S-au înteţit atacurile la Harkov. Cel puţin trei persoane au fost ucise marţi dimineaţa într-un atac aerian la Harkov, a declarat primarul acestui oraş, al doilea ca importanţă din Ucraina, Igor Terekhov, relatează AFP.
„La ora 02:51 (00:51 GMT), Harkov a fost ţinta unui atac aerian” care a lovit districtul Osnovianskyi, „probabil prin intermediul unei bombe”, a indicat Igor Terekhov pe reţeaua de socializare Telegram.
„Două case au fost distruse, iar alte 20 de locuinţe” au suferit pagube de o gravitate diferită, a precizat edilul, adăugând că salvatorii caută alte posibile victime.
Luni, armata rusă a bombardat o clădire emblematică în stil constructivist sovietic din Harkov, clădirea Derzhprom, potrivit autorităţilor ucrainene, cel puţin şase persoane fiind rănite în acest atac.
Preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat atacul asupra clădirii Derzhprom (Industria de stat) din Harkov, unul dintre cele mai izbitoare exemple de arhitectură constructivistă din epoca sovietică şi supranumit primul zgârie-nori al Uniunii Sovietice.
El a deplâns, pe platforma X, şi atacul asupra Kryvyi Rih, oraşul său natal, şi a făcut apel la eforturi reînnoite pentru a-l forţa pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să oprească războiul care durează de mai bine de doi ani şi jumătate. „Fiecare strângere de mână cu criminalul de război Putin îi sporeşte încrederea. Fiecare zâmbet plăcut îl convinge că poate scăpa cu crimele sale”, a scris Zelenski. „În loc să ne aliem cu el, trebuie să îl forţăm la pace prin hotărârea noastră colectivă”.
Russians attacked the Derzhprom building in Kharkiv. This is an architectural monument under UNESCO protection.
The medical and administrative buildings were also damaged. Russia is shelling civilian infrastructure again. pic.twitter.com/GqZhahI4i8
— Dmytro Lubinets (@lubinetzs) October 29, 2024
Russians damaged one of the most incredible and unique landmarks, Derzhprom in Kharkiv, leaving several people who worked there injured.
What a loss the global heritage. Russia should be flattened with the earth. pic.twitter.com/Gz94GrfItN— Yuliia Kishchuk🍉🌻 (@yuliyakischuk) October 28, 2024
Derzhprom… One of the most iconic buildings in Kharkiv.
Fuck russia so much…
I can’t even express the hatred I feel. #RussiaIsATerroristState https://t.co/40r7ipgrKA pic.twitter.com/yQAYDlY9Ct— Anastasiya Paraskevova (@UkrainianAna) October 28, 2024
Harkov, un oraş mare din nord-est situat la 30 de kilometri de graniţa cu Rusia, este bombardat în mod constant de forţele ruse, care au lansat o ofensivă în Ucraina la 24 februarie 2022.
Aveti putin-tica rabdare. Putin e bolnav incurabil de vreo 5 boli, armele rusilor s-au epuizat inca din vara lui ’22. Cipurile din masinile de spalat secondhand sí ele sunt pe terminate. Doar rabdare trebuie, putintica
Noaptea că hoții și infractorii, ataca aerian rusnacii tot teritoriul ukrainei de câteva zile. Ok, o distrug ștergând clădirile de pe fața pământului, rămân doar ruine, pe urma, ce fac? Care e planul rusesc pentru ukraina in viitor? E doar planul distrugerii definitiv și uciderii sau alungării cetatenilor in masă în alte țări? Nu cumva trebuie sa existe și planul pentru viitor al acestei zone distruse? Îmi permiteți o gluma, „și-a amintit cumva Putin de aventurile din tinerețe cu ukraineencele și pentru că nu mai are șanse la 72 bastoane fara silicon băgat în atârnătoare, se răzbună ucigandu-le pe toate”😂😂😂?
sau un Sarmat lovea clădirea, nu erau doar niște geamuri sparte, măR😜g…
● RumburKk- StatMajoriZdu’ Gărzilor Patriotice Tulcene -RumburKK ●
Ce hidoasa cladire. in stil woke brutalist..
N-ai înțeles don” pi ani st . Ăștia sunt mai antico muniști ca rumunii , care au dat jos numai pe Le nin dar Măgăoaia în stil constructivist cooperatist bolșevic so vietist au lăsat-o – ”MAI TREBĂ Ș-ALTDATĂ -la antico mun isti sadea LIICHEANU, preșu , CTPe , PPE etc. Pe când pe bol șevicii pu tinoizi , ca și cu treatu de la Mariupol , îi jenează la retină Relicvele co mun iste , în care voi ați făcut STABILAMENTE L .. b T iste , așa că unde o să mai concertezi cănd te ”privat izezi ? / PS :Cu bisericile , mănăstirile și CETĂȚILE tale făcute de Stefan Voievod n-au treabă , așa că vezi ce faci cu ele .
pana cand teroristii sefi de la kremlin nu vor fi anihilati crimele de razboi, jafurile, violurile si genocidul vor continua…
@Soviet constructiv Casa Presei -Vărule, ești un idi0t util al lui phutin.
Lasă vrăjeala.
Toate statele membre NATO ar trebui să ajute Ucraina cu arme, până la eliberarea completă a teritoriului ucrainean de sub ocupația orcilor.
