Contrarevoluția continuă

Nici astăzi, România nu este lăsată să se ridice la nivelul Constituției din anul 1991, revizuită în 2003, de către hoardele unui profit profund nefast.

Contrarevoluția continuă

Nici astăzi, România nu este lăsată să se ridice la nivelul Constituției din anul 1991, revizuită în 2003, de către hoardele unui profit profund nefast.

Lovitura de stat, pe fondul tulburării legitime a ordinii publice comuniste din 1989, a situat pe contrasens societatea românească, cu grave prejudicii.

În acoperirea lipsei unui fond revoluționar autentic, care să modifice legislativ și moral România, s-au inventat revoluționarii de carton, prin recunoașterea unor persoane cu nimic mai presus decât altele în privința meritelor concrete, care i-au înlocuit pe foștii activiști ilegaliști.

Nici astăzi, România nu este lăsată să se ridice la nivelul Constituției din anul 1991, revizuită în 2003, de către hoardele unui profit profund nefast.

Instituția cheie a schimbărilor, respectiv a inexistenței acestora, Justiția, al cărei nivel de profesionalism și bună-credință poate fi evaluată magistral după cauzele soluționate de CEDO.

Ieșirea din sistemul concentraționar comunist a fost înlocuită cu o nouă construcție mafiot-concentraționară prin capturarea statului.

Statul cetățenilor nu poate fi regăsit niciunde în politicile publice, în reprezentare, în proiectul de țară.

Multe instituții publice de referință și cu atribuții prin lege în arhitectonica statului au comportament de entități eminamente private, blocând însăși funcționalitatea sistemului.

Se resimte o acută criză de specialiști cu adevărat competenți în structura ministerelor, ultima dovadă fiind eșecul numit PNRR, care va produce un dezastru economic.

Înzestrarea Armatei cu sicrie zburătoare confirmă o teribilă criză în strategia de apărare, în siajul unei economii axată pe interese de grup și subminarea României.

Faptul că, oficial, adevărurile despre Decembrie 1989 nu au fost clarificate, reprezintă un dezastru care nu va putea fi stopat de simpla trecere a timpului.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. culmea este ca simt un iz de ceausism printre postacii din vechea garda pesemne…. lucrul care ma ingrozeste, pe langa faptul ca timp de 32 de ani mi-am vazut sperantele de libertate, prin faramitarea si vinderea Romaniei bucati si ca nici nu prea aveam cu cine sa vorbesc pentru ca toti se uitau tampi la mine si nu pricepeau decat „bani, vacante si „afara””, este ca vad si simt CA SINGURA POSIBILITATE SA SCAPAM DE NOUA ORANDUIRE GLOBALA ESTE ORI UN RAZBOI DEVASTATOR ORI O DICTATURA CRANCENA LOCALA PENTRU A O COMBATE PE CEA DIN AFARA….sper sa ma insel din tot sufletul. nu vad NIMIC BUN CARE SA SE INTAMPLE ROMANIEI SI ROMANILOR IN URMATORII ANI! oricat ma chinuiesc, nu dorm sau disper, nu exista nici o cale care sa impiedice ceea ce vine. nici atitudinea de oi a romanilor si nici securimea criminala instalata regeste la ordinul strainilor….nu avem nici o sansa.

  2. Dupa Duminica orbului,Romania a devenit un stat Mafiot,institutiile statului in primul rand Justitia fiind capturate de mafia securisto-bolsevica evoluata mai tarziu dupa cum afirma Helvig, ” modernizata ” sub o noua palarie,” noua securitate „.Fara avizul ei in majoritatea Institutiilor nu poate fi angajata nici macar o femeie de serviciu.Si mai ales Cocotatii ” alesi „. Cine are zile scapa.

  3. „Teribila criza de starategie” ! Asa este dar nu numai la nivelul armatei ci al intregii tari ! Ne lasam dusi de curent, „cum o da Domnul”, nu analizam deloc evolutiile omenirii, ne lasam dusi de americani acolo unde vor ei si mai ales cum vor ei. O fi bine, o fi rau nu stim !

  4. O nouă REVOLUȚIE (de genul celei de la 1789 din Franța, inițiată atunci de Masonerie), acum ÎMPOTRIVA Masoneriei ce a cîștigat atunci – astfel – puterea, este singura soluție la starea de fapt unde a ajuns societatea mondială azi, și să ne salvăm națiunile și rasa!
    „Sculați, voi oropsiți ai vieții,
    Voi, osîndiți la foame, sus!
    Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
    Să-nceapă al lumii vechi apus!
    Sfîrșiți odată cu trecutul negru,
    Sculați, popor de osîndiți!
    Azi nu sînteți nimic în lume,
    Luptați ca totul voi să fiți!

    Hai la lupta cea mare,
    Rob cu rob să ne unim,
    Europenizarea
    Prin noi s-o făurim!”

    PUNEȚI MĂNA PE ARME!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.