Cipurile emoționale, păpușile sentimentale și omul de plastilină (II)

Cipurile emoționale, păpușile sentimentale și omul de plastilină sau Primul pas pe drumul de o mie de mile către transhumanism (II)

3. Antropologul israelian Noah Yuval Harari, cel care a scris Sapiens. Scurtă istorie a umanității și Homo deus, a vorbit recent¹ despre modul în care democrația liberală poate fi distrusă prin utilizarea nocivă a algoritmilor comportamentali și a inteligențelor artificiale deținute de stăpânii lumii virtuale, plasa care acoperă și sufocă întreaga lume, ca un miceliu malefic.

Colectorii de date cu caracter personal pot vedea și controla acum, de exemplu, prin Internet of things/bodies, ceea ce pentru nimeni nu era vizibil și nici predictibil acum 20 de ani. Modificări infinitezimale ale mimicii feței, dilatări cvasi-imperceptibile ale pupilei, ezitări sau sperieturi de fracțiuni de secundă, o înroșire ușoară a feței, un tremurat ezitant al mâinilor sau al vocii etc., toate aceste detalii ale firii noastre, pe care nu le putem controla, sunt pentru noi invizibile, nedetectabile. Nu le putem depista, nu le putem ține sub controlul nostru conștient și rațional, întrucât sunt dincolo de capacitățile noastre normale de percepție și raționare. Sunt elementele de detaliu micronic care spun cele mai multe despre noi și, cu toate acestea, sunt în afara percepției noastre și a controlului nostru conștient. În schimb, aceste micro-emoții sau nano-gesturi sunt ușor vizibile, detectabile și gestionabile pentru mașinile sau lucrurile „smart”, special concepute pentru a le depista, stoca și transmite colectorilor de date cu caracter personal. Lucrurile și dispozitivele „inteligente” din preajma noastră ne monitorizează simplu, detaliat și eficient, emițând continuu semnale ce conțin date comportamentale despre noi, chiar și când sunt complet deconectate. Din aceste semnale, Internet of things/bodies extrage, fără contract și chiar fără cunoștința noastră, cei ce ne aflăm în proximitatea lucrurilor și a dispozitivelor „smart”, emoții și manifestări comportamentale.

Printre altele, N. Y. Harari folosește sintagma emotional puppet pentru a atrage atenția că suntem teleghidați prin mecanisme emoționale, iraționale, fără ca măcar să prindem de veste. Harari atrage atenția că inima, depozitarul și simbolul emoțiilor umane, a ajuns să se comporte ca un agent dublu, care are o agendă ascunsă, ostilă posesorului. Coșmarul acestei descoperiri constă în faptul că utilizarea inimii, a emoțiilor, ca instrument de control ne lasă fără apărare. Dacă vine din inimă, supunerea este implacabilă. În ciuda a ceea ce credea Bertrand Russell, emoțiile nu (prea) pot fi controlate. Emoțiile ne controlează pe noi. Prin emoții putem fi controlați și ghidați de alții – și nu în direcția bună. Dacă omul nu se cunoaște pe sine însuși (în ciuda îmdemnului antic), devine pradă ușoară pentru cei care vor să îl controleze și să îl manipuleze, prin simpla apăsare a „butoanelor” emoționale.

Planul de control prin utilizarea inimii funcționează, chiar dacă un scneariu de coșmar. Sloganuri ca “urmează-ți inima”, “trăiește-ți la maxim viața”, “lasă frâu liber emoțiilor”, “bucură-te de basmul tău”, “încrede-te în eroii din linia întâi” etc. au fost utilizate eficient, dar deosebit de cinic și câinos, de către stăpânii butoanelor emoționale și iată că s-a ajuns și aici, în plin spectacol de marionete. Patul germinativ era propice – sămânța nu avea cum să nu se transforme în buruiana teribilă în care ne sufocăm azi. Și, totuși, o masa imensă de oameni cred că ceea ce se întâmplă este pentru siguranța și confortul noastru și că, mult mai grav, este alegerea nostră liberă și conștientă.

Suntem controlați prin emoții, declanșate sau fabricate de armatele de cookies, algoritmi, avataruri și standarde comportamentale (de genul “valorilor comunității” sau al “corectitudinii” politice) fluide, adaptate scopurilor păpușarilor. Iar unii au devenit păpuși sentimentale, non-playable characters (NPC) care se mișcă și simt după cum li se dictează de către jucător, din butoanele consolei de joc.

Inteligențele artificiale determină supunere și prostie artificială. Nu e de mirare că mai mult de 90% din achizițiile noastre sunt iraționale și (semi)automatice, stereotipice, oligo-raționale. Rațiunea achizițiilor și libertatea de a alege ne-au cam părăsit. Iată de ce omul “trebuie” reconstruit (re-engineered), pentru a fi reconstruit “mai bine”. Build back better … 

4. S-a extins global o incredibilă mișcare “progresistă”, intitulată cancel culture². Pe cât de șocantă este sintagma, pe atât de intruzive și periculoase îi sunt înțelesurile. A cenzura/anula cultura înseamnă mult mai mult decât a renunța la tot ceea ce s-a putut acumula în trecut ca bagaj cultural, emoțional și istoric al fiecărei comunități, al fiecărei națiuni, al fiecărui individ – înseamnă a renunța la identitatea individuală, în favoarea identității de gen, compusă din avataruri care se mișcă fericite în Matrix.