Dacă rușii scapa basma curată după toate chestiile astea si nu vor fi consecințe pe măsura, însemna ca omenirea e un esec total și meritam sa vina sfârșitul lumii asap.
Cei care au sustinut acest regim in inceperea razboiului trebuie sa plateasca cu viata. De la adulti pana la copii. Civilii sunt responsabili la fel ca si soldatii invadatori de actiunile lor.
Daca, as participa la invadarea rusiei fara ca aceasta tara sa faca nimic, exact cum e cazul ucrainei , ceceniei, georgiei, etc, atunci as refuza sa particip la razboi. Daca as fi obligat sa fac asta atunci m-as preda imediat ce as avea ocazia fara sa ucid civili sau soldati care isi apara tara invadata.
vedeți de aia rușii sunt atât de urâți și disprețuiți peste tot în lume
toată nația aia a lor scârboasă va plăti mulți ani de acum înainte
Pentru toti sosocarii si auristii care zbiara ca nu ar trebui sa ajutam Ucraina, le-as dori a easta mangaiere ruseasca. Sunt mai periculosi tembelii plecati din tara decat cei ramasi acasa, asta o pot confirma.
Rusii au ramas aceleasi animale salbatice ca in evul mediu.
Inca va prefaceti ca nu aveti cunostinta cum acest conflict a fost provocat si pus la cale cu ani inainte de 2022 de usa ? Ce vremuri , ce caractere …
„Cladire emblematica” pe dracu’ ! O mizerie din epoca sovietica (in care pe perete mai trona si porcaria aia ucrana de „furca a lui Satan”, cum se vede in poza !), pe care rusii bine au facut ca au dat-o jos !
excelent! cu cat statul banditesc ukrania dispare draku mai repede, cu atat mai bine pentru umanitate
@Porere – Și nu l-ai ^turnat la Secu că umbla cu ucrainience , cum l-a turnat Petrov pe coleg că umbla cu cehoaice ? Cu bombardeaua noaptea ai dreptate , una e noaptea alta e ziua la liber ,fără jenă model Amrican la noi în 44 , la sârbi , la vietnamezi, la irakieni , la libanezi , la afgani , la la la .
Rusii mai au de treaba cu Odesa si Harcov dupa care vor propune pacea.Occidentul o va accepta.
@GePRUNA 9:24 : TU EȘTI UN IDIOT inutil , la stadiul de moluscă #trotinetistă parașutată Fantoma 16 Hoț Niuz – propoziție simplă subiect , predicat
@ostap blender, fa-ti seppuku repede ca sfarsitul lumii vine garantat. Curaj lingau banderist! Acelasi indemn de bine si pt ceilalti trolli de la hotzniuz.
Mai e un G. Rula pe langa original. Ai grija ca asta e marca inregistrata G. Rula® nu poate orice prost sa se autonumeasca G. Rula.
Cu tine fac o exceptie, ai voie sa folosești acest nume de legenda sí sa insiri toate lucrurile astea destepte in continuare.
Spor la treaba.
Patru luptători occidentali au fost uciși într-o ambuscadă în regiunea Briansk în timp ce invadau teritoriul rusesc din Ucraina, iar unul dintre ei pare să fi fost membru al Regimentului 75 de Rangeri al armatei SUA.
FSB a declarat că unul dintre luptători avea un tatuaj al unității de operațiuni speciale pe corp. Unul dintre mercenarii neutralizați în regiunea Briansk avea un tatuaj cu cel de-al 75-lea US Rangers.
Această unitate de elită a forțelor speciale este dedicată recunoașterii, sabotajului și infiltrării în spatele liniilor inamice.Rușii au susținut de ceva timp că luptă împotriva luptătorilor occidentali care nu sunt mercenari, ci membri obișnuiți ai armatelor regulate. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care Moscova a decis să implice pe front forțele unei alte țări, cum ar fi Coreea de Nord. În ceea ce privește Coreea de Nord, datorită caracteristicilor anatomice ale soldaților săi, există unii în Occident care susțin că chiar și chinezii ar putea participa cu ușurință la operațiuni militare în viitor, complet neoficial.
Atunci cand vrei sa dai semne clare ca vrei sa negociezi o pace cu rusii cel mai bine e sa-l faci criminal pe Putin. E un semnal pe care Putin n-are cum sa il rateze!
Doar ei mai pun BUzELE la asemenea gulgute UrCrace în loc să ia URSul la trântă pe front, la Selidovo.
Niște VITEJI, măR🤣g…
● guitZă ot MarMita ●
G. Rula de la 8;44 este cel fals.Nu-l bagati in seama.
In jurul Rusiei trebuie sapat un sant de vreo 50 de metri latime si 15-20 adancime,umplut cu apa si acolo bagati crocodili dresati sa vaneze rusi.Asa am putea si noi,restul lumii sa ne vedem de vietile noastre.
Ce-mi plac inculții care vorbesc doar pentru a se afla în treabǎ…
Ai idee cä Rusia este de departe cea mai mare țarǎ din lume? Apucǎ-te și sapǎ-ți șanțul!
Mai simplu este sǎ-i lași în pace pe ruși și sǎ nu încerci sǎ le furi resursele și vor sta și ei între granițele lor.
În rest, îmi plac ǎștia ca tine, cu minte de slugoi.