În 15 septembrie, Grand Palais şi-a deschis porţile Bienalei Anticarilor. Cea de a 25-e ediţie a Bienalei este structurată pe diferite secţiuni, “Antichităţile Asiei şi Artele Primitive”, “Marile epoci” (înglobând Evul Mediu şi Renaşterea), “Arta Modernă”, “Valorile sigure ale secolului XX” (incluzând artele decorative), “Miile de sclipiri ale bijuteriilor”, într-o selecţie elitistă, foarte variată. Manifestarea continuă să atragă o clientelă selectă, pe care n-o găseşti în altă parte. Regula de aur a Bienalei este: să cumperi contra curentului, ceea ce nu este în trendul momentului.
87 de anticari, dintre care 24 străini, expun într-un decor mai puţin fastuos decât la ediţiile precedente. Invocând criza şi costurile exorbitante de la Grand Palais, care a mărit cu 40% preţul spaţiilor, numeroşi galerişti, printre care Patrick Seguin (mobilier), L’Arc en Seine, specializat în Art Deco, Pierre Passebon (arta secolului XX), Chevalier (tapiserii), au renunţat să participe. Vizitatorii visează în faţa unor comori incredibile, cum ar fi “Marele Idol anatolian” (mijlocul mileniului III î.Ch.), vândut cu peste 500.000 de euro, sau “Capul Vajrapani”, propus pentru 400.000 de euro. La dineul de gală, clientela rusă şi americană s-a înghesuit spre culoarul cu bijuterii “Cartier” şi “Dior”, “Piaget”, vânzându-se obiecte de peste 10 milioane de euro într-o singură seară.
De la clasic la neoclasic
Răsfaţă privirea unele dintre cele mai frumoase sculpturi antice: “Portret roman”, datând din dinastia antoniană (98-192), de o remarcabilă expresivitate, alături de un “Tors” delicat, din marmură albă, inspirat de “Apollo Sauroctonul”, capodoperă a sculpturii greceşti realizată de Praxiteles, de “Capul Împăratului Hadrian” (76-138), unul dintre cele mai frumoase exemplare, ce a aparţinut lui Frederic al II-lea de Hohenstaunfen, din calcedonie, cu aur roşu şi cu perle. Fabio Dal Medico reia compoziţia “Fecioarei cu licornul”, pictată de Dominiquin, aflată în Galeria Farnese din Roma, grup din marmură de Carrara, care simbolizează puritatea. Sobră şi gravă, “Fecioara Bunei Vestiri” constituie una dintre rarele mărturii ale sculpturii în lemn produse în atelierele pariziene sub domnia lui Ludovic cel Sfânt, la care policromia este remarcabil conservată. Turnată în atelierul de la Fontainebleau, sub conducerea lui Primaticcio (1504), uimitorul “Cap cu două feţe”, în bronz patinat brun, a aparţinut creatorului de modă Yves Saint Laurens şi lui Pierre Bergé. Inspirat de o marmură antică, din colecţiile regelui Spaniei, graţiosul “Faun cu ied”, în marmură albă, de Jacques François Saly (1717-1776), aparţine perioadei italiene a artistului. În ceea ce priveşte statuia lui “Hercule”, este vorba despre o copie romană după un original grec din secolul al IV-lea î.Ch.
