Consumul zilnic de brânză scade riscul de demență – STUDIU

Consumul zilnic de cel puţin 50 de grame de brânzeturi cu conţinut ridicat de grăsimi a fost asociat cu un risc mai mic de demenţă, potrivit unui studiu din Suedia.

De Rami Cristescu - reporter special
Consumul zilnic de brânză scade riscul de demență – STUDIU

Consumul zilnic de cel puţin 50 de grame de brânzeturi cu conţinut ridicat de grăsimi a fost asociat cu un risc mai mic de demenţă, potrivit unui studiu din Suedia.

Alimentaţia este tot mai des analizată ca factor care ar putea influenţa riscul de apariţie a demenţei, o afecţiune aflată în creştere la nivel mondial. Deşi rezultatele studiilor sunt adesea contradictorii, date noi sugerează că anumite alimente privite până nu demult cu rezerve ar putea avea legături neaşteptate cu sănătatea creierului.

Consumul zilnic de cel puţin 50 de grame de brânzeturi cu conţinut ridicat de grăsimi a fost asociat cu un risc mai mic de demenţă, potrivit unui studiu observaţional de amploare, desfăşurat în Suedia pe parcursul a aproximativ 25 de ani. Asocierea a fost una semnificativă din punct de vedere statistic, însă autorii subliniază că mecanismele rămân neclare şi necesită cercetări suplimentare.

Studiul a inclus 27.670 de adulţi suedezi, urmăriţi în cadrul cohortei Malmö Diet and Cancer. Pe durata perioadei de urmărire, 3.208 participanţi au fost diagnosticaţi cu demenţă. Alimentaţia a fost evaluată la momentul iniţial printr-un jurnal alimentar de şapte zile, un chestionar de frecvenţă alimentară şi un interviu detaliat privind obiceiurile alimentare şi modul de preparare a mâncării, conform News.ro.

Cercetătorii au analizat riscul de demenţă în funcţie de cantitatea de brânză consumată. Aproximativ 10% dintre persoanele care consumau zilnic cel puţin 50 de grame de brânză grasă au dezvoltat demenţă, comparativ cu circa 13% dintre cei care consumau mai puţin de 15 grame pe zi. După ajustarea rezultatelor în funcţie de vârstă, sex, nivel de educaţie şi alimentaţia globală, consumul de peste 50 de grame de brânză grasă pe zi a fost asociat cu un risc cu 13% mai mic de demenţă de orice tip.

Peste 50 de milioane de persoane cu demență

Prin brânzeturi cu conţinut ridicat de grăsimi au fost incluse produsele cu peste 20% grăsime, precum brie, gouda, cheddar, parmezan, gruyere sau mozzarella.

În schimb, nu a fost observată nicio asociere similară pentru brânzeturile cu conţinut scăzut de grăsimi sau produse lactate fermentate, cum sunt iaurtul şi kefirul.

În cazul untului, rezultatele au fost neconcludente. A fost observată inclusiv o posibilă asociere cu un risc mai mare de boală Alzheimer la consumuri ridicate, comparativ cu lipsa consumului.

Autorii subliniază că demenţa este un termen generic care include mai multe afecţiuni caracterizate prin deteriorarea funcţiilor cognitive, precum boala Alzheimer, demenţa vasculară sau formele asociate bolii Parkinson.

La nivel mondial, aproximativ 57 de milioane de persoane trăiau cu demenţă în 2021, potrivit Organizaţiei  Mondiale a Sănătăţii (OMS). Estimările indică circa 10 milioane de cazuri noi diagnosticate anual.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. ce rata de ”evolutie” negativa au daca din 27.000 3.200 au facut dementa adica 11,85% au ”sansa” in Suedia sa isi piarda uzul ratiunii dupa o varsta…

  2. Confirm .
    N-am vazut inca niciun cioban tzacanit .
    Dar profesori , politicieni si militieni , tot felul de pretinsi ” intelectuali” – am vazut mii …
    PS_ si pe aici , pe Forum , sunt cativa foarte activi )) :

    1. Fii precis, te rog! Nu ai văzut încă vreun cioban ce s-a țăcănit pe parcursul vieții? Sau nu ai văzut cioban mai țăcănit la bătrânețe comparativ cu copilaria, la nastere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.