Climatul de violență care a precedat mitingul diasporei

Mai multe mesaje care conțineau îndemnuri la violență, uneori chiar insultătoare, au apărut înainte de anunțatul protest al diasporei. Postări prin care viitorii manifestanți erau stimulați să intre în curtea sediului Guvernului din Piața Victoriei au apărut pe mai multe pagini și în comentarii pe principala rețea de socializare. Însă și instituții publice au avertizat că se așteaptă la agresiuni, motiv pentru care au anunțat cu o zi înainte că sunt pregătiți să acționeze în forță. Toate acestea au pregătit climatul de violență care a însoțit protestul din 10 august

 Cu o zi înainte de protestul diasporei, mai mulți reprezentanți ai Jandarmeriei au făcut referire la posibile violențe și la faptul că instituția va reacționa corespunzător.

 

Jandarmeria a anunțat violențele

„În aceste zile, am văzut cu toții că au apărut mesaje în spațiul public cu îndemnuri la violență, ură și intoleranță. Am văzut și citit amenințări cu moartea, vărsare de sânge la adresa jandarmilor care ar urma să asigure buna desfășurare a protestului (…) Cu astfel de lucruri nu ne jucăm și vom lua măsuri. Toți cei care vor lansa astfel de mesaje vor răspunde. Este foarte important să înțelegem că Jandarmeria Română nu se confruntă cu cetățenii sau cu participanții la o adunare publică. Rolul nostru este de a asigura ordinea de drept, de a asigura siguranța participanților și a celor care vor să manifeste, dar și a celor care nu au legătură cu protestul, declara șeful Serviciului de comunicare al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Jandarmeria Română cu o zi înainte de mitingul diasporei.

Acesta a transmis că nu va fi tolerată insubordonarea civică care urmărește destabilizarea ordinii publice și a recomandat manifestanților să se delimiteze de „acest tip de atitudini care nu sunt altceva decât incitări menite să crească riscul radicalizării împotriva forțelor de ordine cu intenția de a obține o reacție. Acesta este mesajul nostru principal: să ne exprimăm cu toții într-un mod pașnic.

Reprezentantul Jandarmeriei a insistat asupra faptului că actele de violență vor fi aspru pedepsite de această instituție. „Am mandatul instituţional, autorităţile nu vor tolera asemenea atitudini şi nu vor sta impasibile, nu vom accepta insubordonarea civică, acţiuni violente care au ca scop destabilizarea ordinii de stat. Este important să înțelegem că Jandarmeria nu se confruntă cu cetățenii. Rolul nostru este de a asigura siguranța participanților. Nu suntem trupe pretoriene în serviciul discreționar al nimănui“, sublinia Marius Militaru.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a ținut să precizeze că vor fi respectate drepturile cetățenilor. „Știm cu toții că a fost anunțat evenimentul, promovat, transmisă adresa către Primăria București. Având în vedere acest lucru, obligația noastră legală este de a fi prezenți mâine în Piața Victoriei și de a dispune toate măsurile pe care le considerăm necesare ca să asigurăm un echilibru. Scopul misiunii este de a menține un climat de normalitate. Trebuie și avem obligația să asigurăm drepturile tuturor cetățenilor. În Capitală, mâine, activitățile cotidiene obișnuite trebuie să se desfășoare în mod normal, fără a fi afectat transportul, dreptul celorlalți cetățeni de a circula liber. Motiv pentru care a precizat că numărul de jandarmi va fi suplimentat. „Vom creste gradual acest efectiv să ne putem îndeplini obiectivul. Dacă va fi nevoie de suplimentare, o vom face.

După ce Primăria Capitalei a autorizat protestul din 10 august, cu două zile înainte, organizatorul principal al manifestației, Federația Românilor de Pretutindeni, a refuzat să semneze Protocolul. Este motivul pentru care primăria a transmis un comunicat în care preciza că organizatorul este obligat să-și asume responsabilitatea. „În conformitate cu legislația în vigoare și potrivit protocoalelor încheiate cu autoritățile publice, orice organizator de evenimente, fie că vorbim despre manifestări culturale, sociale, marșuri sau mitinguri, își asumă atât numărul de participanți, cât și măsurile logistice, astfel încât evenimentul respectiv să se desfășoare în deplină siguranță pentru toți participanții.

  

„Flăcări, fum și sânge pe străzi

Cunoscutul protestatar Ovidiu Grosu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care îndemna la violență extremă. „Nu am vrut să ies în evidență. Flăcări, fum și sânge pe străzi, probabil că așa se va rezolva problema. Nu există altă variantă. România a intrat deja în revoluție. Oricine încearcă să oprească această revoluție va fi judecat de tribunalul internațional. Eu vorbesc despre revoluție, nu de un protest. Orice jandarm care ni se opune va fi judecat dacă mai ajunge acolo, pentru că avem dreptul să îl ucidem. Din punct de vedere juridic, dacă ai de a face cu structuri criminale, ai voie. Eu am dreptul să îi iau viața, să îi iau pistolul și să îl împușc în cap dacă se opune. Îmi susțin aceste afirmații.Declarațiile sale i-au determinat pe procurorii DIICOT să dispună măsura controlului judiciar față de Ovidiu Grosu pentru o perioadă de 60 de zile. Dosarul este instrumentat de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Terorism.

