Conflict în ”misiune”: Pompier, lăsat pieton după o șicană cu poliția

Conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea.

De L.V.
Conflict în ”misiune”: Pompier, lăsat pieton după o șicană cu poliția

Sursa foto: monitoruldegalati.ro

Conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea.

Un pompier voluntar din Galați a fost lăsat fără permis şi amendat pentru că nu a acordat prioritate poliţiei, scrie monitoruldegalati.ro.

Bărbatul, 56 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 3.037,5 de lei şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Sancțiunea a fost aplicată  în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit IPJ Galaţi.

Ambele maşini, autospeciala SVSU Drăguşeni şi poliţia, mergeau în acelaşi loc, la un incendiu, arată sursa citată.

Pompierul a contestat însă amenda.

Poliţiştii susţin că au dreptate

Pompierul voluntar s-ar fi aflat la volanul unui autoturism, spun polițiștii, care infirmă că acesta ar fi condus o autospecial și că ar fi fost în misiune.

„În urma apariţiei în spaţiul public online a unor informaţii potrivit cărora <un pompier voluntar din localitatea Drăguşeni, judeţul Galaţi, a rămas fără permisul de conducere în timp ce se deplasa la o misiune>, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi este abilitat să comunice următoarele:

La data de 3 februarie 2025, în jurul orei 15:30, un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, care se deplasa la un eveniment în satul Căueşti, a depistat în trafic, pe DJ251J, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Drăguşeni, care circula dinspre localitatea Fundeanu către Căueşti.

Dispozitive ”ilegale„, pe mașină

Conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea acesteia, şi ar fi avut montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, similare celor utilizate de poliţie, jandarmerie sau ambulanţă, fără a avea dreptul legal de a le folosi, conform Criteriilor de performanţă din 2024 privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă.

 

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Polițiștii susțin că era vorba despre un autoturism,nicidecum de o autospecială,lucru care se poate verifica din procesul verbal întocmit.Chiar am vrea să știm și noi,pentru că în poză apare totuși o autospecială.

  2. Militianul este exemplul viu al angajatului Statului care se crede Dumnezeu! Functionarul nu ajuta la bunul mers al societati, doar el ne lasa sa traim, iar noi nu realizam cine pe cine plateste !

  3. Totusi cine are proritate pentru deplasarea spre un incediu, avand in vedere dotarea, calificarea si obligativitatea legala de interventie?
    Vehiculele pompierilor si personalul acestor structuri (voluntare sau ale ISU) sau autoturismele politiei si politistii dotati cu echipamentul de strada?

  4. @ Cu milițenii erau bancuri, cu ”resurse în activitatea lor”, când milițenii îi ajutau pe hoți să care ce furau , mulți au preluați de noua democrație ?

  5. Omul alerga la incendiu si plavanul voia sa opreasca masina de pompieri, ca cica incalcase linia continua….
    Ce mai poti sa spui?! Te mai miri ca fac toate prostiile contrare functiei de politist?

  6. @ A fost o dispută Predoiu cu Arafat, ”care e mai pregătit de incendii”, deci, s-au oprit în trafic să stabilească ordinea de prezentare la incendiu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.