma intreb care banca a dat cashul asta,pachete de bani in hartii de 500 lei cu voie de la Isarescu

    • Este lucrarea standard a securitatii iar Manole nu degeaba este numit Manole. Astia nu sunt lasati niciodata la vatra.

  8. Wow. Am ajuns timpul ăla uîn care dl. Nistorescu îi validează discursul lui Simion. A zis și el că procurorii au comandă politică și externă? A zis, ne confirmă azi dl.Nistorescu? Da.

  9. În toată țara funcționează acest sistem de operare!…
    Începând de la primările de comune, orașe, municipii,consiliile județene, prefecturii, guvern,parlament,și președinție!…
    Uite unde sunt banii dumneavoastră,!…
    Caracatiță corupției e răspândită în întregul României!…

  10. Si pentru toate hotiile lor va plati tot omul de rand. Asa a fost mereu. Mergem din rau in mai rau. ,,Succese” la marea jupuiala!

  11. E penibilă înscenarea asta a Dna Iași, Chirica are zeci de dosare făcute la comanda de Dna Iași și e in liberattae și bine mersi

  12. Este un cartonas galben arata lui Ciolacu de sistem si el s-a repezit repede sa arate pe ala rosu lui Buzatu. De fapt toata tevatura a fost scoasa pe tapet de sistem.Vedeti ce patiti daca cârâiți.
    Buzatu cam fluiera in biserica!

  13. Sunt un om cu o anumita etate si cu oarece experiente de viata in spate, multe triste, dar nu inteleg niste lucruri de un bun simt relativ: Preotul la slujba de Duminica spune sa ne rugam pentru mai marii si conducatorii nostri ,ii si binecuvanteaza(!!) si adica sa ma rog eu si alti credinciosi pentru cei din categoria celor mentionati in articol??Sa imi fac cruce pentru astia?

    Sau, tot din categoria lor se trezesc ca sponsori de biserici si manastiri, si mai au si pretentia de neam prost sa apara zugraviti in sfintele lacasuri?In numele cui si ce exemple dau posteritatii? Sa ma ierte Cel de Sus dar nu mi se pare normal.

  14. E oare posibil ca in PSD sa fie o ramura TRUMPISTA si una BIDENISTA
    si ca ramura BIDENISTA sa „lucreze subteran” cu ajutorul „ambasadei” ramura TRUMPISTA ?🤐🤐🤐
    (intreb curioasa !)

    • E la de Santis care nu-l poate bate pe Marele Blond si la Hunter Biden care-a cazut cu curru-n p-la ! 🙂 precum proorocit !:(
      PS: Asa ca baloanele „investitorilor chinezi” din punctual „4 februarie” sunt (de ce) acum … METEOROLOGICE ? ❤️❤️❤️
      Merci ca mi le ridic la fileu … acum ca tenismana noastra e doppata ! 🙂
      AUD ? :*

  15. Dl. Nistorescu, dacă DNA ar lua de la toate partidele s-ar desfinta clasa politică😂Ei au nevoie să le arate pisica la unii care ies din front. De restul au nevoie pentru a fii manipulati pentru interese străine României. Ideea că dacă actuala casă politică e demolată vin alții curați e falsă. UE și SUA n-au nevoie de incorubtibili. Uitati-va în sud America și Africa țări prietene cu vestul. Columbia, nigeria, Senegal. Cum este corupția în aceste țări? Tot reprezintă interese.

  16. Toată povestea cu boschetarul buzatu ridică și câteva semne de întrebare:
    – dacă mituirea autorităților era o practică uzuală (din știrile de azi aflăm că societății șantajate i s-a mai cerut mită), de ce n-au funcționat alertele băncii referitoare la spălarea banilor (legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului); căci sumele alea erau de ordinul sutelor și milioanelor de lei; nu s-a sesizat banca în cazul autorizării unei retrageri fără fundament economic (ex. achiziții de marfă, dezvoltarea afacerii etc.)?
    – dacă banii pretinși societății nu au provenit din conturile sale bancare, atunci care este mecanismul acumulării acestei sume în numerar (Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar)? Legea instituie plafoane la plata în numerar; și să acumulezi o asemenea sumă în numerar necesită destul de mult efort de rutină;
    – să înțelegem că acest caz a fost lăsat să crească ani de zile pentru a decoperta întreaga rețea? Sau a fost rezultatul unor nepotriviri de caracter?
    – cât s-au potrivit apele, societatea șantajată de ce a acceptat șantajul? Pentru că era reciproc avantajos?

  17. ‘ Fetele mari .. ‘ din PSD au descoperit corupția și clanurile familiale. ‘ Un cui …’ în candidatura covrigarului ?!

  18. Fantastic! Citind primele randuri ale lui Nea Cornel, inainte de a ajunge la specificarea prietenului sau, imediat am facut aceasta asociatie, 10% PARA-INDARAT, 10% EVAZIUNE FISCALA!!! Eu nefiind PROFI, asa cum sunt convins ca e prietenul lui Nea Cornel, m-am mai gandit la PARANDARATUL de pe vremea lu Ilici GENOCID, a SOSIEI sale ideologice Emilutz Tzapu’ si a ROTITILOR Mongolu’ si Alogenu’ Seku-i cand oscila intre 15-20-25%!!! Prin ricoseu logico-ideologic reiese ca TERORISTUL ANTICEAUSIST buzoian e un Mistretz bland, NU JUPOAIE DE TOT mioarele gandindu-se si la viitor…Si ma refer aici la RAPTURILE de MILIARDE din ultimii 34 de ani de sekukurism PSEUDO-CAPITALIST DE STAT!!! Deci, daca 1,2 milioane sunt 10% din CHIFLA reiese ca toata CHIFLA costa 12 milioane care in EUROI inseamna cu aproximatie 250.000, ceea ce la 100.000.000 EUROI 10% da ZECE MILIOANE, nu mai spun cat rezulta la cele PATRU MILIARDE date de Basoid lu Lenutza!!! Si ma refer doar la 10%, nu la 15-20-25%!!! E drept ca A SECAT BALTA, daca nici Marele urs siberian IREDENTIST nu-si mai baga coada-n Balta Brailei, sa nu-l muste Ba-Tracienii…

