Mare cadou făcut afaceriștilor din imobiliare

Construcțiile fără autorizație pot fi intabulate. Este unul dintre cele mai importante efecte ale Legii nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Actul, care a intrat în vigoare pe 11 ianuarie anul acesta, parcă sare în ajutorul tuturor celor care au construit fără autorizație și încălcând cu seninătate legile în vigoare.

Legea

Parlamentul României
Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Modificări (…), Referințe (1)
Text publicat în M.Of. al României.
În vigoare de la 11 ianuarie 2020
Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. –
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 30 septembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 22, literele b) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:


b) obținerea acordurilor și a avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire și acordului/autorizației administratorului drumului pentru realizarea branșamentelor la rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare, cu plata taxelor de racordare aferente branșamentelor;

. . . . . . . . . .

f) efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construire pentru lucrările prevăzute în autorizația de construire, numai împreună cu recepția la terminarea lucrărilor branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuințe individuale și colective, construcțiilor de utilitate publică și căilor de acces;”.

2. La articolul 22, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins:


f1) efectuarea recepției finale la expirarea perioadei de garanție;”.

3. La articolul 22, literele h) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:


h) expertizarea construcțiilor, mai puțin a instalațiilor/rețelelor edilitare de către experți tehnici atestați, în situațiile în care la aceste construcții se execută lucrări de natura celor prevăzute la art. 18 alin. (2). Modificarea instalațiilor/rețelelor edilitare aferente construcțiilor expertizate se realizează în baza unor documentații tehnice elaborate și avizate în conformitate cu prevederile legale;

i) predarea către proprietar a construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții.”

4. După articolul 22 se introduce o nouă secțiune, secțiunea 11, cuprinzând articolul 221, cu următorul cuprins:


SECȚIUNEA 11
Obligații și răspunderi ale operatorilor serviciilor de utilități publice
Art. 221. –
Execuția lucrărilor de racordare/branșare se face în baza contractelor de execuție încheiate cu constructorii atestați și se realizează în termenele prevăzute în contractul de racordare.”

5. La articolul 27, literele g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:


g) darea în folosință a construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții, preluarea acesteia și obținerea autorizațiilor potrivit legii;

h) permiterea utilizării construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și preluarea construcției, având puse în funcțiune și recepționate, de către proprietarul investitor/proprietarul inițial, toate branșamentele la utilitățile edilitare corespunzător avizelor furnizorilor de utilități anexă la autorizația de construire.”

6. La articolul 36, partea introductivă și litera j) ale punctului I se modifică și vor avea următorul cuprins:


I. de la 1.000 lei la 100.000 lei:

. . . . . . . . . .

j) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22 lit. f), f1) și i) și art. 27 lit. g) și h);”.

Art. II. –
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:


(11) Pentru realizarea lucrărilor de construcții și/sau deviere care privesc exclusiv racordarea/branșarea la rețelele tehnico- edilitare existente în zonă, acordul/autorizația administratorului drumului se emite de autoritățile competente în numele operatorilor de rețele tehnico-edilitare, pe baza cererii formulate de beneficiarul obiectivului și în considerarea drepturilor legale de care beneficiază operatorul de rețea. Autorizațiile de construire pentru imobil și acordul/autorizația administratorului drumului pentru instalațiile de racordare la utilități se emit concomitent. Imposibilitatea emiterii unui/unei acord/autorizații al/a administratorului drumului pentru realizarea instalației de racordare la una din utilități nu va bloca procesul de emitere a celorlalte autorizații de construire pentru imobil și alte utilități.”

2. La articolul 3 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:


c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente;”.

3. La articolul 4 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:


d) de primarii sectoarelor municipiului București, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepția celor prevăzute la lit. c), inclusiv monumente istorice din categoria ansamblurilor și siturilor;”.

4. La articolul 6 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:


c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire;”.

5. La articolul 7 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:


Art. 7. –
(1) Autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde, în copie, următoarele documente:”.

6. La articolul 7 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:


c1) documentația tehnică – D.T. și pentru acordul/autorizația administratorului drumului executat pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă în zonă;”.

7. La articolul 7, alineatul (164) și litera a) a alineatului (20) se modifică și vor avea următorul cuprins:


(164) Pentru lucrările la infrastructura de transport și/sau tehnico-edilitară de interes public, finanțate prin programe guvernamentale sau fonduri externe, autorizațiile de construire se pot emite în baza studiului de fezabilitate sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a proiectului P.A.C./P.A.D., urmând ca avizele și acordurile prevăzute de lege să fie obținute până la încheierea executării lucrărilor realizate în baza proiectului tehnic.