Salomon van Ruysdael, Vedere de pe fluviu
Frumoasele descoperiri
Într-o selecţie variată, începând cu Renaşterea până în secolul al XIX-lea, reprezentând diferite şcoli europene, amatorii de pictură veche au bucuria de a descoperi, pe lângă capodoperele care fac gloria caselor de licitaţie, artişti rari, uneori, frumoase surprize. O capodoperă este cea semnată de Salomon Van Ruysdael (1600-1670), “Valea fluviului cu oraşul Wesp”, care ilustrează perioada de maturitate a artistului. Paleta până atunci monocromă se îmbogăţeşte cu albastru şi verde, care se adaugă transparenţei apei şi cerului. Tabloul a făcut parte din colecţia Marchizului de Biencourt, proprietarul castelului Azay-les-Rideax de pe Valea Loarei, înainte de a aparţine diplomatului Gustave Rothan, colecţionar renumit, şi de a intra apoi în celebra colecţie de tablouri flamande a lui Adolphe Schloss. Pictura a fost pusă în vânzare la Sotheby’s, New York, în 28 ianuarie, şi a fost adjudecată la un preţ de patru ori mai mare decât estimarea. “Peisaj de iarnă” aparţine artistului Adriaen Van Stalbempt (1580-1662), care pictează în stilul lui Brueghel. El accentuează efectul peisajului de iarnă, al cărui subiect este “tăierea arborilor”, într-o frumoasă zi rece, dar însorită, prin albul strălucitor al zăpezii. Un inedit Pieter Coeck van Aelst (1502-1550), stabilit la Anvers, semnează “Odihna după fuga din Egipt”, în care artistul adoptă stilul Renaşterii. Este cunoscut şi prin tapiseriile sale, aparţinând Renaşterii flamande, dar şi prin splendidele vitralii.
Henri Stresor, Mancatorul de stridii
Henri Strésor (1613 – 1679) este un artist de origine germană care s-a instalat la Paris, iar stilul său este marcat de pictorii nordici, instalaţi în Saint-Germain-des-Prés în acea perioadă. Este cunoscut pentru realizarea mai multor portrete ale Regelui Ludovic al XIV-lea. Tabloul “Mâncătorul de stridii” a aparţinut Cardinalului Fesch. Pictoriţa Reginei Marie-Antoinette, Elisabeth Vigée-Lebrun, aflată în exil în Rusia în timpul Revoluţiei Franceze, s-a refugiat la Roma, instalându-se în Vila Medicis, după care a plecat la Napoli, în Austria pentru a se stabili în final la Sankt Petersburg. A avut o strânsă prietenie cu Prinţul Ivan Ivanovici Bariatinsky, apropiatul Caterinei a II-a, şi a realizat portretele copiilor lui, printre care şi cel al prinţesei Anna, care şi-a petrecut copilăria la Paris, înainte de deveni soţia contelui Nikolai Tolstoi.
Elisabeth Vigee-Lebrun, Portretul contesei Tolstoi
“Apostolul” lui Carlo Crivelli (1430-1500) provine de la biserica San Domenico din Ascoli Piceno şi este datat 1476, conservat la National Gallery din Londra. Este o pictură cu aspect modern, pe fond auriu într-un stil rafinat. O altă lucrare ce atrage atenţia este pictura lui Jan Brueghel cel Tânăr, “Maimuţe fumând”, o lucrare plină de culoare şi de umor.
Două sculpturi semnate de Marin şi Clodion sunt asociate în memoria colectivă, realizate de cei doi artişti către 1795. Tânăra “Bachantă” a lui Marin reprezintă bustul unei tinere a cărei expresie este marcată de o anume lascivitate. Cea de-a doua, cu capul aplecat graţios, delicată şi sensibilă, al cărei veşmânt dă impresia de supleţe şi transparenţă, este realizată de Clodion. Excepţională sculptura “Primăvara”, semnată Charles Cordier, o figură majoră a sculpturii franceze din timpul celui de Al Doilea Imperiu, realizată, în stilul căutărilor sale de policromie, din marmură, onix şi bronz patinat, aurit şi argintat.
Valori sigure ale secolului al XVIII-lea
Mereu mai frumoase, tot mai rare, piesele de mobilier reprezintă momentul de perfecţiune al artei franceze. Preşedintele Bienalei, Hervé Aaron, afirmă că piesele de mobilier clasic, aparţinând secolului al XVIII-lea, sunt din ce în ce mai puţine şi acest lucru se poate observa şi în actuala expoziţie. Alături de patru săli specializate în ceramică, două în orfevrărie, expozanţii prezintă mobilier din secolele XVII, XVIII şi XIX, printre care valorile sigure ale secolului XVIII-lea, de la Jacques Dubois, Jean-Henri Riesener, Martin Carlin, Georges Jacob sau Adam Weisweiler.