  19. Buzatu:N.12.08.1955, 68 ani. Individul e aceeasi plamada ca Firea, diferenta e de sex. A lucrat de unul singur cu uriase riscuri de fiecare data pentru ca incapatanarea si egoul plus setea de inavutire peste noapte si neacceptarea refuzului de la ceilalti, au fost uriase! Performante pozitive: niciuna demna, toate au fost pe manarii, si la 36 ani la fel si la 56 ani cand s-a tinut numai de magarii la fel toata viata. Are 68 bastoane inpliniti cu peste o luna in urma. Degeaba se chinuie sa il scoata asma curata, de la 64 ani, se tine numai de porcarii si ilegalitati dar prin altii, el fiind beneficiarul total, cum s-a intamplat de la 36 ani cand a fost depistat cu alte magarii si a fost liniste in jur pentru ca ii avea la mana pe cotrobaitori, acum, canci. De la 64 ani, direct la vale, au trecut 4 ani impliniti, oricand, in orice zi poate lua calea popilor pe aleea asigurata cavoului personal. Sa stiti ca nu e un soc pentru el aceasta arestare, il doare la coccis de tot ce se intampla dar ar vrea razbunare crunta, nu cred ca va mai avea sansa.
    Fosta partenera, Cretu:N.16.01.1965, 58 ani. Madam la fel ca pampalaul sot, a mers pe aceeasi directie, ea a avut unica performanta reala pana la 59 ani, oare ce va face in jurul acestei varste, adica, la anul ? Poate isi aranjeaza numaratoarea pentru plasare, mai stii? Oricum, nu vad nimic avantajos ei, vad finalizarea sau incheietea unei etape de viata(nu crapa), descurajata total, bani peste noapte, dar in jurul la 75 dezechilibrul vietii o pune la pamant definitiv. Degeaba se da mare profesionista, nu are nicio legatura cu umanizarea sau cu profesionarea, e una bipeda ca oricare dar cu mult tupeu pe care il foloseste santajand.

  20. Ce se face Dl Ciolacu daca si constructorul ciupeste 15%, proiectantul80% din cota sa, dirigintele de santier 75%din ceea ce incaseaza pt dirigentare si tot asa pana raman vreo 35 %, bani care se cheltuiesc cu lucrarea contractata, lucrare care intr-un an incepe sa se naruie. Asta pare a se intampla, ca este mare jale in urma.

  21. Charlie, tu ești expert : cum fac ziaristii bogați din România? Plătesc impozit forfetar sau dau parandarat partidelor care sunt subvenționate de la buget si cumpără „bunăvoința :” ziaristilor?
    Crezi că PSD ar trebui să plătească pentru a nu fi atacat zilnic in cotidianul si pe România TV?
    Se screm să facă conexiuni care, invariabil, ajung la gabriela Firea.
    Caută pe google si vei găsi ce nici nu crezi xespre cornel Nistorescu

  22. despre celalalt participant la mita, de ce, doar fiindca e din kolosvar?

  23. @ Bre , probabil că nici televiziunile nu plătesc suficiente impozite că nu încasează corespunzător de la cei pe care îi invită la emisiuni ca să le facă promovare, așa cum este reglementată și publicitatea stradală, ?

  24. & După 1989 au fost lăutari care spuneau la TV că au dat bani ca să fie dați la TV, în epoca lu’ Ceușescu, pentru promovare, ?

  25. Excepțional editorial! Buzatu senior Miliardar în Euro, Buzatu junior, limbaj de maimuță, ministru secretar de stat in România? România SRL? România piața de gros Chirigiu? România, veceul Europei Occidentale Civilizate? Buzatu 250 000 de Euro la o aruncatura de zaruri? 250 000 de Euro în 4 secunde? Bill Gates este invidios pe cancerul generalizat PSD-PNL! Ce mai e de spus? 250 000 de Euro în 4 secunde? Câte secunde au fost înainte? Câte secunde, Câte miliarde de Euro?

  26. Votați cancerul generalizat PSD-PNL, vă Votați condamnarea la moarte! Vasluiul? Elveția e în urmă! 250 000 de Euro în 4 secunde dați la Buzatu senior? Vaslui, cel mai sărac județ din România? Melearde, melearde, melearde! Votați PSD, Votați propria moarte!

    • A stiut conducerea PSDista de afacerile murdare ale clanului Firea-Pandele cu interlopii, a stiut si de mormanele Buzatului si de marsaviile si manariile celorlalti baroni vatafi buzati socialisti. De 3 decenii au furat in continuu. Neintretuptu, poate de puscarie, cat au furat astia o mie de miliarde pe putzin.

  27. Nu e mita, nu-i evaziune fiscala in numerar, sunt banii buzatului obtinuti de el din COSIT, cum a zis fosta nevasta-sa. Munca se plateste in Romania, de ce plecati la straini ?

  28. Se știe că din totalul unor astfel de parandărături peste 50 % ajung la partidul „buzaților”, iar restul se împarte între mai mulți participanți, astfel că și aici revine individual cam doar 10 % celor care-și pun pielea la bătaie riscând să suporte consecințele.
    Mai departe, cel care dă comisionul trebuie să și-l recupereze „trăgând” de lucrare, mai bine zis încercând să acopere astfel costuri ale unor lucrări neeefectuate. Să zicem, că tot e subiect la zi , că în loc să îngroape niște țevi la un metru sub pământ le pune doar la 40 cm adâncime ( cu complicitatea și mituirea altora) și tot așa până ce crapă undeva și se produce nenorocirea.
    Să zicem că toți cei implicați vizibil vor suporta consecințele, dar ei sunt vinovați doar pentru 50 % din ce s-a furat, ba poate și pentru viețile pierdute, dar cel care a beneficiat ( singur ! ) de cealaltă jumătate nu pățește nimic , adică partidul, doar pentru că nu apare ca parte vizibilă în proces.
    Și dacă n-ar primi și bani de la Stat adică de la noi, pentru a putea face politică, parcă i-aș mai putea înțelege cumva, dar așa BA !!!

    • CORRECT !
      Intrebarea de ce acum … mai ales ca MISTERIOSUL MISHTEAUX a prophetit din timp:
      – Atentie la PSD ca din cauza noi ambasadoare DEMOCRATE … „esalonul 1” din PSD va ajunge sa fie CANIBALIZAT 😀
      de „esalonul 2” !
      Sa fie RADULE mishteaux aqsta un GENIU sa si el pe la servicii pe undeva … intreb pentru ca …STATISTIC ac FRIZER n.ar trebui sa aiba nicimcar:
      „ALUZII” de astea,d e care strident are 🙁 !
      AUD ? 😛

    • CIOLACU in ce „esalon”(1 sau 2) e daca nu-i putea da, nu i-a putut da, o pre-stire SUBTERAN-colateral BUZATULUI, sa se retina „o vreme 2-oua vremi” de la ispite-n … CASH ! 🤦‍♂️🤦‍♂️🤦‍♂️
      Intrebare …ce IQ genetic-conditionat are laudarosul mishteaux ? 🙁

  29. unde ai gasit atatea bacnote de 500 de lei, n-am vazut decat odata una, mai nou la bancomat se dau de 10 lei cand scoti o mie de lei.