. . . . . . . . . .

a) să stabilească conținutul-cadru al documentațiilor specifice necesare pentru emiterea avizelor/acordurilor, lista altor documente și condiții specifice necesare, precum și modul de calcul final al taxelor/tarifelor pentru avizele/acordurile emise, pe care le pun la dispoziția publicului și autorităților administrației publice competente, potrivit prezentei legi, pe pagina proprie de internet și prin afișare la sediu;”.

8. La articolul 11 alineatul (1), literele l) și m) se abrogă.

9. La articolul 11 alineatul (7), după litera c) se introduc trei noi litere, literele d)-f), cu următorul cuprins:


d) lucrări de branșamente aeriene în zonele în care nu sunt interzise prin regulamentul local de urbanism;

e) lucrări de branșamente și racorduri executate pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă în zonă, cu acordul/autorizația administratorului drumului;

f) montarea pe clădiri, anexe gospodărești și pe sol a sistemelor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice de către prosumatori așa cum sunt ei definiți la art. 2 lit. x1) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau a panourilor solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde pentru consumul casnic, cu înștiințarea prealabilă a autorităților administrației publice locale și cu respectarea legislației în vigoare. Sistemele fotovoltaice și/sau panourile solare vor fi susținute de o structură formată din elemente constructive capabile să asigure stabilitatea întregului ansamblu și să preia încărcările rezultate din greutatea proprie a acesteia și a panourilor, precum și cele rezultate din acțiunea vântului și a depunerilor de zăpadă.”

10. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 12. –
(1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C.”

11. La articolul 26 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:


b) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației, a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepția celor prevăzute la lit. b), c), e) și g) și la art. 11 alin. (7) lit. e), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant;”.

12. La articolul 26 alineatul (2), liniuța a patra se modifică și va avea următorul cuprins:


– de la 5.000 lei la 20.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) și e1);”.

13. La articolul 27, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:


(3) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h), h1), i)-k) și o), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale județelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ- teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.

. . . . . . . . . .

(4) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), h1), i)- k) și o) se constată și se sancționează numai de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.”

14. La articolul 37, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:


(6) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverințe/unui certificat de atestare a edificării construcției. În cazul construcțiilor pentru care execuția lucrărilor s-a realizat fără autorizație de construire, iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor, certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale. În situația în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerințelor fundamentale și a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției.”

15. La articolul 45, alineatele (11) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:


(11) Autoritățile administrației publice de la nivel județean și de la nivelul municipiilor reședință de județ competente au obligația de a organiza în cadrul structurilor de specialitate Comisia pentru acord unic, denumită în continuare C.A.U., în vederea obținerii, contra cost, în condițiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare, însoțită de documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic.

. . . . . . . . . .

(13) Obținerea avizelor și acordurilor se poate realiza fie direct de către solicitant sau împuterniciții acestora, anterior depunerii documentației tehnice pentru autorizarea construcției, fie prin intermediul C.A.U. la cererea solicitantului, potrivit alin. (11).”

16. La articolul 45, după alineatul (14) se introduc unsprezece noi alineate, alineatele (15)-(115), cu următorul cuprins:


(15) În situația depunerii documentațiilor prevăzute la alin. (11) exclusiv în format electronic, acestea vor fi semnate cu semnătură electronică calificată sau avansată, definite potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, de către toți specialiștii prevăzuți de lege, corespunzător dreptului de practică profesională dobândit de aceștia, documentul având aceeași valoare juridică cu cele din format scriptic.

(16) Relațiile funcționale, atribuțiile, precum și asigurarea ritmicității funcționării C.A.U. se stabilesc prin regulamente de organizare și funcționare, care se aprobă prin dispoziție a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, la propunerea arhitectului-șef sau a persoanei cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului conform legii.

(17) Pe bază de protocoale încheiate între autoritățile administrației publice locale și emitenții de avize și acorduri, C.A.U. se compune din:

a) specialiști provenind din structura proprie a aparatului administrației publice locale, care asigură și secretariatul comisiei;

b) reprezentanții delegați ai tuturor societăților care administrează și/sau furnizează utilitățile urbane-avizatori;

c) reprezentanții împuterniciți ai serviciilor descentralizate ale administrației publice centrale în domeniile prevenirii și stingerii incendiilor, apărării civile și protecției sănătății populației, prevăzute de lege;

d) reprezentanții altor instituții emitente de avize și acorduri relevante, după caz.

(18) Secretariatul C.A.U. organizat în cadrul structurii de specialitate preia documentațiile și verifică respectarea condițiilor din certificatul de urbanism depus de solicitanți. În situația în care documentația depusă nu respectă cerințele urbanistice care să permită continuarea procedurii de avizare- autorizare, returnează solicitantului documentația neconformă. În situația respectării cerințelor urbanistice, transmite documentațiile de avizare, prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/ către fiecare reprezentant al avizatorilor prevăzut în certificatul de urbanism. Secretariatul C.A.U. urmărește emiterea avizelor în termenele prevăzute de lege, iar în cazul depășirii acestora, sesizează Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. pentru aplicarea sancțiunilor conform legii.

