Ciucă: La sfârşitul lunii se va produce rocada

Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică, spune premierul

De (R.C.)
Ciucă: La sfârşitul lunii se va produce rocada

Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică, spune premierul

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că înţelegerea politică agreată între PNL şi PSD privind rocada la conducerea Guvernului va fi respectată şi se va produce la sfârşitul acestei luni, precizând că în cazul în care vor apărea alte solicitări pe lângă cele convenite în protocolul parafat de cele două partide privind anumite portofolii de miniştri acestea vor trebui analizate şi negociate.

„În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă pentru ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică şi la sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului. Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol, dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate astfel încât să vedem care va fi rezultatul final al acestor negocieri. Nu pot să vă dau acum, să speculez, nu are rost să speculăm. Ştiu că face deliciul analizelor şi aţi dori să lansăm tot felul de ipoteze în momentul de faţă. Nu mă angajez în astfel de speculaţii”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Dar pe seful vostru, turistul national l-ati intrebat ce parere are sau nu ati avut cand sa-l intrebati fiind plecat cu ravasitoarea in excursie prelungita pe banii romanilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.