  30. România e pierdută definitiv! Ce se mai poate face? Nimic! Absolut nimic! PSD-PNL fură pe rupte, România se distruge iremediabil! Bine că eu știu, bine că cititorii știu! Așteptări zero, zero evoluție!

  31. Multimiliardar in Euro Buzatu senior, Buzatu junior e ministru secretar de stat cu veceul Ecologica, fură pe rupte! Pe rupte fură! Cum dracu să mai muncești pe 467 de Euro lunar plus Bonuri de Masă când Buzatu senior ia 250 000 de Euro în 8 secunde? Cum să mai ai dragoste de Muncă, dragoste de România? Cum? Cum? Cum?

  32. esti tampit? Caragiale.
    Daca tu ai evaziune de 160 miliarde, vii la bobor si il chelesti de 40?????

  33. Spunea recent dna Mungiu Pippidi- cea mai calificata voce feminina din Romania in materie de politica interna si externa – ca Marceal Ciolacu este singurul lider politic al momentului. Nu-l lauda dar afirma ca pana acum nu a facut greseli. Prima sa mare greseala ar fi sa mearga ca o sluga umila a UE si NATO la Kiev pentru a-i pupa ghiulul lui Jalenshi. Sa speram ca nu o va face. Afacerea cu Buzatu poate sa-l avantajeze, prea dintr-o data securitatea prin bratul ei DNA a lovit dupa vechea reteta in PSD. Romanii au devenit mult mai vigilenti si neincrezatori decat erau pe timpul lui Petrov. Intre incompetentii si aerienii care fac astazi politica in Romania, Ciolacu chiar straluceste.

  34. E nevoie de un monument al coruptiei, un kitsch impunator amplasat pe undeva la vedere. Solutiile la coruptie: preventie, adica pedepse proportionale cu faptele; limitarea nr. de mandate la doua (doua la fel, in politica sau administratie, sau 1 in administratie +1 in politica); reducerea nr de parlamentari la 300( o formula da chiar mai putini, vreo 275); legi impotriva nepotismului si favoritismelor( vanzare sau cumparare de avantaje).

  35. era bine pa timpu lu ceausescu can erati soferi de bascula. Care era foarte putin pantru voi. Acuma sujeti phulla toti, ardevar aburu chachtului de tatari de Bukres, buzau si teleorman.

    cel mai mare chachat din europa, acuma tataru stie mersu la bagat svastu an europa, pacan aia din ukraina nu stiu, daia ukrainienii la bagat svastu sunt prea mici

  36. Spagile si umflarea contractelor, umflate cu cat evaziunea si cu furturile pentru fiecare PSD, PDL, PNL reunit in PSDNL de la 10% la 20-30%.
    Sau mai mult.
    Numai Buzatu cate spagi ca asta primeste lunar. 1.250.000lei, bani de buzunar.

    Indemnul cu „Sa traiti bine” era adresat baronilor locali. Votati PSDNL sa prospere baronii, pilelesi nemurile de politruci si evident securistii.

  37. Pe scurt la alde Buzatu&PZD faceau coada sa depuna gentile cu spagi.
    PZD fac mai multi bani ca aia la Caritas.

  38. Ciolacu a inceput campania prezidentiala , faza din interiorul partidului . Indeparteaza rinocerii , dinozaurii ! M-a dezgustat profund metoda asta primitiva de operare … atat sunt de inapoiati ca nu reusesc si ei sa inventeze ceva mai sofisticat … se vede din avion ca s-a inscenat totul … Marcel Ciolacu se vede deja in avion ,ii priveste pe toti de sus…el uita ca nu a avut niciun merit in viata politica, totul a obtinut doar datorita unor conjuncturi favorabile ! Mai incet cu pianul pe scari !

  39. Toti din acest joc plus cei de la constructia de drumuri au fost in politica fsn-pdl-psd dar nu in prim plan, s-a retras imediat ce si-au aranjat ploile ca afaceri. Acel numit Farmazon am un lapsus acum, are masini de tonaj greu care cara balast, tablita de inmatriculare are imprimat numarul si FAR, se vad nonstop pe sosele circuland pline sau goale acoperite cu prelata. Va amintiti cafarmazonul a fost amendat ca nu avea prelata pe masinile cu prundis pentru ca zbura pietris pe masinile din spate si spargeau parbrizul? Va inchipuiti cat de vulnerabili sunt politicienii daca au ajuns sa execute ce spun si cer milionarii din bugetul statului? E valabil pentru orice firma, pentru orice afacerist si politician! Degeaba neaga, se vad faptele pe teren! Si apropo de facturi si preturi la gaze si curent electric, ceea ce platesc majoritatea cu acele file acordate de guvern, ala e pretul si suma corecta care trebuie atota la kw sau mc gaze si nu exorbitantele preturi care sunt scrie si cerute! E tot o inselatorie pentru furt de la cetateni si din bugetul statului cu acceptul politicienilor prin legi cu dedicatie.

    • Parafrazandu-l pe straniul MISHTEAUX 😢😢😢
      tinand cont de ambasadoare democrata a USA la Bukale, pana revine TRUMP🤐🤐🤐
      in ce „esalon” (1 sau 2) e CIOLACU de „lasa” ca BUZATU sa fie canibalizat de propriul …partid viitorr USL-ist 😀 ?
      AUD

  40. Am vazut cu ochii mei cum Piedone a facut 1 an de puscarie dupa care Curtea Suprema a conchis ca „fapta nu exista” fiind eliberat. Deci a facut puscarie abuziv, si in mod normal intr-o tara „stat de drept” judecatorii care l-au bagat la puscarie nevinovat trebuiau sanctionati si omul sa primeasca daune banesti pentru puscaria abuziva.
    Asadar nu mai cred in aceste ” coruptii” ale DNAului aruncate in fata cetateanului roman drept ” lupta anticoruptie”.Sa fim seriosi sunt doar niste executii ordinare a oamenilor politici, in speta a PSDului.
    De asemenea vad pe toate televiziunile cum persoanele supuse oprobiului public de catre procurorii care scurg „probe” in presa sunt poreclite cu tot soiul de nume: gen baron, beizadea etc.(termenul de baron li se aplica doar psdistilor, n-am auzit ca Boc sau Iohanis sau Blaga sa fie numiti vreodata baroni???). Ar trebui dati in judecata pentru jignire/calomnie. Toti cetatenii beneficaza de prezumtia de nevinovatie pana sunt gasiti vinovati deci nu ai voie sa ii socotesti vinovat inainte de pronuntarea instantei si sa ii poreclesti pe tv si in presa. PSDistii se grabesc intotdeauna ca niste gaini dara minte sa excluda din partid membrii sai care sunt nevinovati la momentul actual, Ciolacu comportandu-se ca si cum Buzatu a primit sentinta ceea ce e un abuz. De unde stie Ciolacu ca Buzatu e vinovat? Daca „fapta nu exista” ca si in cazul lui Piedone?

