Ştefan Bănică va susţine, pentru al nouălea an consecutiv, tradiţionalele sale concerte de Crăciun, pe 16, 17, 18 şi 19 decembrie, la Sala Palatului, informează site-ul eventim.ro.
Pentru acest an, artistul pregăteşte mai multe surprize, printre acestea aflându-se şi melodiile de pe cel mai recent album al său – „Super-love” -, care va fi lansat în octombrie, dar şi hiturile pe care spectatorii le cer la fiecare concert.
Cu peste 1.000 de concerte în întreaga ţară, mai mult de 100.000 de spectatori plătitori de bilete la spectacolele sale, peste 30 concerte sold-out la Sala Palatului din Bucureşti, înregistrând adevărate recorduri pentru România – şapte concerte consecutive sold-out (cu peste 30.000 de oameni care au achiziţionat bilete) -, Ştefan Bănică este unul dintre cei mai iubiţi artişti din România, cu o carieră prodigioasă în muzică, teatru, film şi televiziune.
Biletele pentru concert pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 60 şi 130 de lei, în funcţie de locul ales în sală.