Colegiul Medicilor: „Stop! Așa nu se mai poate”

Președinții filialelor Colegiului Medicilor din România au transmis, duminică, solicitarea către autorități să realizeze un angajament pentru sănătate, pentru că „așa nu se mai poate”. Mesajul vine după tragedia din ATI Piatra Neamț.

Angajamentul pentru sănătate cerut de președinții filialelor Colegiului Medicilor din România implică investiții în infrastructură, condiții de muncă sigure.

„Am văzut cum Organizația Mondială a Sănătății a transmis în pandemie testare, testare, testare. Acum, după tragedia de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, considerăm că autoritățile, toată clasa politică trebuie să participe și să se implice în realizarea unui angajament pentru sănătate, a unei strategii care să fie aplicată indiferent de cine este la guvernare, cu etape clare, evaluări periodice astfel încât, cât mai repede să avem o nouă infrastructură în sănătate – spitale noi, pentru pacienți, pentru condiții de lucru decente și sigure pentru medicii și cadrele medicale – pentru România!”, scriu reprezentanții CMR.

Medicii le cer guvernanților să lase promisiunile și „să facă”.

„Dumneavoastră aveți deciziile, noi muncim, salvăm pacienții, dar așa NU se mai poate! Nu avem destule paturi pentru marii Arși, muncim în spitale vechi, facem sacrificii, dar STOP și hai să construim! Nu s-a făcut de la Revoluție până acum, nu este bine, dar haideți măcar acum, după această tragedie să facem lucruri gândite, organizate, planificate și urmărite astfel încât să nu se mai întâmple astfel de tragedii”, spun președinții filialelor județene ale Colegiului Medicilor din România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Colegiul Medicilor se face că lucrează. De 30 de ani vă faceți că lucrați. Ce părere are Colegiul Medicilor despre Omerta medicală? Câte zeci de medici au făcut scăpați pentru malpraxis? Colegiul Medicilor este una din cele mai corupte instituții din România. Nu vă luați după cuvintele frumoase și cu aer de „profesionalism”.

  2. ‘ Mironosițe și mironisiți ‘, cine-i crede că doar acum au aflat despre condițiile în care își desfășoară activitate spitalele și ambularoriile acestei țări, majoritatea sălășuiau pe aici în vremea tragediilor de la Giulești și Colectiv ! ‘ Limba de lemn ‘ redivivus !

  3. Ordin de MINISTRU
    Sa se monteze in fiecare salon sistem de supraveghere video costa 10 milioane vechi. Si un angajat care sa stea cu ochii pe monitor.La spital covid nu au fost supravegheati bolnavii si mai mult ca sigur se intra odata la 12 ore. In rest poate muri bolnavu nu conteaza.
    Faceti asta in toate spiralele si se va vedea cum se poarta ingrijitorii cu bolnavii. Am stat intr-un spital acum cativa ani.Nimeni nu se uita la tine decat odata pe zi medicul apoi toti dispar.

  4. Ce ati facut bă trantorilor 30 de ani??..sunteti niste scursuri umane avide de bani, crucea ma-mii voastre de criminali…voi ati distrus sistemul medical din romania,…voi sunteti primii interlopi ai româniei!!..voi ati dus șpagă la un nivel nemaiîntâlnit în lume,..voi ati distrus sănătatea românilor…

  5. Unde sunt sindicatele din sanatate care ies in strada cerand doar bani, bani, bnai, mai multi bani la lefurile lor. Dar niciodata nu au vociferat conditiile din spitale. Mereu si mereu au facut jocul PSD-ului. Niciodata nu am auzit sindicatele plangandu-se ca pacientilor nu le este bine in spitalele romanesti. Unde sunteti acum?

  6. De un an GUVERNUL GLOBALIST CONDUCE.
    AU MURIT OAMENI.
    NORMAL CINEVA TREBUIE SA-SI DEA DEMISIA.
    LASII GLOBALISTI NU O VOR FACE .
    NU-I LASA SEFUL LOR SOROSH.
    Jos johanis .

  7. In spitale se moare din cauza celor de acolo. Nu ii intereseaza de oamenii internati de covid, nu intra la eu in saloane de frica. Sa nu va mire de ce mor atatia! Sistem infect cu angajati de doi lei. Salariile si spaga sa meargă!

  8. @#Zmeul penelepra Lasa-l in pace in lumea lui paralela ,cred ca si-a prins nevasta in pat cu unul de la Peee-Seee-Deee.Sa ii respectam suferinta.

  9. CMR ciocul mic, sifonati la greu banutul vaduvei si orfanului, muncitorului si tarnului, musamalizati magariile si greselile din sistem, sunteti partasi la jaf si buleli si va dati deontologi – RUSINICA!

  10. Mai frumoșilor atât timp cât vă numiți „colegiu” cu medicii, nu puteți să-i pedepsiți pe medicii prost pregătiti și care omoară oameni cu o practică neștiințifică. Ar trebui sa va numiți comisia centrala de anchetarea medicilor pentru mall praxis. Huuo jigodiilor care l-ați iertat pe criminalu Ciomu și tolerați șpagă și slaba pregătire a medicilor angajați pe pile și relații în sistemul sanitar!

  11. Solutia este privatizarea in totalitate a sistemului de sanatate si anume case de asigurari, furnizori de servicii medicale si o eventuala contributie financiara/ bugetara a statului pentru persoanele mai vulnerabile (copii, handicapati, politisti , magistrati). Nu mai merge cu jecmanirea suplimentara cetateanului roman pe linga umilintele stiute ( mita, tratarea pacientilor ca pe vite, foarte proasta pregatire a personalului medical)

  12. zmeul incornorat Si asta e tot ce ai avut de zis ? Iti compatimesc inteligenta . Lipsa ei.

  13. Apelul dupa ce ca este tardiv ca intotdeauna mai este si anemic. Pe cu totul alt ton trebuie sa vorbesti celor de la guvernare indiferent care sunt acestia. Dar vina medicilor este complice cu a guvernantilor. De 30 de ani, fiecare buget anual a pompat bani frumosi domeniului sanatatii ca procent comparativ cu alte domenii. Guvernantii au facut-o nu de dragul sanatatii mai bune a romanilor ci datorita satisfacerii lacomiei acelor firme mafiot-securiste abonate la biberonul bugetului. De la schimbarea budelor din spitale si pana la marile afaceri cu aprovizionari de aparatura si medicamente, toate aceste inginerii au fost luate in considerare la propunerile de bugete pentru sanatate. La fel a stat si sta situatia si in domeniul invatamantului, o alta mare sugativa a banului public de catre mafia securista. Or doctorii sunt mai toti baieti inteligenti si orientati, este absurd sa credem ca nu stiu acest aspecte. Cati medici au sesizat (macar) forurilor directe matrapazlacurile din unitatile lor, stiute si arhistiute pana si de brancardieri? Au vorbit si ei pe la colturi ca toata lumea, dar pretentia din partea lor este alta. Striga toti de ce nu s-au facut spitale noi, pai echivalentul lor se regaseste in zecile de mii de vile noi din Romania, in opulenta etalata de toti mafiotii securisti si samsarii acestora. Nu de lucruri gandite, planificate si organizate ducem lipsa, ci de lipsa de moralitate si verticalitate . V-ar fi necesara si dvs, stimati medici din colegiu!

  14. Cata prosteala cu „Asa nu se mai poate”! Ce faceti bre: intrati inpolitica sau acceptati doar privat si ioc la stat? Breeee!, la privat nu veti mai fi declarati eroi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.