Iohannis a tulit-o de la dineul NATO

Un subiect pe care nu-l veți vedea în presa de la noi: De ce nu

De (R.C.)
Iohannis a tulit-o de la dineul NATO

Un subiect pe care nu-l veți vedea în presa de la noi: De ce nu

”Un subiect pe care nu-l veți vedea în presa de la noi: De ce nu a fost reprezentată România la evenimentul NATO de la Casa Albă? Paginile de pe rețelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO.

M-am uitat și eu pe poze să-l caut pe președintele Iohannis. Nu e nicăieri. Toți șefii de stat sunt prezenți, mai puțin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat? Am investigat puțin.

Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de rușine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, așa cum era normal să fie invitat un șef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă. L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite.

Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitația la dineu era nominală pentru președinți și șefi de guvern. Atât.

Iar la ei nu merge cu „stai să vezi că mi-a dat mie invitația, hai lasă-mă să intru și eu”.

Dar trecând peste rușinea de a forța nota cu Ciucă și de a nu fi primit, totuși de ce nu s-a dus totuși Klaus Iohannis la dineul cu șefii de stat NATO așa cum era normal? De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanță? Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianță?

Repet, căutați-l în poze și veți vedea că nu-l veți găsiți nicăieri. Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este și că americanii au fost șocați că nu a venit președintele României la eveniment. Mai ales că știau că se află în Washington.

Cum să fii la Washington invitat de președintele SUA la dineu cu șefii de state și să alegi să nu te duci?

Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce președintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de președintele SUA?

A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO și s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă? Orice ar zice, cuplul Iohannis-Ciucă a reușit să elimine România din poza țărilor NATO.

O ultimă rușine pe final de mandat, de parcă toate celelalte nu erau suficiente”.

Claudiu Năsui, CFA@ClaudiuNasui) pe X

Distribuie articolul pe:

62 comentarii

  1. …ati spus: toti sefii de state NATO; klaun nu a fost, pentru ca noi nu suntem un stat, suntem o colonie si guwernatorii nu au fost invitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.