    • Auzi colo : bietii hoti nevinovati saracii , oare cit au cotizat alde piedone sa fie scosi fara fapte , prescriere ,suspendare ? Vorbesti de despagubiri , esti cumva advocat ? De unde vin banii de despagubiri pentru obrazele groase , nu cunva tot de la amariti ? Despre puiutzul drogat ucigas tot la fel astepti sentinta ?

  41. feuda, arendasul, avantajele…sefu de judet cu tichie pe scafirlie…ii era foame si ii trebuia maruntis de o ciorba… imorali, calici, badarani, ghertoi, hoti, mincinosi… in judetul Vaslui, un ghertoi face un milion de lei intr-o zi…Sa ne miram atunci de potenta acestui judet si cit de bine fost el condus spre asemenea performante…

    astept ca si ciuca, ala cu prelungirea concesiunii catre omv la ordinul parazitului iohannis, sa fie saltati. acolo-s miliarde deturnate de la buget din pix… hai mos teaca, varsa sacu!

    bugetul Romaniei este sifonat in fiecare zi de catre administratii locale mai ales prin primari, guvern-decizii si ordoannte, parlament-legi, CCR-decizii, ANRE-reglementari, alte institutii de reglementare, parchete (dna inclusiv)-nup sau dosare la comanda, judecatori-decizii … precum un banc de piranha, toti in acealsi timp se reped asupra bugetului…

  42. Situația este valabilă in toată țara, din păcate. Acei 10% se dau ca spagi pentru contractele cu statul. Ce ne facem? Mai sunt o puzderie de baroni locali care merita toată atenția – vezi Suceava. De ce nu li se verifica averile enorme? De ce sunt numite in funcții publice rudele lor? Oricum, propun confiscarea averilor dobândite ilicit si limitarea mandatelor alesilor locali si nationali la maxim două.

    • La ipotetica confiscare se va constata ca pulitrucii sint saraci lipiti .

  43. Poate ar trebui introdus in lege faptul ca un functionar public nu are voie sa imprumute bani de la persoane care deruleaza contracte cu statul. Si sa dea anuntul la TV precum cel cu ‘actul sexual comis de un major cu un minor…’.

  44. Va inchipuiti ca toti din politica sunt socati dupa ce a fost prins escrocul cu vechime in furt si parandarat de care nimeni nu se agatase de 34 ani, el continuand actiunile fara nicio frica? Va inchipuiti ca acest buzatu a fost mentorul multora din politica care acum gem, schelalaie si plang dupa el? Sa va convingeti, vedeti pe tv cati sunt si ce mecle au! Pnl nu e scos la vedere cu schelalaiala, ei actioneaza la apararea in forta a individului prin orice metoda! E practica obisnuita in zona de est a tarii de ani multi si buni, e extins si in restul tarii dar nu scoate nimeni o vorba chiar daca vede. Asa ca, sa continuie socurile cu pedepse exemplare si interdictii bazate pe dovezi indestructibile peste tot in politica politicienilor uniti in grupari infractional organizate politic pentru curatarea reala a clasei politice indiferent de partide!

  45. & Bre nea Nistorescule, la TV când invitații sunt plătiți, e cu bani, pentru promovarea postului TV, când plătesc cei care vor să apară la TV, este iarăși cu bani pentru promovarea celor ce plătesc, ? Și la presa scrisă este la fel cu campaniile de presă, ca la publicitatea stradală, deci e cu promovare, audio, video, scrisă, în spețele discutate, ?

  46. Scenetele astea cu Buzați din PSD sunt pentru ca Ciolacu să ajungă președinte pe model Băsescu.Prostimea vede că omu face ordine în propria ogradă și pune ochi buni pe el.Nu știu proștii că el e chiar șeful mafiei .Și nici nu ar putea fi altfel.Ciolacu va fi Președinte iar România va dispărea ca stat independent de facto ceea ce este acum de jure.Aleluia tovarăși!

  47. Cornel Nistorescu cât plătește impozite și taxe la stat? Cum a feusit să fie între cei mai bogați ziariști sin România?
    Doar din plata editorialelor contra PSD? De ce semnează un idioten de cititor „cornel Nistorescu” la editoriale semnate… Cornel Nistorescu?
    Ca să pară că cititorii susțin opinia bogatului „ziarist”? Auzi la el, vilă cu 45 de camere, piscină in care ajungi direcg din pat…Și nu e nici pesedist, nici beneficiar de contracte cu statul. Cui face „șosele ” cornel Nistorescu pentru alegerile viitoare?

  48. Totuși,să nu fim răi, acel 10%(să-l numim onorariu)nu e chiar așa de mult, trebuie să avem în vedere că vine iarna.
    În privința tânărului secretar de stat,degeaba,numirea lui s-a făcut cu încuviințarea Ciolacilor.

  49. Cele mai echilibrate si realiste comentarii in care politicienii actuali isi dau cu presupusul despre subiectele fierbinti ce tin treaza atentia publica doar cateva zile le face senatorul Adina Iovanovci SOSOACA. Este singurul politician corect, profesionist si superinteligent (comparativ cu colegii) al momentului. Nu o spune direct dar se subintelege ca toata harmalaia mediatica ce se face (in mare procent la ordin) privind unele evenimente tragice au un singur scop pur politic: eliminarea unor politicieni neconvenabili dau compromiterea unor partide. Absolut nimic nu se face in consecinta pentru indreptarea sau eliminarea cauzelor, doar demagogie si diversiune totul ramanand ca inainte. Spaga se ia de 33 de ani in Romania la toate nivelurile, de la doctori fomisti si pana la inalti demnitari ai statului, azilele functioneaza cu bune si rele la fel ca inainte iar mafia drogurilor prinde puteri in loc sa scada. Profitam cinic de relele care se intampla cu sutele zilnic doar atunci cand apare public un caz si atunci il folosim doar pentru executii politice. Tragic este ca multi berbeci pun botu’ la diversiuni consumandu-si energia in alte directii decat cea necesara.

