Concerte extraordinare la Bucureşti

 

“Royal Modern” la Ateneul Român

Filarmonica „George Enescu” prezintă duminică, 30 iunie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul intitulat „Royal Modern”, care face parte din seria “Royal Sound”, iniţiată de “Camerata Regală”. Puteţi asculta doi solişti de renume: pianistul Andrei Licareţ şi trompetistul Flavius Petrescu. Dirijor: Nicolae Moldoveanu. În program: Adagietto-ul din “Simfonia a V-a” de Gustav Mahler, “Concertul pentru pian şi trompetă” de Dmitri Şostakovici şi poemul “O noapte transfigurată” de Arnold Schoenberg.

Trompetistul Flavius Petrescu

Seria “Royal Sound” a adus în atenţia publicului, începând cu luna decembrie 2012, artişti de marcă ai scenei româneşti, dar şi internaţionale, care au ilustrat prin concerte extraordinare principalele curente muzicale. Astfel, nume precum Cezar Florin Ouatu, Irina Iordăchescu, Roberto Plano, Alexandru Tomescu, Eduard Kunz, Rebekka Hartmann, Ion Bogdan Ştefănescu au evoluat în concertele “Royal Baroque”, “Royal Classic”, “Royal Romantic” şi “8 anotimpuri – Vivaldi vs. Piazzolla”. Acum Andrei Licareţ şi Flavius Petrescu încheie seria de evenimente cu concertul “Royal Modern”.

„Seria Royal Sound a reprezentat un proiect de amploare care ne este foarte drag. Nu a fost uşor, pentru că toate concertele au adus noi şi noi provocări: de la organizarea fiecărui eveniment ori discuţiile cu impresarii soliştilor, la repetiţii şi, bineînţeles, concerte, a fost o sumedenie de lucruri care ne-au solicitat la maximum atenţia. “Royal Sound” este aproape de sufletul nostru pentru că am depus o cantitate enormă de entuziasm. Lucrul acesta s-a reflectat şi în reacţia publicului; sala a fost de foarte multe ori plină, iar aplauzele cu care am fost recompensaţi la final au constituit cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un muzician”, declara violonistul Radu Chişu, concert-maestru al “Cameratei Regale”.

Prospeţime, fantezie, culori diverse şi o extremă versatilitate. Acestea sunt calităţile pe care tinerii muzicieni care alcătuiesc “Camerata Regală” le-au dobândit în cei trei ani de când au înfiinţat ansamblul. Însufleţiţi de cel mai autentic entuziasm pentru muzică, tinerii – studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – s-au reunit în 2009 pentru a forma o orchestră de cameră de excelenţă. Aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, formaţia camerală a colaborat deja cu nume importante ale baghetei precum Enrique Garcia Asensio sau Jin Wang, dar şi cu solişti de renume: Rony Rogoff, Cristina Anghelescu, Nelly Miricioiu. În anul 2011, “Camerata Regală” a fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, iar în 2012 a făcut parte din programul Festivalului Internaţional “Sergiu Celibidache”.

În Bucureşti, luna iulie începe în ritm de jazz

După zece zile de „sărbătoare a genului clasic“, în grădina muzicală din Piaţa George Enescu, continuă seria evenimentelor culturale în aer liber. Între 3 şi 7 iulie, publicul bucureştean este invitat la cea de-a doua ediţie a “ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More”, singurul festival internaţional de jazz din Capitală.

ArCuB oferă cinci seri antrenante de jazz, precum şi ocazia de a urmări în premieră recitaluri live, susţinute de artişti de prestigiu.

După succesul de anul trecut, ArCuB vă propune o întâlnire cu nume sonore ale jazz-ului autohton şi internaţional. Printre cei mai cunoscuţi muzicieni, care vor fi prezenţi pe scena festivalului, se numără Robert Mitchell, celebrul pianist şi compozitor britanic, care va concerta alături de Corey Mwamba – un muzician remarcabil, care creează ritm folosind diverse instrumente neconvenţionale, precum vibrafonul, ţambalul şi diferite instrumente electronice; marele trompetist şi compozitor polonez, Tomasz Stańko, o legendă a jazz-ului şi primul deţinător al premiului european pentru jazz; celebrul band de jazz, “Medeski Martin & Wood”, renumit pentru stilul neconvenţional şi spontaneitatea improvizaţiilor şi, nu în ultimul rând, James Carter, o figură emblematică a jazz-ului din întreaga lume.

O surpriză pentru iubitorii muzicii este proiectul “Aleea Cosmonauţilor”, lansat de Mircea Tiberian, în cadrul căruia hit-urile muzicii uşoare româneşti a anilor 60 – 70 şi memorabilele piese de cabaret din perioada interbelică vor fi readuse în atenţia publicului într-o formulă nouă de orchestrare şi interpretare. Mircea Tiberian a atras în acest proiect inedit mai mulţi muzicieni cunoscuţi, între care contrabasistul american Chris Dahlgren şi tânăra interpretă Nadia Trohin.

Jazzistul Mircea Tiberian

Programul festivalului include, de asemenea, recitaluri ale trupelor: “Sebastian Spanache Trio”, “Petrică Andrei Trio”, “Cristi Soleanu Twin Toughts International Quartet”, “Eugen Gondi Trio” şi “Three for Helen”.     

Concertele încep, în fiecare seară, de la ora 19.00 şi sunt urmate de recitalurile invitaţilor speciali ai festivalului. O excepţie, dar şi o supriză foarte plăcută, o constituie momentul “Jazz for Kids”, programat duminică, 7 iulie, de la ora 11.00. Este vorba despre un concert în premieră, dedicat exclusiv publicului foarte tânăr, şi conceput de binecunoscutul profesor şi pianist Mircea Tiberian care, împreună cu o echipă de artişti români şi străini, încearcă să aducă muzica de calitate cât mai aproape de reprezentanţii generaţiilor viitoare.

Festivalul se încheie duminică, 7 iulie, cu un concert răsunător al celui mai apreciat şi mai cunoscut grup de jazz, “James Carter Organ Trio”,

 

James Carter Organon Trio

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.