REPORTAJ | CNSAS are mari probleme. Bani puțini, digitalizare lipsă, legislație prăfuită

Există instituții care funcționează. Și există instituții care vindecă. CNSAS face parte din a doua categorie – un loc tăcut, adesea invizibil pentru publicul larg, dar esențial pentru înțelegerea a ceea ce a fost România și, mai ales, pentru ceea ce vrea să devină.

În spatele ușilor închise, printre vrafuri uriașe de dosare îngălbenite de timp, oamenii de aici lucrează cu ceva mai mult decât simple documente. Lucrează cu destine. Cu vieți frânte. Cu adevăruri ascunse zeci și zeci de ani.

Pentru unii dintre ei, cum e cazul Laurei Cornea – membru al Consiliului CNSAS, și al lui Silviu Moldovan, directorul Direcției Cercetare, totul a început imediat după 2000. Era o perioadă în care România încă învăța cum să-și privească trecutul fără teamă. Amândoi admit că nu știau atunci impactul uriaș al arhivelor și nici dimensiunea acesteia.

Depozitele CNSAS: 30 km de dosare la Popești-Leordeni

În momentul de față, depozitele CNSAS de la Popești-Leordeni adăpostesc nu mai puțin de 30 de km de dosare. Puse scoarță în scoarță, nu cap la cap. „Nu știam atunci cât de profund te schimbă contactul zilnic cu aceste documente.” În timp, experiența a devenit mai mult decât o profesie – a devenit o responsabilitate pentru toți cei implicați în CNSAS.

La CNSAS, nimic nu este superficial. Fiecare dosar trece prin mâini specializate, prin analize juridice și istorice, prin dezbateri.

De două ori pe săptămână – uneori, mai des – Colegiul se reunește și decide: adevărul merge mai departe, spre instanță, sau se oprește într-o adeverință care va ajunge la un om ce își caută trecutul.

Dar, dincolo de proceduri, există o tensiune profund umană. Pentru că în aceste dosare nu sunt doar nume și date – sunt povești despre supraveghere, despre frică, despre trădare, dar și despre rezistență. Iar cei care le citesc trebuie să rămână lucizi în ciuda stărilor prin care trec. „Nu e alb sau negru”, spune Silviu Moldovan, directorul Direcției Cercetare din cadrul CNSAS. „Adevărata provocare este să înțelegi contextul. Plus că pot fi surprize la tot pasul. Poți citi, spre exemplu, un dosar într-un context și, apoi, același dosar, recitit în alt context să-ți ofere o nouă perspectivă. Se revine de multe ori asupra lui, fiindcă pentru o cercetare profesionistă acest lucru este obligatoriu. Nu putem lucra pe impresii sau bănuieli. E adevărat că, uneori, bănuielile sunt bune pentru că te conduc în locul cel mai bun. Dar suspiciunile nu sunt bune, pentru că pornesc din prezumțiozitate“, adaugă Silviu Moldovan.

Cercetătorii de la CNSAS, solicitări și situații speciale

Sunt 24 de cercetători în Direcția Cercetare și aproape 50 în Direcția de investigații. Plus cei din Arhive. Primii se ocupă cu partea de cercetare, expoziții, programe educaționale etc. Ceilalți de partea de fișare a dosarelor pentru a identifica ofițerii sau colaboratorii, în sensul legii. Și tot aceștia verifică și candidații la diferite funcții, și persoanele care devin demnitari, și pe judecătorii din CSM. Iar dacă își imaginează cineva că lucrurile sunt mai ușoare acum, pe considerente…biologice, se înșală.

Chiar dacă persoanele verificabile trebuie să fi avut 16 ani la Revoluția din 1989, adică nu mai intră în vizorul investigatorilor, acum, o altă categorie de persoane solicită accesul la dosare. Este vorba despre victimele comunismului care au nevoie de dovezi că au avut de suferit pentru a primi compensații. Iar numărul acestora este considerabil.

Una dintre cele mai mari avantaje ale cercetătorilor de la CNSAS este că pot găsi diamante în nămol, după cum se exprimă plastic Silviu Moldovan.

„Poți să descoperi personalități exemplare, sau fapte exemplare făcute într-un anonimat absolut, inclusiv un om despre care se știa că a fost recrutat ca informator, să-i spunem Domnul/doamna X, pentru a obține informații despre domnul/doamna Y, a făcut acest lucru, dar l-a protejat“.

Dar și contrariul. Adică surprize neplăcute. Din motive de confidențialitate, cercetătorul nu poate dezvălui nume, dar admite că surprizele sale erau uriașe mai ales la început.

„Ai și rău în stare pură, și binele în stare pură. Și, chiar dacă credeam că știm că unii sunt buni și alții nu, ne-am convins că lucrurile nu stăteau deloc așa“.

Spre exemplu, în timp ce făceau o triere a dosarelor, au constatat cu stupoare că o persoană care dezavua tot ce avea legătură cu securiștii sau comuniștii era, de fapt, unul de-al lor. „Am descoperit că, de fapt, avea nu mai puțin de patru angajamente și colaborase zeci de ani“.

