Constantin Gâlcă tranșant după înfrângerea cu FCSB: Avem nevoie de jucători noi

În ciuda înfrângerii, Rapid rămâne lider, cel puțin până la meciul dintre Universitatea Craiova și Csikszereda.

Constantin Gâlcă tranșant după înfrângerea cu FCSB: Avem nevoie de jucători noi

Sursă FOTO: Facebook/FC Rapid

În ciuda înfrângerii, Rapid rămâne lider, cel puțin până la meciul dintre Universitatea Craiova și Csikszereda.

„Trebuie să schimbăm echipa, să vină jucători noi, dacă ne dorim să ne batem la obiectivele pe care le avem”, a declarat antrenorul giuleștenilor după meciul pierdut de Rapid (1-2) contra celor de la FCSB.

Constantin Gâlcă, antrenorul echipei Rapid, este convins că dacă doresc titlul, giuleştenii trebuie să facă achiziţii în iarnă, conform News.ro.

„Am început meciul ca în tur, am pierdut 45 de minute, apoi am revenit, dar am făcut greşeli foarte mari. Nu poţi să revii mereu contra FCSB-ului.

Dacă jucam de la început ca în a doua repriză, da, puteam chiar câştiga meciul. FCSB e o echipă bună, care ştie să gestioneze anumite momente. Trebuia să jucăm din primul minut cum am făcut-o în repriza a doua.

Duelul lui Şut cu Hromada? A avut prim-planul şi l-a împins de la spate. Pentru mine, e penalty. Am terminat foarte rău anul, ăsta e adevărul. Am pierdut ultimele două meciuri, am luat un punct în ultimele trei etape, n-am arătat bine.”, a declarat Gâlcă.

Constantin Gâlcă: „Să vină jucători noi”

Trebuie să schimbăm echipa, să vină jucători noi, dacă ne dorim să ne batem la obiectivele pe care le avem. Ne trebuie jucători şi la mijloc, şi în atac.

Avem nevoie de jucători, să putem veni cu ceva de pe bancă, să dăm un plus echipei. Ăsta e punctul meu de vedere. Eu cred că nu (n.r. nu e suficient lotul). Asta cred eu. Poate sunt eu de vină, poate alt antrenor zice altceva. Ne mai trebuie jucători. Mă refer valoric. Ca număr, suntem mulţi.

FCSB are multă experienţă, jocuri internaţionale, ştie să gestioneze multe momente”, a mai declarat Constantin Gâlcă.

Rapid București a pierdut duminică seara, în deplasare, scor 1-2, în fața celor de la FCSB, în etapa a 21-a din Superligă.

Golurile au fost marcate de Darius Olaru (21) și Florin Tănase (75 – penalty), respectiv Alexandru Dobre (86 – penalty).

În ciuda înfrângerii, Rapid rămâne lider, cel puțin până la meciul dintre Universitatea Craiova și Csikszereda. Dacă oltenii vor învinge, vor termina anul pe primul loc în Superliga. Elevii lui Charalambous sunt pe locul 9, cu 31 de puncte, la două puncte de ultimul loc care garantează prezența în play-off.

Echipele din meciul de aseară

FCSB: Târnovanu – V. Creţu (Radunovic 66), Lixandru, Graovac, Pantea – Olaru (Chiricheş 81), Şut – Cisotti, Fl. Tănase, M. Toma (Stoian 67) – Bîrligea (Edjouma 66). ANTRENOR: Elias Charalambous

RAPID: Aioani – Cr. Manea (Braun 76), D. Ciobotariu, Kramer, Borza – T. Christensen, K. Keita (Grameni 76), Vulturar (Hromada 46) – Al. Dobre, Koljic, Petrila. ANTRENOR: Costel Gâlcă

Cartonaşe galbene: V. Creţu 21, Pantea 69, Graovac 85 / Vulturar 4, Petrila 43, Borza 50, Kramer 83

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene

Arbitri VAR: Cătălin Popa – Ferencz Tunyogi

 

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.