  50. Toxicitatea maximă PSD-PNL, vrea plafon la cumpărături Cash de maxim 2000 de lei? Dar Buzatu’ cu portbagajul plin de 1 250 000 de lei, cum este? Cum este bre? Cu acest scandal, psd pierde 20 de procente și pnl nu intra in Parlament. Și-au dat seama și simpli alegători PSD-PNL ce dihori sunt acolo!

  51. Ce-a zis de fapt:
    Strîngem cele mai puține biruri din UE. Poate și aici a mințit ca să ne lăsăm jupuiți mai ușor.

  52. Pe mine nu suma m-a șocat ci dezinvoltura cu care dl Buzatu a luat banii! Gest firesc, gest mecanic, gest rafinat timp de 33 de ani? Cred că PSD-ul a pierdut pe principalul mentor după Adrian Năstase.

    • in ce „esalon” e Buzatu ?
      dar Ciolacu ?
      daca brusc ambasada USA, democrata nu republicana ii face declaratii publice de dragoste PSD-ului ?
      INCA CEVA:
      – de unde naiba ante-stia MISHTEUAX ca „esalounl 2” va canibaliza curand „esalonul 1” in PSD ?
      (esti cumva tu „mishteaux” … Cornele ? 🙁 Ai ante-sti prea multe dac-ar fi asa 🙁 ! )

  53. Cred că este mâna Serviciilor care sunt ale Peneleului acum. Aveți grijă voi de la PSD ca să avem liste comune la alegeri! Așa nu riscăm ca să avem soarta PNT-CD-ului. În oala acoperită nu întra mizerie.

    • NU !
      …e doar „esalonul 2” din PSD care canibalizeaza la ORDIN (de unde ?) „esalonul 1” din PSD ! 😐

  54. Te uiți amuzat la jucăria sexuală a profesorului universitar Voiculescu numită pompos A3-CNN și observi reacția de uluiala, de șoc anafilactic a lui Ciuvica la prinderea „patriarhului”, demiurgului, înțeleptului pesedist Buzatu cu banii în portbagaj! Civica acum se sbate ca carasu’ pe uscat! Se umecteaza cu propria-i salivă pe gâtul sbarcit de bătrânețe, gât ridat precum furtunul de aspirator, aspirator la vorbele pline de înțelepciune ale profesorului universitar doctor Voiculescu Dan. Cum să devoalezi furtul? Cum? Eu din ce voi mai trăi dacă profesorul dă faliment???

    • Da, aroganță personajului se baza pe averea si puterea pe care o avea în județ, si in PSD. Averea asta era cunoscută dar nici ANI nici vechea Lege 18, ceaușistă, cât a fost in vigoare, nu au vazut-o! Trebuie sa urmeze si alti baroni din celelalte partide, care procedează la fel, ba chiar cu mai mult de 10% !. Coruptia asta cu „parandarătul” este inter partinică, ba chiar internationala, si asta nu e o scuză să ne „aliniem” si noi ! PS: Reactia asta rapidă a PSD, se datorează criticilor publice aduse de Buzatu la adresa lui Ciolacu, care îl păndea si i-o cocea !

  55. Luna în pătrar, Echinocțiul de Toamnă! Trei ceasuri rele! Domnul Buzatu dacă bea la doispe noaptea sânge de găina neagră, se epila cu ceară caldă pe antebrațe și pe picioare, ascundea la 1 noaptea tablouri în cimitirul din Vaslui, tablouri false cu Grigorescu și Pătrașcu, ca să inducă în eroare autoritățile, poate scăpa de arest! Lumea îl considera nebun, acum era la Sapoca unde făcea sex cu asistenta șefă! Cu 1 250 000 de lei făcea sex cu tot Spitalul, de la doctorițe la pacienți! Da Doamne mintea românului cea din urmă…

  56. O CLONA a lu core m-a abordat ieri semnandu-se cu lashitatea obsesiva din dotare „@charlie boy”…E obsedata de trecutul lui Nea Cornel dupa ce ani in sir m-a tocat cu sloganul-nu conteaza ce-a facut si dres/ce face si drege cineva atunci cand spune ADEVARUL
    indiferent din ce motive!!! Pardon, asta spun eu mereu, dar sub rezerva motivatiei conjuncturale ca un fost bolsevic sa spuna un ADEVAR la un moment dat, core marsand doar pe trecut si fara sa aiba in vedere motivatiile…Cred ca-l taxez suficient de cate ori calca pe bec si, ma Rog, trebuie sa fiu si prudent in Vremuri-le astea sekukuriste…Nu spuneti voi ca pe om in general trebuie sa-l iei asa cum e? Si Nea Cornel e granit, muntean neaos ce nu se indoaie la orice pala de vant…Din pacate Nea Cornel NU SE INDOIESTE cand preia mistificarile unor PROFI cu naivitatea sa proverbiala… Obsesia voastra cu BANII si IMBOGATIREA este
    deja bolnavioara pentru ca nu tine cont de MODUL CUM SE FAC BANII!!! CAPITALISMUL NU FUNCTIONEAZA cu METODE BOLSEVIC-SECURISTE!!!
    O AFACERE SERIOASA nu se pune pe picioare si nu functioneaza cu PARANDARATURI!!! Vorba lu hemo roid, plantezi tevile aproape de suprafatza ca sa poata fi excavate exploziv…Ce stiu e ca Nea Cornel le planteaza, soparlele, regulamentar, din naivitate, altfel ar incasa „PARANDARATURI” peste 10% prin numarul comentariilor care ar depasi constant UNA SUTA de articol…Nu inteleg cum poate fi acuzat cat timp nu scrie ghidat de preferintele cititorilor, ci de conceptia sa despre Lume si Viata…

  57. Capitalism de cumetrie zicea bunicuța, om extrem de sărac, om extrem de cinstit, căruia un capitalist de cumetrie pre numele lui Mazăre, i-a băgat sula în coaste. Urmașii lui Iliescu sunt putrezi de bogați, putrezi de necinstiți! Buzatu’ e o picătură din oceanul pesedist al vânzării de țară.

  58. & Nea Nistorescule, ai ”obesii cu bani”, ai pe aceeași pagină de patru ori fotografii cu bani, publicând aceeași fotografie cu bani de trei ori pe acceași pagină, ?

  59. Bravo, Charlie, gigea baiat!

    Hai sa-i dam de tot uitarii!
    Cine-o vrea, ce-o vrea sa zica!
    Valul lumii, valul marii
    Te coboara, te ridica!
    Sange rau la ce ți-ai face?
    Si pe cine sa te manii?
    Este-o veche zicatoare:
    Bate vantu’, latra cainii!