Cercetătorii, marcați de ce descoperă

Lipsa de șanse de a supraviețui din punct de vedere psihologic și spiritual a celor aflați în situații nefericite este aspectul care îi marchează cel mai des pe cercetători.

Și să fii consecvent, fiindcă orice român poate cere informații despre oricine, membru de familie, până la gradul IV. Riscul este că aceste dosare nu sunt secretizate și pot conține informații cu caracter personal. „Este complicată situația fiindcă legea românească permite accesul la documente“.

Munca aceasta cere o specializare rară. Spre exemplu, un jurist de aici nu seamănă cu niciun alt jurist din sistem. Un cercetător nu este doar istoric – este și interpret al unor fragmente de realitate incomplete. Iar arhiviștii sunt, poate, cei mai discreți și exacți gardieni ai memoriei.

Problema cea mai mare este că, din nefericire, în toți acești ani, aceștia au doar o mica parte din arhive indexată. Nevoiți să facă alte activități, arhiviștii nu și-au putut face exact treaba pentru care s-au pregătit. Asta înseamnă că mii de dosare pot ascunde în continuare aur pentru români. Mai exact, când CNSAS va avea suficienți bani, informații uluitoare ar putea ajunge în atenția publică.

Colaborarea cu alte instituții – de la Arhivele Naționale până la structuri ale Ministerului de Interne – completează acest puzzle uriaș. Fiecare document recuperat este o piesă dintr-o istorie care refuză să rămână îngropată.

Un moment important a fost parteneriatul cu Administrația Națională a Penitenciarelor. Dosarele preluate de acolo nu aduc neapărat vinovății noi, dar aduc ceva la fel de important: context. Imaginea completă. Pentru că istoria nu înseamnă doar ce s-a întâmplat, ci și cum și de ce s-a întâmplat.

Tinerii aflați în căutarea unor răspunsuri vin la CNSAS să studieze arhiva

Poate cea mai emoționantă parte a acestei munci este întâlnirea cu oamenii care își caută propriul trecut. Astăzi, nu mai sunt doar cei care au trăit direct acele vremuri. Sunt copiii. Nepoții. Uneori, chiar strănepoții. Legea le permite să caute până la rudele de gradul IV. Și vin. Vin cu întrebări. Cu teamă. Cu speranță.

„Am vorbit recent cu niște elevi”, povestește Laura Cornea, fost director al Arhivelor CNSAS și actual membru al Consiliului. „Când le-am spus că pot afla povestea străbunicilor lor, li s-au luminat fețele.” În acel moment, devine clar că munca CNSAS nu ține doar de trecut. Ține de viitor. Fiindcă, dacă în primii ani de înființare a instituției, interesul era pe certificate și adeverințe, acest lucru se stinge treptat. Natural și biologic. Acum, instituția este deschisă și își îndreaptă toată atenția către generațiile tinere. Iar acestea pot face demersurile necesare.

Desigur, există limite. Nu toate adevărurile pot fi spuse public. Nu toate numele pot fi rostite oficial. Legislația încă impune bariere, mai ales pentru cercetători. Dar chiar și așa, fiecare pas înainte contează.

„Spre exemplu, dacă din aproape în aproape, din dosar în dosar, găsim informații despre persoanele care au colaborat cu Securitate și au scris note informative legate de un scriitor sau de vreun artist, noi ca instituție nu le putem da publicității chiar dacă sunt de interes public“, dezvăluie Laura Cornea. „Noi putem furniza familiei respectivului aceste informații, iar aceasta va lua decizia după cuviință. Și așa, informații care pot fi considerate de mare interes pentru public rămân necunoscute. Cercetătorul acreditat nu are dreptul la deconspirare.

Chiar dacă CNSAS are toate informațiile legate de personalitate respectivă, legea împiedică difuzarea acestora. Mie mi s-ar părea normal ca dacă am un dosar al unei personalități și familia a cerut deconspirarea, și eu am constatat aici calitatea, să pot furniza informația și unui cercetător.

Se ajunge astfel la situația aberantă ca înșiși cercetătorii acreditați externi să nu aibă acces la toate informațiile pe care cercetătorii din CNSAS le au!!!

O legislație nefericită care stă în calea cercetării

Acest lucru este în contradicție cu permisiunea uriașă pe care legislația le-o oferă celor care cer liber acces. Oricine poate cere orice, nu și cercetătorii.

Iar lista problemelor nu se oprește aici. Nu doar încorsetările legislative apar în discuție, ci și lipsa banilor sau a personalului. Sunt doar câteva zeci de cercetători în arhivă, la Direcția de Cercetare sau la Investigații. Și și aceștia insuficient plătiți și fără bani pentru a-și desfășura activitățile.

În lipsa unui sistem digitalizat, la care visează și pentru care se zbat angajații CNSAS, documentele solicitate de către români pot ajunge la aceștia cu mare dificultate. Mai exact, cu firmele de curierat. Dificultatea nu constă în faptul că aceste companii nu-și fac treaba, ci că există riscul ca solicitanții să nu mai răspundă, iar banii pentru serviciu să fie imputați angajaților CNSAS.