Birou creat de Jacques Dubois
De la ebenistul “Jacques Dubois” (1694-1763), maestru al stilului Ludovic al XV-lea, se poate întâlni un elegant birou, cu furnir din lemn din trandafir, placat cu bronz aurit. Toate mobilele create de el sunt semnate şi se disting printr-o splendidă marchetărie, care pune în valoare bronzurile în stil roccailles. Galeria “Kraemer” se lansează printr-un exerciţiu de stil ambiţios, propunând mobile celebre ale Biroului Oval de la Casa Albă, cu un mobilier francez din secolul al XVIII-lea. Scopul lui Kraemer este acela de a apăra prestigiul artelor decorative franceze şi de a se adapta unui spaţiu delicat, cu piese ovale. Aici pot fi întâlnite excepţionalele marchetării de epocă Ludovic al XV-lea, atribuite lui Jean-Pierre Latz, care ajunge în 1719 la Paris şi devine ebenistul favorit al regelui. El lucrează pentru Elisabeth, soţia lui Frederic al II-lea al Prusiei, şi pentru August al II-lea al Poloniei.
Un birou cu proporţii armonioase, cu ingenioase marchetării în lemn, cu flori policrome, lalele, trandafiri, narcise, este atribuit lui “Charles Boulle” şi este confirmat de Călin Demetrescu, specialist în ebenistica epocii. O comodă de mici dimensiuni Ludovic XVI, atribuită lui “Martin Carlin”, este marchetată cu intarsii din lemn de sicomor şi de abanos, ornată cu o placă de porţelan de Sevres şi cu lac japonez. O masă englezească semicirculară şi rabatabilă, realizată din lemn de stejar şi placată cu esenţe exotice, sprijinită pe şase picioare fuselate, poartă semnătura lui “Adam Weisweiler”. Splendidă şi o altă comodă din secolul al XVIII-lea, în lac japonez, decorată cu un peisaj specific decorului dulapurilor nipone, semnată de “Claude-Charles Sauniere” (1765). În partea superioară are o friză din bronz aurit. Atrag, de asemenea, privirea o maiestuoasă oglindă pe fond roşu, încadrată de o ramă din bronz auriu, făcând parte din colecţia prinţului de la Tremoille, datată 1710, o comodă atribuită lui “André Boulle”, după desenele lui Jean Berain, dar şi o canapea cu tapiserie roşu cu alb în formă de tablă de şah, desenată de “Johann Michael Hoppenhaupt”, Germania, din 1750.
Birou Boulle
De la China la India
“Un cal Tang de legendă”. Perioada Tang a cunoscut o epocă de aur în China, în care calul reprezenta un simbol al nobleţei şi al puterii, fiind figurat în cele mai diverse materiale, de la teracotă la email. Calul de la Ferghana, emailat în trei culori, din colecţiile British Rail, înalt de 68 de centimetri, a fost furat, răscumpărat, pus în vânzare la Sotheby’s în 1998 şi şi-a găsit cumpărător pentru suma faraonică de 3.740.000 de lire sterline, devenind astfel calul cel mai scump din lume. “Cap Vajrapani”, o sculptură greco-buddhistă din Gandhara (Afganistan, Pakistan), realizat din teracotă, datat secolul III-IV, conservat remarcabil, este o personificare a forţei spirituale a lui Buddha. El reaminteşte cu forţă originea elenistică, dar şi sculptura budistă care se inspiră din reprezentările lui Zeus. Elementele legate de budism sunt discrete Are forţa lui Buddha şi eleganţa greco-budistă. Cea mai mare parte a obiectelor civilizaţiilor Orientului sunt vestigii ale etniilor fără scriere, aflate uneori într-o corespondenţă misterioasă unele cu altele. Statuete arheologice, măşti africane sau precolumbiene îşi prezintă mesajul care uneori este chiar decriptat, aşa cum este statueta unui dragon şarpe antropomorf “Balafre” din regiune Chiraz, din Asia Centrală.