Omul, ca persoană, ca individ, nu se confundă cu cel ce îl privește din oglindă, ci se compune și din memoria și istoria sa și din idealurile, visele și dorințele sale dar, mult mai important, omul se compune și din extensiile sale în ceilalți – iubim, avem încredere în, ne bazăm pe, ne raportăm la, invidiem sau imităm, urâm sau disprețuim pe cineva și asta ne face să fim o persoană cu identitate proprie, iar nu o simplă albină într-un stup.

Pentru mișcarea cancel culture, identitatea nu mai este individuală, evolutivă și oglindită în ceilalți, ci făcută din elemente constante și repetitive, cum ar fi culoarea pielii, identitatea sau ambiguitatea sexuală, apartenența la un stup corporatist ori sectă, aderența la o ideologie sau alte asemenea iluzii și fantasme new age.

Rejectarea voluntară a familiei, a istoriei, a planurilor și a identității este parte a programului de re-editare, de rescriere a „softului” său, în scopul diluării în masa mare a „comunității”, în “măruntaiele” creaturii colective menite a aduce ordinea în haos și a elimina riscurile libertății opțiunii umane. Abandonul familiei și al identității proprii este o renunțare la umanitate și o cruzime la adresa celorlați, căci sufletul nostru nu este o aură pusă pe figura pe care o vedem în oglindă, ci extensia noastră în ceilalți, sforile invizibile care ne leagă de ai noștri.

Păpușile sentimentale nu mai au nevoie să fie umane.

În schimbul trecutului, al idealurilor personale, al familiei și al încrederii în viitor, păpușile sentimentale pot adopta lejer (și sunt încurajate să o facă), cu entuziasm auto-distructiv, egoismul, vrăjmășia, plăcerea de face rău altuia (shadenfreude) sau mândria și auto-aprecierea excesive, arogante (hybris). De altfel, mai mult ca oricând în istoria societății moderne, azi se stă la coadă la psiholog sau la psihiatru, pentru că lumea comtemporană este plină de sociopați, de depresivi ipohondri, de “fulgi de zăpadă” (ființe firave, care nu pot fi atinși nici măcar cu o floare, căci se topesc de ofensați ce sunt) și de albine solitare care tânjesc, totuși, după stupul tehnologic și după supunere.

5. Curând, omul – păpușă sentimentală care își dorește să fie sănătos și inteligent ca o mașină își va putea implanta un neuralink de conectare la secta transhumaniștilor.

Omul care aderă la secte (fizice sau virtuale) își abandonează familia, istoria și planurile, pentru un vis nebunesc al unui lider “luminat”, pentru o ideologie profetică, pentru un șir de trăiri hedoniste și psihedelice, pentru o societate a florilor puternice sau a fulgilor de nea. Evadarea nici nu trebuie să fie fizică – omul virtual se închide de unul singur în “comunitatea” sa de pe internet, unde primește și emite continuu validări ale “adevărurilor” sectei virtuale căreia i s-a abandonat.

Sub efectul disforiei și al ambiguizării, păpușa emoțională își va putea schimba familia și genul în funcție de cum va fi avut chef mâine. Cei care se scaldă cu entuziasm în acest marasm ignoră faptul că există întotdeauna un buton switch on – switch off pe care îl dețin controlorii sistemulului și că supraveghetorul turmei virtuale va putea cere și obține orice prestație fizică de la păpușile emoționale, adică foștii indivizi concreți, acum diluați în masa turmei. Există întodeauna un stăpân al păpușilor. Cu un neuralink la dispoziție, the master va putea face ca indivizii cu implant să se comporte și să se miște în sincron, ca albinele din stup, ca graurii din stol, ca peștii din bancurile oceanice, ca somonii care se îndreaptă către reproducere și moarte, ca dansatorii până la moarte după muzica Flautului fermecat sau ca avatarurile blocate în Matrix, menite a ține în viață, cu titlu de baterii pentru mașini, expresia lor biologică.

Progresul tehnologic nu înseamnă și progres social sau uman. Dimpotrivă, avansul tehnologic poate duce inexorabil la involuție umană și regres social, pe masură ce face să se adâncească inegalitățile și să explodeze sărăcia și dependența de stupii corporatiști. Acest tip de progresism este, de altfel, totalmente contrar ideii de liberalism și echilibru. Este inversul evoluției și civilizației³.

Libertatea păpușilor emoționale este sclavie, iar ignoranța lor este puterea de a face ca războiul să fie pace.

Cipurile emoționale, păpușile sentimentale și omul de plastilină (I)