De asemenea, dacă solicitantul merge să ridice fizic documentele, acesta nu are varianta de a plăti cu un card bancar, ci doar prin virament!!!

Toate aceste probleme, cauzate de subfinanțare, nu îi descurajează pe angajații CNSAS. Deși sunt convinși că le va îngreuna activitatea, cercetătorii de aici fac demersuri constant pentru a prelua diverse alte arhive: ale penitenciarelor, ale unor ministere, etc. Sunt convinși că, în caz contrar, toate acele informații s-ar putea pierde.

În ciuda tuturor acestor impedimente, cercetătorii își fac treaba și se dau peste cap să le lase tinerilor moștenirea găsită.

Constantin Buchet: Nu am pus pumnul în gură

Constantin Buchet, președintele CNSAS, menționează, de asemenea, că încearcă să păstreze deschise toate canalele de comunicare ale instituției. Și nu doar cu presa, ci, și pe parte științifică: conferințe, stagii de practică etc.

„Dincolo de litera de veghe, de verificare, este și partea aceasta care e mai vizibilă și optimă social. Aș spune că este securitatea societală de astăzi. Eu am promovat deschiderea acestei instituții, chiar dacă au fost abordări pluraliste. Nu am pus pumnul în gură. Am așteptat ca cei care au fost corozivi, neîntemeiați, să își dea seama că au greșit când au făcut niște afirmații legate de credibilitatea și onorabilitatea acestei instituții. Pentru că este și vorba despre perspectivă, la care nu am cum să nu mă gândesc.

De aceea, duc înainte această bătălie a cunoașterii. De dragul tinerei generații care are acum la dispoziție multe instrumente de cunoaștere și comunicare. Faptul că studenții au la îndemână revista Securitatea, la un click distanță, este foarte important pentru ei“, precizează Constantin Buchet. Oficialul vorbește și despre un proiect de reconciliere națională la care CNSAS ar trebui să ia parte datorită expertizei cercetătorilor săi.

Președintele Colegiului CNSAS adaugă că speră la digitalizarea arhivelor care s-ar putea însă doar cu fonduri europene. „Lucrăm la acest lucru cu toate forțele“. Acest lucru este important fiindcă „datoria noastră nu este tezaurizăm într-un mediu autarhic, să știm doar noi informațiile la care ajungem“.

Dincolo de cadrul de arhivare, de acces la propriul dosar al cetățeanului, dar și de legile reparatorii ale familii, CNSAS trebuie să ducă bătălia cunoașterii. Iar acest lucru este cu atât mai ușor de făcut, teoretic, fiindcă legea românească în acest domeniu este cea mai „liberală“. Informațiile nu sunt obturate, indiferent de natura lor. Mai exact, doritorul primește dosarul pe care îl vrea la studiat fără niciun fel de anonimizare!!!

Uneori, adevărul rămâne în întuneric fără voia cercetătorilor

O altă problemă de care se lovesc specialiștii din CNSAS este legată de faptul că dacă într-un dosar apar numele unor lucrători sau colaboratori ai Securității, numele acestora nu poate fi dat solicitantului decât dacă aceștia sunt încă în viață. „Spre exemplu, dacă dvs. cereți acces la propriul dosar și cereți deconspirarea colaboratorilor și ofițerilor și trebuie să facem o notă de constatare a calității acestora, înainte de a continua cercetarea și constatarea în instanță, noi trebuie să verificăm dacă persoana mai trăiește. Dacă a murit, dosarul se stinge de la sine fiindcă persoana nu mai are calitate procesuală. Și cum calitatea de lucrător sau colaborator se face în instanță, legea nu mai permite. Așa că se poate ca solicitarea de deconspirare a ofițerilor/informatorilor care apar să rămână nerezolvată“.

Pentru că, în esență, CNSAS face ceva fundamental pentru o societate democratică: scoate adevărul din întuneric.

„Fiecare document adus în spațiul public este un pas înainte”, spune Laura Cornea (foto dreapta). Și nu e doar o formulare instituțională. Este o realitate profundă.

Nu există un dosar Nadia Comăneci

Și tot o realitate este faptul că o adeverință sau un certificat de colaborare nu sunt documente inatacabile. Pentru că nu au reușit până acum să indexeze toate dosarele pe care le au, cercetătorii CNSAS pot avea surpriza să găsească, uneori, întâmplător, informații relevante. „Spre exemplu, în ciuda notorietății sale, nu există un dosar Nadia Comăneci. Am dat de informații despre Nadia într-un dosar numit Chestiuni sportive“.

Într-o țară în care trecutul a fost mult timp ascuns, cosmetizat sau ignorat, oamenii de la CNSAS fac o muncă grea, uneori apăsătoare, dar absolut necesară. Ei nu schimbă trecutul. Dar îl fac inteligibil. Îl fac asumat. Iar o societate care își înțelege trecutul are, în sfârșit, o șansă reală la luciditate.