Campanie de îndoctrinare în diaspora europeană

„Unitățile românești din  diasporă, mă refer în special la comunitățile românești din Vestul Europei, eu fiind în Statele Unite, e mai greu pentru cineva din România să călătorească în State să ne colinde comunitățile. Dar, în comunitățile din vestul Europei, în ultimele două luni de zile s-a dus o întreagă campanie de îndoctrinare, de incitare și de instigare a românilor de acolo spunându-li-se că atunci când vin în România cu ocazia acestui protest făcut pentru ei, li se spunea, să fie pregătiți pentru violență.  Acum vreau să vă gândiți la situația, cumva delicată, în care sunt foarte mulți români care trăiesc în Vestul Europei. Vă dați seama în ce condiții trăiesc acolo, cum sunt tratați de către șefii de unde lucrează, relația cu alte etnii care sunt acolo, vă dați seama câtă frustrare acumulate în oamenii respectivi. Și, în contextul acesta al unui butoi sub presiune, aș spune, vine cineva care spune uite îți dau cauza pentru care tu ești aici. Vino la protest și dăm jos guvernul. Pentru că în felul acesta a fost îmbrăcat mesajul, prezentat mai înainte“, declara Chris Tehers, președintele Coaliției românilor din SUA, la Antena 3.

 

Mesaje agresive pe Facebook

Mai multe persoane au postat în zilele dinaintea protestului mesaje pe rețelele de socializare prin care îndemnau, direct sau indirect, la violență. Este cazul postării pe Facebook de către Cezar Cristian Fânaru, în ziua de 31 iulie, a unui mesaj prin care îi îndemna pe participanți să nu își ia la manifestație copiii. „Nu luați copii cu voi la protestele din 10-11 august!! Aceste proteste nu vor mai semăna cu cele trecute. Aceste proteste NU vor mai fi pașnice! Nu pentru că mi-aș dori eu asta, ci pentru că aici s-a ajuns. Vă rog să analizați bine situația! Analizați mesajele celor care participă, profilele, figurile noilor veniți, tensiunea acumulată etc. Nu mai există dialog! Nu mai există analiză, discuții pe legi, pe articole, pe detalii. Nu se mai vorbește despre cauze sau soluții. Nimeni nu mai are răbdare sau chef sa piardă. Românii din diaspora nu au timp de asa ceva, și oricum, această etapă lungă a dialogului dintre popor și hoți s-a sfârșit. Și nici cei din România nu mai au chef de asa ceva . Acesta este motivul pentru care s-au retras și nu mai protestează. Și la urma urmei, CU CINE să discute și despre ce și pentru ce? Nu mai există dialog nici cu Jandarmeria, nici cu Poliția. Pentru că cine se pune între noi și ei (politicienii) este imediat trimis în banca hoților. Românii s-au golănit de nevoie, pentru că asta-i soarta! Mai avem de ales? Nu! Nu mai avem de ales. PS: A nu se înțelege că noi vrem violență. A se înțelege că jandarmii apără niște infractori“. Mesajul a stârnit uimirea altor cititori, care s-au întrebat de unde știe acesta că vor avea loc acte de violență la protestul din 10 august, cu aproape două săptămâni înainte de producerea lui.

Și Gabriel Zamfir, director al Filarmonicii Oltenia, afirma într-un comentariu pe Facebook, după protestul din 10 august, că se știa dinainte despre faptul că protestul diasporei nu va fi unul pașnic și îi condamna pe părinții care au venit însoțiți de copii la manifestație. „Un mare respect pentru acei jandarmi și măcar un glonț în cap acelor așa-zise mame care au ieșit cu copiii în brațe la proteste deși se știa că nu e un protest pașnic așa cum ar trebui să fie în democrație!!! Dar deh nu avem aceeași definiție pentru democrație.

Unul dintre cei mai renumiți protestatari, Mălin Bot, jurnalist de profesie, posta în ziua de 7 august, pe pagina sa de Facebook, un mesaj  prin care îi îndemna pe viitorii manifestanți să ocupe sediul Guvernului României în ziua protestului, explicând că o manifestație pașnică nu va avea rezultatele dorite de participanți.