  60. @charlie, bo(y) ule, de ce tine cornel Nistorescu, ca orbul de bâtă de subiectul „PSD”?
    Nu i s-au strepezit dinții din 89 până acum?
    Charlie boy, PSD va mai fi în politica românească mult după ce ne vom muta într-o lume fără ciolaci, boy, charlatani de Călărași sau hipopotami de Martinesti, cu relatii la sorin oviu vântu, vecinul tău din pădure…Păcat că nu ai urmasi, cine îți mai continuă delirul fantasmagoric?
    Cine mai trage carul alegoric pe care stă tolanit personajul colectiv pd nume PSD, fără doi boy ca charlie si Tica, (alias „Cati”, cu fundul în sus)?

  61. Cele mai DEZECHILIBRATE COMENTARII/DEJECTII de pe scena parodiei politichiei sekukuriste apartin AGENTEI SOVIETICE ShoshoTroaca!!! Ma refer la AGENTUL din DIASPORA SOVIETICA…DEZASTRUL actual a fost produs si dureaza din 1989, iar AGENTA SOVIETICA s-a trezit
    brusc acum vreo 4(PATRU) ani sa devina „samariteanca” NATIUNII romane, cam de cand China BOLSEVICA a inceput sa exporte VIRUSUL BOLSEVIC chinez!!! Camarazii ei din Comintern-Sekuku au DISTRUS ROMANIA si ShoshoTroaca tuna si fulgera ca o mahalagioaica de cea mai joasa spetza pe la colturi si chiar in forul suprem!!! Invariabil puseurile ei mahalagiste sfarsesc in ANTIAMERICANISM si in
    PROSOVIETISM!!! Baragladina opereaza pe fatza mergand bisaptamanal la ambasada sovietica SA IA LUMINA de la RASARIT!!!

  62. Orz la gîște.
    Citat. Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438…a început atunci când Gyorgy Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala…locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească…gata.
    Zeciuială înseamnă 10%. Românii, că ei au fost cei mulți la răscoală, poate toți, erau retrogazi atunci. Ce e așa mult 10% cînd azi, taxe directe și indirecte, se trece ușor de 60% și tot nu ne plîngem.
    Egiptenii făcuți robi de Iosif au fost puși să de 20% lui faraon. (Facerea 47)

  63. Charlie, dacă Șoșoacă ar avea un frate, ar fi leit ca tine, cu păr pe limbă si mahalagiu. .
    Dacă Șoșoacă ar fi un porc, tu ai fi o troacă.
    Dacă charlie ar fi nume de vomitiv, ai fi bogat și patron de presă liliputan cotidiană .

  64. Ce familie frumoasa . Familia traditionala PSD . Visul umed al lui Dragnea . Capu la familie , pres. la CJ vaslui , nevasta senator , baiatu secretar de stat , nora mare bugetara ! Toti capuse , toti numiti politic. Fara examen, fara concurs . le-a venit numirea prin posta ! Ba, dar daca explodeaza mamaliga ? Punem cazu ‘ !

    • De ce crezi ca ambasada USA la Bukale iubeste PSD-ul acum ?😯😯😯
      oare nu pentru ca toti ambasadorii yankei sau imbogatit ILICIT din afacerile …romanesti nu americane ?
      Vezi ca 10% lua si DEMOCRATUL BIDEN ❤️❤️❤️! 😛

  65. Musai ca partidele traditionale PSD si PNL sa fie trase pe linie moarta, precum in Italia acum cativa ani. Cu toate pericolele care ar decurge de aici. Asa nu se mai poate merge, ca mergem spre zid.
    O tara de politicieni hoti. Nu se mai poate!!!

    • Cand se schimba ESALOANELE (2 versus 1) intr-un partid : NU SE SCHIMBA IDEOLOGIA PARTIDULUI …
      se schimba doar … BUZUNARELE lui !
      SHALOM ! Stiu ce ante-spun ! In USA revin REPUBLICANII si ambasadoarea democrata la Bukale n-are inca nimic in … Fondul Proprietatea 😉 !
      AUD ?

  66. Inteleg ca, deocamdata, corupatorul este un om de afaceri fara nume, adica pe cine cade magareata.
    De ceva timp, ma gandesc la tine!
    Mie-mi plac femeile!
    Si mie-mi plac dar cand imi dai banii?

  67. Dl Buzatu’ senior, mamut psd, Miliardar în Euro, viitor pușcăriaș! Dl Buzatu junior cu maxim 3 adjective in vocabular, Ministru secretar de stat cu Bioterra la FF! 1 250 000 de lei în opt secunde? Cine vizitează Vasluiul este șocat, zgârie nori, piața mondială a diamantelor, tehnologie High-Tech! Peste tot și toate, tronează Dl Buzatu ca Ayatollahul Khamenei în Persia! Isaac Newton a văzut un mar cazand și a scris o lege, Buzatu a văzut nivelul alegătorilor psd și s-a făcut Miliardar în Euro! Ce mai este de spus? Nimic!

  68. Pe mine m-ai omorat dar cu fosta, ce-ai avut, puica?
    Dupa ce ca are rolul ingrat de „fosta”, mai este si persecutata. Asta miroase a razbunare pana in panzele albe. Sa fie vorba de actuala?

    Crețu are un doctorat în filosofie, obținut la Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi, unde a studiat și Filsofie și Istorie. Înainte de a urma cursurile Facultății de Filosofie, a obținut și o atestare în contabilitate și drept administrativ la Liceul economic și de drept administrativ nr.1 Iaşi.
    A fost profesoara de stiinte sociale.
    Are numeroase studii şi articole pe teme sociale, feminism, filosofia ştiinţei, filosofie și politică.

  69. Tică, un fel de Isaac newton in izmenele lui Charlie senior, este moașa comunală a Babei Cloanța, numită și Doina Oltului, cea cu sârmă-ncur. Operatie grea, dar Isaac newton de Călărași are mâini de copil mic si ceafă de porc.
    Dse pricepe la operatii ude, cum ar fi schimbarea pampersilor cu charlie. Antipesedisti consacrați, picați din cuib de cuci, trecuți prin școală ca jivinele prin Vama Cucului. Nu-ș cum, au aterizat pe forum la cotidianul, la barzoi Nistorescu.

  70. Tudor Buzatu, fiul lui Dumitru Buzatu, are licența în Științe Politice și Administrative, obținută la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București, și un master în Drept European, în cadrul UB.
    Asta ca sa stam stramb si sa judecam drept. Din invataturile lui Pacala pentru finul sau Tandala, pe vremea cand oamenii traiau cu sutele de ani.

    Ce nevoie sa aiba cineva sa loveasca in familie?

