Cîțu mârâie ca și când PNL n-a fost la Putere

UPDATE Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, la câteva ore după incendiul în care au murit 5 oameni la Spitalul „Matei Balș”, că…

Cîțu mârâie ca și când PNL n-a fost la Putere

UPDATE Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, la câteva ore după incendiul în care au murit 5 oameni la Spitalul „Matei Balș”, că…

UPDATE Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, la câteva ore după incendiul în care au murit 5 oameni la Spitalul „Matei Balș”, că nu s-a învățat nimic din tragediile trecute și că „așa nu mai merge”.

Florin Cîțu a spus că „metehnele” din sistemul românesc și-au făcut apariția și vineri, în cazul incendiului de la Spitalul „Matei Balș”.

„Deși au fost alocate resurse importante acestui sector, doar anul trecut au fost alocați aproape 65 de miliarde de lei, adică 6,1% din PIB, doar o parte din acești bani au fost alocați investițiilor. Este momentul pentru toată lumea să înțelegem că nu putem să mergem așa mai departe. Nu putem să cheltuim 90 – 95 la sută din resurse pe salarii si sporuri”, a spus Cîțu.

Premierul a mai spus că a fost constituită o echipă care va prezenta un raport, pe lângă ancheta penală care e în desfășurare, pentru că „nu am învățat nimic”.

„Pe lângă aspectul penal, există o echipă complexă pe care am constituit-o cu Corpul de Control, Corpul de Control al MS, care va prezenta un raport. Avem un raport preliminar, dar aștept concluziile finale și să avem și pașii pentru etapa următoare. S-a întâmplat anul trecut și se pare că nu am învățat nimic din acea experiență. S-a întâmplat astăzi (vineri – n.r.) din nou. Așa nu mai merge. Angajaților din administrație, angajaților Ministerului Sănătății, inspecțiile de sănătate, instituțiile de control ale Ministerului Sănătății le spun <Ieșiți din birouri și faceți-vă treaba, altfel, plecați cu toții acasă>”, a mai spus Cîțu.

Dimineață, Cîțu a transmis un mesaj pe Facebook în care a scris:

„În aceasta dimineață o tragedie a lovit Bucureștiul. Din păcate, cu victime.
În primul rând transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate.
Din primul moment am activat Planul Roșu și împreună cu Ministerul de Interne și prefectul municipiului București am luat toate măsurile ca situația să fie stabilizată rapid.
În același timp au fost identifcate locuri în alte spitale din București unde au fost transferați imediat mai mulți pacienți. M-am asigurat că transferul s-a făcut în condiții sigure.
Un lucru este cert, de aceasta dată reacția autorităților a fost eficientă și rapidă.
Despre cauze și responsabili discutăm după ce avem toate informațiile”.
Distribuie articolul pe:

33 comentarii

  1. Cum spunea un brotacel in viata iata ca i s-a umflat capul si dlui PM Catzu. Cum?. Pai cand ii trimite acasa pe oameni nemultumit de nasoalele care ies la iveala. Inainte sa-i trimiti acasa te-ai gandit mai demnitarule cati bani ai alocat pt investitii la sanatate??.Te-ai gandit ce oameni ati promovat sa gestioneze treburile prin spitale ( ma gandesc la specimenul de la pompe funebre promovat la Neamt!. Iata ca omul era potrivit la Bals!. Sa-mi fie iertatat gluma macabra! si de prost gust!.).
    Daca plecam cu totii pe la casele noastre voi cu ce ramaneti mai nemernicilor ?. Pe cine mai mintiti?. Pe cine mai furati?. Pe cine mai manipulati?. Halal conducatori ne-am ales asa ca sa nu ne mai miram. Si asta de 30 de ani!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.