Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din Prahova valabilă până sâmbătă seară, la ora 18.00, în vreme ce râuri din alte 20 de judeţe sunt sub cod galben de inundaţii până duminică la ora 16.00.
Sunt sub cod galben de inundaţii până duminică la ora 16.00, râurile din bazinele Călmăţui, Vedea (judeţele: Olt, Teleorman şi Argeş), Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea), Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior (judeţele: Mehedinţi, Gorj şi Dolj), afluenţii Oltului inferior (judeţele: Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Argeş), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa superioară şi afluenţii săi (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Călmăţui, Buzău – bazin mijlociu (judeţele: Prahova, Buzău şi Brăila), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Bârlad – bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bacău, Vaslui şi Galaţi) şi afluenţii mici ai Siretului şi Prutului din judeţele: Vrancea, Vaslui şi Galaţi.