  71. HAIDAMACII lu Cpt core TRANSvestitul rene sar din nou ca fiarele apucate de turbaciune pe mine, binenteles prin rotatie, precum
    sunt rotiti ACOPERITII Sekuku!!! De ce BARAGLADINA face numai apropouri scabroase la adresa lui Nea Cornel fara sa dea DETALII si abia APOI sa indice SURSELE? O URASTI pe ShoshoTroaca din alte motive decat motivul real ca DA in Psd? Eu ii DETEST calitatea de AGENTA SOVIETICA!!!Ne norocitilor, Fsn-Pnl-Pntcd-Psdr-Pd-Psd-Pdl/Pdnl SUNT „CIOBURILE PCR”, iar restul FACATURILOR sunt ASCHII!!!
    Din 1989 au loc RAPTURI, de SUTE DE MILIARDE direct din CONTURILE Securitatii din tara si strainatate, urmate de VANZAREA LA FIER VECHI a UNITATILOR INDUSTRIALE si AGRICOLE CEAUSISTE pe care le invocati NOSTALGIC, dupa care au urmat BOGATIILE SOLULUI SI ALE SUBSOLULUI, tot pe NIMIC, dar exclusiv ILEGALILOR Comintern-Sekuku legendati ca PATRONI DE FIRME OCCIDENTALE!!! Toate RAPTURILE au fost COMISE IN GRUP NOMENCLATURIST CEAUSIT ORGANIZAT, conform unui PLAN, bolsevicii comitand toate CRIMELE pe baza de PLAN!!!
    Toate RAPTURILE au fost organizate si protejate de Sekuku si justitia acoperitilor!!! „Scandalurile de CORUPTIE” au fost PARODII
    justitiare sa ia fatza mioriticilor si colhoznicilor europeni!!! Lepada turilor, vreti sa va LISTEZ BARONII Fsn/Psdr/Psd/PD/Pnl?
    Sau sa va reiterez CRIMELE politice, umanitare si de VANZARE A BOGATIILOR, dar si a TERITORIILOR ISTORICE ale ROMANIEI? Am fost UNICUL care l-a tras de manca pe Nea Cornel ca a tras cortina pe TEMA FULMINANTA a CRIMEI SEXUALE asupra unei MINORE VIRGINE!!!
    Am provocat-o pe „vestala” core si lgbt-istii ei sa intervina condamnand monstruozitatea si NIMIC, ei fiind „aurari” ordinari!!!

  72. Ca si cum nu i-ar fi de ajuns, citesc un titlu despre Dumitru Buzatu, absolvent al Universitatii A. I. Cuza din Iasi. „mosul si amanta” Omul are 68 de ani. Mos, mos dar are dusmani puternici.
    Chiar nu inteleg aceasta inversunare in a-l distruge total. Exista un flagrant, se vede peste tot, PSD-ul s-a dezis de el, ce nevoie mai este de artificii?

  73. Charlie, frumosule, chiparosule, unicule a pus cineva, un tip inteligent, o poveste cu talc. O amintesc pe scurt.

    O invatatoare de la o scoala de undeva din Tara, se plange de elevul ei slab la invatatura. Suparata, mama gaseste solutia si-l muta la Cluj. (A fost o solutie? Se intreaba cititorul) Peste 25 de ani, invatatoarea este operata pe inima, de catre un tanar chirurg. Operatie reusita. (Te intrebi daca elevul slab mutat la Cluj este chirurgul tanar?)
    Din pacate elevul slab al invatatoarei, ajuns infirmier trage din priza aparatul care o ajuta pe invatatoare ca sa-si bage el, aspiratorul.
    Ca la orice test, autorul da si solutia: daca ai crezut ca elevul cel slab ajunsese chirurgul eminent, inseamna ca esti din categoria „ne-ati mintit cu televizorul” .

  74. MAI Hmmm , pai daca au atitea diplome si patalamale , de ce fura , jefuiesc si tradeaza Romania ? De ce nu le ajung salariile de lux si pensiile speciale ? De ce romanilor cinstiti si muncitori , le ajung salariile lor prapadite ? Nu ti-e rusine obrazului , femeie sau barbat ce-oi fi, mai hmmm ?

  75. 15:22, ce treaba au diplomele si patalamalele cu furatul?
    Si, de ce pui la plural? Deocamdata, cel implicat prin flagrant este Dumitru Buzatu. Ce vina au fosta lui nevasta si fiul? Sunt maturi, sunt vaccinati, fiecare raspunde pentru el sau tu crezi in vinovatia colectiva?

  76. @@hmmm,, trebuie că ești bărbat după lasitatea de a) nu semna fie „charlie”, fie „Tică”! Matusalem prapadit, dacă aveai o diplomă, nj stateai non dtop pe forum. Aveai familie, de mers la biserică, de facut curat, că td mănâncă muștele si gândacii. Sau tu pe ele,ca orice userist de nadejde.

  77. Tu hmmm ești bazinul electoral al d-lui Buzatu’, Oprișan, Vanghele, Pandele, Firea, Varan! Voi sunteți ființe neumane din Proorocul Isaia! Despre voi vorbea Arhanghelul Gabriel când cam voi 70 de Legiuni l-ați urmat pe Lucifer în Iad! Voi sunteți „osatura” pesedeului! Prin ” voi înșivă” Adrian Năstase a vândut Petromul pt Eternitate la OMV, răsplătit „hoțeste” cu 1 miliard de Dolari! Voi sunteți hemoglobina, plasma, sistemul circulator al lu’ Buzatu’…Voi sunteți sclavi, iobagi, limacsi la Varan! Să vă spun pseudonimele de suptpozitoare psd? Îmi este lene, cu „toții” vă știm! Trăiți „anaerob”. Pt voi Buzatu’ este Calea, Adevărul și Viața! Fără voi, psd este pârț de cal, vb doamnei Core, trol psd!

  78. “Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă” este un vechi proverb românesc ce sugerează că orice lucru obţinut în viaţă trebuie să faci şi tu un efort. România continuă să eşueze în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, fiind statul cu cea mai redusă rată de absorbţie din UE . Si asta pentru că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială compatibilă cu structurile europene. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
    Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. In prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi dispune de un aparat administrativ supradimensionat, dar fără ca acesta să facă nimic.
    Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    Este si cazul judetului Vaslui, unul din cele mai sărace din România, întâmplător sau nu condus de un baron PSD Editat

  79. Tara ca o prada si partidele ca niste lipitori fara limite, jecmaneala pe fata sub sigle si steguri de diferite culori si nuante, dicursuri patriotarde din telenovele diabolice, prostimea cu jugul in gat si nota de plata pentru copiii copiilor lor, asta nu-i democratie? Liderii de partide niste farsori cu multiple fete, niste golani cu costum si cravata.