Cel mai scump cal, Ferghana, dinastia Tang
Obiecte de artă
Galeria Perrin pune în scenă bogăţia materialelor oferite de natură artiştilor: cuarţ, coral, fildeş şi cochilii care compun mai multe panouri roccailles, reprezentând “Câini” (Germania, 1760), în timp ce coralii sunt cei care ornează o oglindă “Trapani” (Sicilia) de la sfârşitul secolul al XVII-lea. Dimensiunile acestei oglinzi octogonale sunt spectaculoase. Cadrul de bronz aurit este divizat în opt compartimente decorate cu broderii din coral, ale cărui culori merg de la roşu aprins la roz pal. Împăratul Rudolf al II-lea, care s-a instalat la Praga în 1583, l-a adus pe pietrarul milanez Ottavio Miseroni pentru a fonda un atelier pentru prelucrarea pietrelor dure. Luvrul a păstrat un maiestuos vas, purtând semnătura acestuia, provenind din colecţia lui Ludovic al XIV-lea. Artistul s-a inspirat din forma naturală a pietrelor pentru a imagina “Creaturi monstruoase”, în piatră şi vermeil (argint aurit). Atrage atenţia o “Cupă” realizată la 1600, în cuarţ fumuriu, cu o montura în granate plate, rectangulare. Cuarţul este ornat cu volute din scoici. Un splendid “Platou chinezesc” octogonal din epoca Qianlong (1795), în porţelan, provenind de la Companiei Indiilor, înfăţişa solia Lordului McCartney în oraşul Canton, la Împăratul Qianlog, aşezat pe un tron, înconjurat de mandarini şi concubine, este lucrat cu mare minuţiozitate, într-o vastă gamă de culori.
Oglinzi Trapani
Capodopere rare
O sculptură în bronz, din perioada elenistică (secolul II î.Ch.), de 49 de centimetri, reprezentându-l pe “Alexandru cel Mare”, fără celebrul Bucefal, se pare că ar fi opera lui Lyssip, singurul sculptor oficial autorizat de împărat să-i execute portretele. O altă statuie, în marmură albă, din epoca romană (secolul I-II î.Ch), care o redă pe “Venus”, se distinge prin proporţiile sale remarcabile. O superbă cupă, numită “Sultanabad”, pictată la Kashan, are în centru un elefant, element foarte rar, iar pe margini motive florale şi vegetale stilizate, cu păsări exotice, cu picturi rafinate. Un personaj mexican “Femeie în picioare”, în piatră verde-gri, este identificat cu cultura Mezcala- Guerrero (100 î.Ch). O figură foarte stilizată, înaltă de 47,5 centimetri, în care artistul a îngemănat rigoarea geometrică a formelor cu supleţea liniilor. Rare sunt piesele care evocă abstracţiile corpului uman, cu eleganţă şi simplicitate, ca un “Baston de dans ceremonial rapa”, cu dublă faţă, din Polinezia, stilizat antropomorf. Un “Câine” din fier forjat, pe care tradiţia îl atribuie regelui Myeel, care a domnit la sfârşitul secolului al XVI-lea, aparţine culturii populaţiei Kuba din Congo. Provenit din colecţia Verwilghen, este expus pentru prima dată. Cu o remarcabilă componentă realistă, piesa sugerează alura tipică a câinilor de vânătoare congolezi. Prin lungimea sa de 46 de centimetri şi prin sensibilitatea lucrării metalului, piesa este o adevărată capodoperă a tradiţiei Kuba.
Speranţele Bienalei
Bienala se întoarce către viitor, aşa încât organizatorii şi-au anunţat opţiunile pentru anii ce urmează. Ei doresc să invite şi tânăra generaţie. Pe balconul de onoare de la Grand Palais, 25 de tineri galerişti sunt invitaţi să expună opere reprezentative pentru gustul lor, reuniţi sunt motoul “Trambulină pentru Bienală”. În afara galeriştilor francezi, participă şi invitaţi din Spania şi din Ungaria. Domeniile abordate de ei sunt diverse, de la arta asiatică la cea islamică, de la arta precolumbiană la cea oceanică, de la arheologie la sculptură, de la pictură la tapiserie.
Ei se arată atraşi în mod special de arta secolului al XX-lea, pe care o vom prezenta, alături de colecţiile de bijuterii, într-un articol viitor.