(19) C.A.U. are caracter permanent și își desfășoară activitatea de regulă prin procedură scrisă electronică, prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/ și, în situațiile în care se impune, prin reuniuni de lucru la sediul primăriei/consiliului județean. C.A.U. se întrunește ori de câte ori este nevoie pentru emiterea acordurilor unice, cu respectarea termenelor legale.
(110) C.A.U. are cel puțin următoarele atribuții principale:

a) primește, prin intermediul secretariatului, documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic;

b) analizează documentațiile în conformitate cu legislația specifică în vederea emiterii avizelor/acordurilor;

c) în situațiile în care emitenții de avize/acorduri consideră necesare completări sau modificări ale documentației, C.A.U. analizează solicitările în cauză și modul în care acestea influențează condițiile tehnice impuse prin alte avize și conduc la modificarea soluției, comunicând aceste aspecte atât solicitantului, cât și avizatorilor afectați;

d) transmite secretariatului avizele obținute prin C.A.U. și propunerea de acord unic în vederea informării solicitantului și continuării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construire.

(111) În situația în care solicitantul optează pentru obținerea avizelor și acordurilor prin intermediul C.A.U., taxele și tarifele pentru emiterea avizelor și acordurilor cerute prin certificatul de urbanism se suportă de solicitant, cuantumurile taxelor fiind stabilite de emitenții avizelor și acordurilor, care se calculează potrivit reglementărilor legale specifice fiecărui domeniu de avizare și se comunică emitenților de autorizații de construire/desființare.

(112) După obținerea avizelor, autoritatea publică emite acordul unic pe baza propunerii C.A.U., în baza căruia se achită taxele aferente avizelor/acordurilor emise și se continuă procedura de autorizare.

(113) Solicitantul achită la casieria primăriei/consiliului județean sau prin intermediul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public taxele pentru avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism în baza dispozițiilor de plată emise de către secretariatul C.A.U. în ziua depunerii documentelor, chitanțele atașându-se la cererea pentru obținerea avizelor și acordurilor prin intermediul C.A.U. Taxele intră într-un cont colector (sume de mandate) de unde se virează către emitenții avizelor/acordurilor în maximum 24 de ore de la primire.

(114) În vederea emiterii acordului unic prin intermediul C.A.U., pentru emiterea autorizațiilor de construire, consiliile județene și locale vor stabili taxe în condițiile legii.

(115) În cazul plăților efectuate prin https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public, acestea se vor pune la dispoziția instituției emitente în format electronic.”

Art. III. –
(1) În termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile administrației publice locale care organizează C.A.U. și instituțiile emitente de avize se înregistrează în portalul P.C.U. electronic http://www.edirect.e-guvernare.ro/.

(2) Autoritățile administrației publice locale deja înregistrate în portalul http://www.edirect.e-guvernare.ro/ creează un cont distinct pentru funcționarea acesteia și efectuarea procedurilor specifice de avizare.

Art. IV. –
În termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi autoritățile administrației publice locale împreună cu emitenții de avize și acorduri aprobă fluxurile și configurarea procedurilor specifice prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/.

Art. V. –
Prevederile art. 22 lit. f) și f1) și ale art. 36 pct. I lit. j) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum acestea au fost modificate și completate prin prezenta lege, intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU PREȘEDINTELE SENATULUI
TEODOR-VIOREL MELEȘCANU
București, 6 ianuarie 2020.

Nr. 7.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. nu este chiar asa cum rezulta din titlu deoarce prima buba a acestor blocuri este ca : 1 nu vor putea indeplini conditiile de urbanism aprobate , in vigoare adica a PUG sau PUZ , 2 nu vor putea indeplini conditiile privind legea 10 a calitatii in constructii fiind executate prost

  2. idiotenie mai mare votata de IRESPONSABILII care trandavesc in zisul ,,parlament,, nu merita comentata !cat de nebun trebuie sa fie cineva care ar cumpara o sandrama care nu a avut ,,autorizatie,, ceea ce implica respectarea documentatiei de EXECUTIE,cei ce investesc in asemenea constructii sunt orice inafara de constructori ! se stie ca cea mai proasta forta de munca se ,,ocupa,,de constructii !!!

  3. Stat mafiot, cu banul drept Dumnezeu,.A.dică vine unu, mituiește primarul,. defrișează un parc sau o zonă verde, construiește aiurea, adică de slabă calitate, inghesuit,. Supra solicită rețeaua de apă si sau electricitate,.. Se racordează la apa pluvională nu la ape uzatte,. Are lipsă locurile de parcare,.. iar acu intră și in legalitate.. culmea imbecilitățior,.. insă e român bun,.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.