  80. Buzatu’ de 34 de ani, „ferit” de muncă, stăpân peste 230 000 de răzesi, iobagi legați de Glie, a făcut 1 250 000 de lei în 8 secunde! Câți bani a făcut Buzatu’ timp de 34 de ani? Bugetul Brașovului pe 14 ani? Românie, Românie… Fiul Ministru secretar de stat? Nevasta, divorț pt apărare avere, tăietor de funze la câini, filoxera pe Buget? Paraziți, Paraziți, Paraziți… De mâine la muncă pe 2500 de lei lunar, Buzatu’
    1 250 000 de lei în 6 secunde?

  81. Psd istii au inventat parandaratul din anul 1990. Atunci gherțoi de psdr luau până în 5%, Năstase la ridicat la rang de artă și lua tablouri,apoi Dragnea a crescut pe la 7-8 % însoțit de partide de vânătoare unde s-au școlit acest ciolacu ce la dus la 10 % primit in genti de piele ,aruncat in portbagajul mașinii , că ce înseamnă un parandarat de 1,25 de milioane la psd iști. Nu ați văzut cu ce costume se îmbracă acest ciolacu? Nici în visele lui erotice nu se vedea așa îmbrăcat,numai că, i s-a stricat mașină de ras și nu are bani de frizer pentru bărbierit.

  82. Intrebare:
    -charlie, esti fratele lui Tică, din aceeasi mamă, mereu gravidă?
    Răspuns :Nu, e o calomnie! El e fratele meu! Invidioșilor!

  83. Râd înfundat ca Dan Diaconescu Senzațional cu pumnii strânși in jurul aparatului bucal. Cititorii mei sunt superiori intelectual ferocelui Varan Voiculescu! Eu am 74 plus, Varanu’ idem! Eu arăt ca de 58, Varanu’ zici că a fost la școală pregătitoare cu Baiazid! Eu lapte și miere, el derbedeu! Eu nu bag carne în gură între posturi, Varanu’ bagă în gura Presei, Digestiile Pesedeului!

  84. Nu sunt bazinul electoral al nimanui dar ar trebui sa avem niste principii pe care trebuia sa le obtinem dintr-un proces real al comunismului.

    „Comunismul criminal. Am făcut foamea, frigul, ne-am turnat prietenii și soțiile, femeile noastre erau măcelărite la avorturi, eram urmăriți ca niște viermi într-un experiment demonic. Cum de am uitat toate astea?
    primă generație nu și-a cultivat memoria deliberat, a vrut să uite sau n-a vrut să țină minte. Și atunci a primit “injecții” de uitare de la politicienii lui Ion Iliescu și Vadim Tudor. Apoi, au tropăit 33 de noi generații habarniste (între 1990-2023). Aceștia n-au primit „memorie” de la părinți și au găsit vagi urme de ceaușism prin manuale.
    S-a creat un gol imens în societate, în viața noastră, care a permis ca Răul uitării să pună gheara pe noi” Eugen Istodor

    Daca cineva este singur vinovat, sa raspunda el, nu toata familia lui.

  85. Ivomec injectat la porci, Cai, elimina oxiuri de 2 metri din colon! Dacă extirpi cancerul generalizat PSD-PNL de Bugetul României, se extirpa cancerul precum oxiurii în balegarul istoriei! Tai bugetul, tai venele, arterele, nutrimentele vietii celor 2 partide antinationale! Bugetul? Banii? Lenea și somnul? Elementar dragul meu Watson, lene și somn pe banii și sănătatea idioților din Privat!

  86. Erau bani pentru mine ! Ca sa le măresc salariile la săraci cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2024 !

  87. De mâine eu la muncă! Pe 25 ale lunii declarațiile la ANAF! Platit tva la buget, furnizorii, service mașină de service, plătit, plătit, plătit, dați bani din cont! Io prost, idiot, cretin, am țeapă de 245 de milioane de lei vechi! De la 1%, plătesc 3% pe cifra de afaceri! De la 85 de milioane de lei vechi, plătesc acum 255 de milioane de lei vechi! Sunt distrus… Sunt sclav, jeg la aparatul securist Pesedist! M-au lăsat puterile! Cancerul și buba Neagră pe aparatul securist pesedist! Praful și pulberea…Praful și pulberea! Dau 250 de milioane de lei vechi lunar și nu am bani de un RMN la coloană? Firmă cu 2 oameni? 250 de milioane de lei vechi lunar și nu Sunt bani de RMN?

  88. Pentru cine M ai întreabă de unde erau banii: bani au fost din fondul DNA , fond pentru situații de flagrant, scrie in alta știre.

  89. I-am educație pe cititorii mei ca să nu fie păcăliți de partide. Dl Buzatu este un caz clasic de avere pe banii contribuabililor din Vaslui! Barba gen George Clooney, voce gen Neagu Djuvara, cuvinte moi, laptoase! Dinu Paturica, ii pupi în bot și le iei tot de supt cort! Vorbe la ei( sclavii psd), banii la noi( baronii psd). Care pe care! Unii la umbră, alții la soare! S-a întâlnit hoțul cu prostul la barieră?

  90. AUR are voturi sa nu depuna vreo motiune de cenzura. Nimenea din Parlament voteaza motiunea din aur ! Efectul la „Romania bosorogilor”.

  91. tomlin, am doua vesti pentru tine, una buna si una rea. Pe care vrei sa ti-o spun prima? Bine, pe cea buna. Si tu vei fi boșorog.
    Cea rea? Altadata.

  92. Propun sa se legalizeze shpaga. Sa se inregistreze in contabilitate la venituri impozabile si sa se plateasca impozit la stat pe shpaga. Decat sa fugaresti baronii si coruptzii prin balarii, mai bine lasa-i sa declare cistit cati bani primesc necuvenit si astfel statul va incasa mai mult la buget. Fara frica TOVARASI ( de fapt foshti Tovarasi, cer scuze). Legalizati-va furaciunile si toata lumea o sa fie multumita.

  93. Cita fericirepew dl Nistorescu ca Buzatu a luat chiar 10% din contract, exact cum spusese Ciolacul despre evaziune! Sigur, cea facut Buzatu e codamnabil, dar asta se poarta la nivelul intregii tari si in strainatate! Acolo iau mita regii, prim ministrii, ministrii si sunt „prinsi” la sfantu asteapta!!

  94. Ce-ar fi fost ca Buzatu sa se prinda si sa zica, nu stiu dom’jandar, cine-a pus ba, geanta asta aici?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.