Ciucă se întâlnește cu păgubiții din cazul Nordis

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că numărul persoanelor păgubite în cazul Nordis este de peste 400 în prezent şi că marţi va avea o întâlnire cu reprezentanţii acestora.

„Această comisie a fost înfiinţată. Ea trebuie să se deschidă celor care au fost păgubiţi în cazul Nordis, dacă la început discutam de 80 de persoane fizice şi juridice, în momentul de faţă sunt peste 400, motiv pentru care este important să avem această comisie care nu este menită tocmai să îngroape subiectul, ci să asigure o platformă transparentă, prin care oamenii să poată să aibă habar despre ceea ce s-a întâmplat cu banii lor. (…) Mâine dimineaţă mă voi vedea cu reprezentanţii celor păgubiţi în cazul Nordis şi voi discuta mai aplecat asupra acestui subiect”, a susţinut Ciucă, pe Aeroportul Otopeni, la întoarcerea din vizita efectuată în Austria.

El a susţinut că PNL nu tergiversează absolut nimic, întrebat despre propunerea PSD privind înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului „în interesul personal” al preşedintelui Klaus Iohannis.

„Nu tergiversăm absolut nimic. Fiecare dintre ele trebuie să funcţioneze şi să-şi facă datoria”, a declarat Ciucă.

El a fost întrebat şi dacă îşi menţine solicitarea ca premierul Marcel Ciolacu să demisioneze din funcţie.

„Este vorba de o singură chestiune, şi anume faptul că ne-a minţit şi nu a recunoscut de la început despre ce este vorba. Era mult mai corect faţă de fiecare dintre noi şi aici nu vorbesc ca fiind competitor în alegerile prezidenţiale, ci ca cetăţean”, a afirmat Ciucă.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut demisia lui Ciolacu, afirmând că ”statul român nu poate fi condus de un om fără onoare şi fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel”.

”Marcel Ciolacu a minţit de mai multe ori cu bună ştiinţă. Ne-a minţit pe toţi în faţă. Adevărul e că a călătorit la Nisa şi Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obţinuţi din ţepele date românilor. România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori! Marcel Ciolacu trebuie să îşi dea demisia astăzi! Să iasă din politică! Mă aştept ca, în acest caz de fraudă evidentă a încrederii românilor, să reacţioneze toată lumea: de la instituţiile de presă, jurnalişti oneşti, la societatea civilă. Chem românii să reacţionăm împotriva abuzului de putere!”, a scris Ciucă pe Facebook.

Recomanda

14 Comentarii

  1. Cine trimite comentarii prea repede cenzurache ? Doare adevarul ? Si urmasii tai vor plati si te vor injura ca si ai nostri…Nu mai poate sa-si spuna parerea nimeni in legatura cu ciocoflenderul asta ?

  2. Precum nemuritorul Gambetta, ma Ciuca se skreme acum sa conecteze afacerea Nordis cu Ciolaku. Urat si nedemn caracter ptr un general al armatei roman!……[Rumburak]

  3. Ieri la UM DIGI 24 a avut loc o dezbatere. Bună, rea, au venit şase candidați. Bişnițarul de Buzău Marcel şi „eroul” Nea Nicu au făcut pe ei în izmene şi s-au dus la UM Latrina3 că la Varan mergi întotdeauna la sigur, dacă eşti la robinetul cu bani pentru televiziuni.

    Ăştia sunt cei doi mari bărbați de stat, care se vor marii lideri şi eroi ai României – doi căcăcioşi!

  4. Mă,..nu doar cei de la Nordis au fost păgubiți sunt chiar multe cazuri de țepe date de ”investitorul imobiliar”,..Justiția e ocupată cu număratul banilor..

  5. D. Ciucă de ANL H. Coandă n-a auzit? Foarte bine că nu trebuie amestecate lucrurile, doar să i se spună care sunt acelea. Dar de cine? Dacă e chiar interesat, eventual să întrebe foști colaboratori sau foști șefi care au numit director general al agenției o persoană care a reprezentat sistematic interesele unui constructor. Sau să-l întrebe pe primarul general (foștii, actualul) ce grozăvii s-au petrecut pe acolo.

  6. Din ciclul : frișcă pentru brisca: vizita in Austria și întâlnirea cu păgubiții. Imaginea lesinatului dupa voturi și a neputinței pe câmpul de lupta. La asa abdomen, asa idei transpirate. Traiasca fasolea frecata și al sau beneficiat alergător de cursa scurta după ciolan.

  7. Ar fi trebuit s-o faca inca din ziua a doua. Si nu Ciuca, ci Ciolacu. Dar cum s-o faca Ciolacu, beneficiar si el la o asemenea pusculita, dupa cum arata media?!
    Conjuncura actuala in care PNL a divortat de PSD, ar putea ajuta la devoalarea unor bisericute toxice si in ac caz. S-a pierdut sirul acestui tip de practici, si fara vreo finalizare pozitiva. Este necesara o urgentare a problemelor pana in alegeri, mariajul poate reveni, din care in fata opiniei publice va iesi rau exact cel care a si semnat cum ca nu se va intampla.

  8. Ferească Dumnezeu, cum se lipesc cretinii din politica românească de orice nemulțumire și nemulțumiți, când de fapt, ei sunt obligați să rezolve toate problemele! Nu fac altceva decât, că, demonstrează că sunt mincinoși, escroci și vagabonzi=clanuri infractionale organizate politic.

  9. Mă Ciucalete, tot românu vrea o țară ca afară! În Franța, di egzemplu, este în vigoare o lege care limitează avansul dat de client la un procent rezonabil și îl obligă pe dezvoltator să asigure imobilul în construcție. În Colonie nu mai este o lege bună, că dezvoltatorii sunt în marea lor majoritate colonizatori și nu se face să-i supere vătafii!

  10. Da tătucu vostru IOHANIS când restituie datoria statului Român?Dar de cheltuielile enorme făcute de IOHANIS ce ne spui domnule ostaș?Dar devansarea soției tale din subofițer în COLONEL ce ne spui OSTAȘULE CIUCĂ?

  11. Ce eficiență pot avea comisii parlamentare înfințate atunci când peste o lună sunt alegeri parlamentare dacă cele care au avut timp destul să funcționeze nu au realizat nimic ?

  12. Ha, ha! Bag s’amă că dom’ Ciucă vria să-i despăgubiască dân banii PiNiLeul’i… Duar-i “iel mai mari partid di opozâție” ș-o fo’ la putere în ultimii 10 ani, deci are baani fără număr, fără număr…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.