Comedia lui „nu pot eu să intervin”

Tocmai spusese că a intervenit pentru ca liberalii să nu lase copiii fără o anume creştere a alocaţiilor şi pensionarii fără un pic de creştere a pensiilor. Dar când i s-a spus că girează traseismul politic din PDS către PNL, Iohannis a luat foc.

„Nu pot eu să intervin” – a zis.

Aşa e politica. Atunci când facem o porcărie, ne împărţim în două: poliţiştii răi şi poliţiştii buni. Dar Iohannis nu are destule meciuri în picioare ca poliţist bun. Se enervează în timp ce-şi joacă rolul şi se dă de gol: în fond, girez porcăria, dar cum să spun că o girez? „Repetaţi întrebarea cu girofarul” – zice. Corect. Nu e niciun joc de cuvinte. Cel de la Cotroceni girează, de obicei, chiar cu girofarul. Nu e nevoie decât să clipească puţin becurile girofarului şi armata sa de supuşi ştie că preşedintele le face cu ochiul.

Iohannis nu e maestru la verbalizare. Când trebuie să clipească prin cuvinte, dă cu mesajul în gard. Vreau să se ştie că nu suport traseismul, zice, dar n-am ce face: trebuie să suport insubordonarea liberalilor şi nu îmi permit să le arăt obrazul. Nişte obrăznicături aceşti supuşi iohannişti – cam aşa reiese din mesajul scăpat în gard de preşedinte. Altceva ar fi fost dacă profesorul de fizică şi-ar fi putut atenţiona elevii printr-o formulă. E­­ = mc², de pildă, şi Orban ar fi înţeles imediat că şeful său nu vrea traseism. Dar se pare că Orban nu ştie fizică şi Iohannis e dezarmat.

Situaţia e pilduitoare. Faptul că Iohannis se enervează uşor când minte arată că în cazul altor minciuni (prea multe) e convins de adevărul lor, ceea ce spune multe despre discernământul preşedintelui. Profesorii de… fizică a mentalului numesc asta „discernământ paranoic”.

Luând în calcul o asemenea ipoteză, avem a înţelege altfel ce s-a întâmplat în vremea când Iohannis era convins că Dragnea ar urmări să schimbe elefanţii legislaţiei în aşa fel încât să scape de o nouă condamnare penală. Aşa ar fi procedat Iohannis însuşi dacă ar fi fost în locul lui Dragnea.

Îi scăpa preşedintelui un mic detaliu realist: dacă ar fi plătit presupusul prejudiciu, Dragnea ar fi scăpat de noua sa condamnare penală fără să umble cu elefanţii. Dragnea însuşi era convins, în chip nu mai puţin paranoic, că preşedintele îi doreşte condamnarea cu orice preţ şi a ales să nu plătească acel prejudiciu (19.000 de euro) ca nu cumva să lase impresia că ar fi cu adevărat vinovat.

Cine ar fi avut această impresie? Preşedintele, în primul rând, conta în ochii lui Dragnea, nu electoratul pesedist.

Doi paranoici care au distorsionat grav trei ani din viaţa noastră politică mult prea distorsionată de alţii mai puţin obsesionali.