Situația din Iran pune ONU pe jar. Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească sâmbătă, la ora 21.00 GMT (23.00, ora României), pentru a discuta despre ”situaţia în Orientul Mijlociu”. Intrevederea vine după operaţiunea militară lansată de către Statele Unite împotriva Iranului, relatează AFP citat de News.ro.
Această reuniune urmează să aibă loc la iniţiativa Franţei şi Bahrainului, anunţă Ambasada Israelului la ONU.
BREAKING Ministrul iranian al Apărării a fost ucis. SUA și Israel, atac în tandem . „Răgetul leului” VIDEO
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ”escaladarea” în regiunea Orientului Mijlociu şi a cerut ”oprirea imediată a ostilităţilor”, în urma unor atacuri ale Statelor Unite şi Israelului în Iran şi unei riposte israeliene în Orientul Mijlociu.
”Îndemn la oprirea imediată a ostilităţilor şi la dezescaladare”, a cerut într-un comunicat Antonio Guterres.
Președintele Macron cere, la rându-i, o reuniune de urgență
Preşedintele francez Emmanuel Macron avertizează sâmbătă că ”escaladarea în curs este periculoasă pentru toţi” şi ”trebuie să înceteze”, relatează AFP, potrivit News.ro.
”Declanşarea războiului între Statele Unite, Israel şi Iran are consecinţe grave asupra păcii şi securităţii internţaionale”, avertizează pe X şeful statului francez.
”Regimul iranian trebuie să înţeleagă că nu mai are de-acum altă opţiune decât să angajeze negocieri cu bună-credinţă, pentru a pune capăt programului său nuclear şi balistic şi acţiunilor sale de destabilizare a regiunii”, apreciază el.
El îndeamnă regimul ”să dea cuvântul poporului” iranian, ”cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a adăugat el.
Preşedintele francez cere o ”reuniune de urgenţă” a Consiliului de Securitate al ONU.
”Loială principiilor sale şi conştintă de responsabilităţile sale instituţionale, Franţa cere o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate (al ONU). Sunt în contact cu partenerii noştri europeni şi prietenii noştri din Orientul Mijlociu”, scrie el.
Palatul Élysée anunţă că au avut loc discuţii cu liderii Atabiei saudite, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului, Iordaniei şi regiunii autonome Kurdistan.
”Franţa este pregătită să desfăşoare mijloacele necesare protecţiei celro mai apropiaţi parteneri ai săi în funţcie de solicitarea lor”, anunţă în acest mesaj Emmanuel Macron.
ONU ,o organizatie care ar trebui desfiintata ,deoarece nu face nimic .
Acum legea si ordinea mondiala o stabilesc SUA si Israelul .
Unde-i UE, asa de inversunata contra Rusiei ?
Astia iar se joaca de-a reuniunile de urgenta si pana la urma nu fac nimic !
ultimul secretar general cu oarecare integritate a fost ala egiptean prin anii 90… de atunci, numai sclaveti ai Imperiului Minciunilor
Asa cum il stim,Trump nu da doi bani pe ONU si viceversa