„Cerem Jandarmeriei să nu provoace violențe. Numai ei sunt responsabili, numai de ei depinde. Vă explic. Dați cât mai mult share. În 10 august trebuie să facem orice este necesar pentru a stopa #ciumarosie. Indiferent ce se va întâmpla atunci, noi suntem în legitimă apărare #NextLevel

Trebuie să ocupăm Piața Victoriei și curtea Guvernului României. O ocupăm legal, iată cum. Constituția ne dă dreptul de acces în orice instituție publică, pentru a depune petiții, luni depunem toți petiția noastră, vineri ne așezăm la coadă, atât de simplu este și legal Jandarmeria nu are dreptul să ne oprească. Dacă vor încerca, ne vom apăra drepturile legale. Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre și nimic nu se obține fără luptă.

Dacă ne strângem un milion și seara plecăm acasă, ne adunăm degeaba, ne vor ignora. Mai bine să fim 10.000 de patrioți hotărâți și determinați să-și atingă scopul. Vineri mergem toți în curtea Guvernului să ne punem la coadă. Dacă nu facem asta, Dragnea devine invincibil.

Guvernul trebuie ocupat și avem justificarea legală. Scopul e demisia lui Dragnea din Parlament, demisia Guvernului Dăncilă, stoparea legilor pentru corupți. Alegeri anticipate. Românii care vin din Anglia au o listă cu mai multe revendicări. O știți din LIVE-ul făcut la Luton, Anglia.

Eu vă postez aici lista scurtă de revendicări ale protestului#rezist din Piața Victoriei, lansată în 6 martie când am încercat să intrăm în Parlament. Nu avem voie să mai plecăm din Piața Victoriei până când nu obținem demisiile cerute și garanții clare că se vor rezolva toate aceste revendicări.

Printre persoanele care au comentat pe pagina de Facebook „Corupția ucide au fost și unele care și-au exprimat opinii mai puțin pașnice, susținând că violența este calea prin care guvernul va fi forțat să demisioneze. Alin Cristea scria, în ziua de 8 august: „Pff… asta nu e un protest… asta trebuie să fie revoluție… trebuie intrat peste ei și arestați toți… altfel nu se va schimba nimic. Tot ei vor rămâne și vor face la fel ca în acești 28 de ani… violența face parte din așa zisa revoluție dak ei într-adevăr nu vor violență, atunci să-și dea demisia toți și să accepte procesele  ce le vor fi intentate…dak se țin de scaune, atunci va trebui să iasă revoluție cu violență. Altfel nu are cum… poporul s-a săturat să de vânzătorii ăștia de țară… s-au săturat de politicieni de duzină… s-au săturat de politicieni milionari ce belferesc pe spinarea populației… s-au săturat de legi date de ei…Așa că fraților nu o mai dați cu proteste pașnice că nu se va rezolva nimic… toți care ai făcut politica în acești 28 de ani să-și predea averile și să accepte să fie judecați. Așa ar da dovadă că nu vor violențe și că nu vor ca poporul să ajungă la vărsare de sânge…toate partidele, nu doar PSD se fac vinovate de distrugerea României…Orice răscoală din trecut sau revoluție s-a făcut la voința poporului knd au ajuns la saturație…poporul nu mai suportă hoțiile lor… merită judecați de urgență și fiecare să plătească..au trăit destul bine!“.

 

Un alt protestatar care s-a remarcat în ultimii doi ani prin prezența constantă în Piața Victoriei, Angi Șerban, scria în dimineața zilei de 10 august, la ora 7.38, un mesaj insultător la adresa autorităților.  „Știți oamenii ăia care de departe par ceva și de aproape sunt fix nimic? Mulți rău am cunoscut în ultimul timp! Unii dintre ei se jură că au principii. De data asta nu e numa’ #muiepsd, este #muievouă, javrelor! Să vă țineți bine când o să-mi consumați voi mie răbdarea.
La voi nu merge cu bunul simț, iar eu m-am saturat să fim noi ăia mai inteligenți.

 

Românii din Europa vor să știe cine a provocat violențele

Federația Asociațiilor de Români din Europa – FADERE cere autorităților române să urgenteze procedurile de depistare a persoanelor care au provocat incidentele din 10 august. „Dorim să ştim cine a fost în spatele campaniilor de instigare la violenţă, începute cu câteva luni înainte pe reţelele de socializare şi în unele cazuri prin vizite făcute comunităţilor din diaspora. Credem în continuare că românii din diaspora au învăţat în anii petrecuţi în alte ţări sa fie civilizaţi, profesionişti, şi să respecte regulile democraţiei“, arată aceasta într-un comunicat.

Mai mult, Federația cere președintelui țării, Klaus Iohannis, premierului și instituțiilor statului să elaboreze o strategie prin care românii să nu mai plece din țară în căutarea unui loc de muncă mai bun și roagă clasa politică să nu mai implice diaspora în luptele interne. „Avertizăm că dacă acest lucru nu se va întâmpla cat mai repede cu putință, ţara noastră este în pericolul de a rămâne doar cu bugetarii şi asistaţii social, fără forţă de muncă. În plus, riscăm ca milioanele de români care încă mai gândesc să se întoarcă acasă, să fie atât de dezamăgiţi încât să nu-şi mai dorească acest lucru, spune Daniel Țecu, președintele FADERE.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Laboratorul de preparat revolutii din sri trebuie sa dea inapoi banii pe care i-a consumat cu indobitocirea bietilor batausi care fiind fara bacalaureat nu stiu ca jandarmeria e o institutie a statului roman.
    Wki sta in turnul de fildes si crede ca securitatea are tara sub control.
    Asta e valabil in mediul economic,politic le-a scapat psd printre degete.
    Asteptam inculparea sefului statului paralel ,wki.

  2. Ce sa ne mai ascundem dupa cires. Violentele au fost provocate si alimentate de catre SRI. E inadmisibil, ilogic, aberant si ireal ca SRI care are cam 15.000 de angajati foarte bine platiti. Si in plus o armata de informatori si ciripitori de cel putin 200.000 la nivelul intregii tari. Si dispune de sume enorme pentru operatiuni speciale precum si tinand cont de aparatura de ascultare si de interceptare a populatiei cam de 1 milliard de dolari. Sa nu fi stiut nimic de ce se punea la cale in timpul mitingului Disaporei anuntat cu surle si trambite pentru data de 10 August 2018??? Aici sunt trei ipoteze mari si late. 1. Daca n-a stiut nimic inseamna ca SRI care este militarizata si mananca anual cam 600 milioane de euro de la bugetul statului de poman, adica sristii si institutia sunt prosti de bubuie si trebuie desfiintati de urgenta. 2. A stiu si a mers pe burta lasand lucrurile sa se desfasoare in sensul dorit de Johannis si #rezist. Motiv pentru care trebuie de asemenea desfiintata si toata conducerea SRI trimisa in fata tribunalului militar pentru ca nu s-a luat masurle de anihilare si prevenire a incidentelor. In acest caz Conducerea SRI facand parte dintr-un grup de crima organizata care vrea sa rastoare Ordinea Constitutionala. 3. Chiar SRI a regizat si pus la cale toate scenele violente si abominabile de la mitingul de viner seara. Si in aces caz trebuiesc luate de urgenta masurile de la punctul 2.

  3. E varianta 3, SRI a organizat toata diversiunea.
    Cel mai amuzant e cum unii”ziaristi” scriu de cateva luni – gata SRI a intrat inapoi in cazarme… De unde. Am scăpat de Ceusescu si am dat de tatal lui.

    • Normal ca SRI este cea care a pus in aplicare planul loviturii de stat la ordinul lui Johannis ce-si doreste de 2 ani de zile guvernul lui la Palatul Victoriei. Tot de 2 ani de zile toate oficinele din mass-media romaneasca: presa scrisa, vorbita audio-vizuala si tiparita incurajaza atacurile verbale si ura la adresa PSD s-a liderul partidului. Recte: ziare.com, realitatea.tv, digi24, protv, gandul, adevarul, hotnews, ONG aservite.. pe facebuci, pe forumurile si site-urile de socializare. Ordinul pe unitate de la SRI fiind sa se execute nu sa se discute de catre redactorii din redactiile respective. Aceste oficine SRI indemnad cu multa energie cetatenii sa iasa in strada si prin violenta si sa darame Guvernul chiar in orele cand in Piata Victoriei jandarmii erau atacati cu brutalitate. De asemenea toti demonstrantii #resist care au agresat jandarmii, politicienii sau oamenii obisnuiti in toata aceasta perioada nu au fost trimisi in judecata ci lasati in continuare liberi sa participle la demonstratii de catre procurorii aflati in campul tactic SRI. Atacatorii lui Bacalbasa la Parlamet, cel al batrunului lovit miseleste pe la spate de cate Sandi, Dide care a lovit masina unui senator anul trecut si a jignit in mod regulat jandarmii, Bot jigniri si altercatii cat cuprinde tot cu jandarmii ….

  4. Violentele au fost comise de jandarmi. Jandarmii sunt faptasii. In justitie faptasul este primul vinovat, apoi autorul moral. Restul sunt manipulari si incercari de a spala jandarmeria. Jandarmeria a dat dovada de prostie, din respect pentru arma si istoria sa si mai ales din respect pentru legea sa de functionare, jandarmeria nu trebuia sa intre in jocul politic. Sa luam aminte si sa intelegem ce se intampla cand la conducerea institutiilor statului care ar trebui sa fie apolitice ajung mediocritati obediente ca cucosel.

    • Jandarmeria a aparat Guvernul si ordinea publica, submediocrule cu creier de gaina. Asta e rolul Jandarmeriei. Dai dovada de prostie extrema.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.