Convoiul (48)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024. 

Trece o zi. Pierd vremea încercând să deslușesc la ce folosesc obiectele de lângă televizor. Nu reușesc decât cu o sferă moale, din care, dacă apăs, iese un fel de bomboană învelită în staniol. Stau în fotoliu și repet numeroasele întrebări la care nu am izbutit să am răspuns la fel cum, oricât am încercat, n-am reușit să mă lămuresc singur nici cu majoritatea obiectelor de lângă televizor.

Mai trece o zi. Îmi bat capul cu întrebările. Ele mă frământă și cât mă bărbieresc în baie, și când sunt în sala micului dejun, și cât hoinăresc fără un scop anume pe străzile orașului, și cât mă plimb cu mașina. (Mașina inteligentă mă face să mă simt ca în timpul marșului. Nu trebuie să fiu atent la nimic, totul funcționează de la sine.)

A treia zi la fel, doar că prânzesc la un restaurant.

A patra zi la fel. Încep să mă obișnuiesc cu fotoliul din cameră, încep să mă obișnuiesc cu sala de mic dejun, începe să-mi placă plimbarea pe malul râului. Obișnuințele acestea plăcute nu se pot transforma în tabieturi. Pentru aceasta nu voi avea timp destul, îmi zic.

A cincia zi îmi spun că poate totuși voi avea timp destul  să repet micile satisfacții și să le transform în tabieturi adevărate. Dacă mi-ar fi scos fotoliul din cameră, aș regreta? Sigur că i-aș simți lipsa. Dar, oricum, și cu viața asta fără griji nu m-aș putea împăca. Deja mă plictisesc și caut ceva de care să mă apuc.

Oricum, nu e timp suficient  ca obiceiurile să se stabilizeze. Încă în seara celei de a cincea zi, sunt vizitat de un bărbat în negru, un simplu curier. Îmi înmânează o mapă și mă anunță că va veni a doua zi pentru răspunsul meu.

În mapă sunt opt pagini de răspunsuri la întrebări și un plic în care să pun un formular cu răspunsul meu.

Citesc și recitesc toată noaptea cele opt pagini.

Dimineața aștept să revină curierul pentru răspunsul meu. Nu am curajul nici măcar să merg la micul dejun, de frică să nu fiu căutat de pomană. Pe urmă îmi spun că Ei și așa îmi știu fiecare gând, fiecare mișcare, așa că mă pot găsi și dacă m-aș ascunde. Cobor, mă servesc după obiceiul format, iau cu mine câteva pliculețe cu mâncare concentrată. În sală sunt mai mulți bărbați în haine din Convoi, dar nu mă mai interesează.

Până seara stau în fotoliu, reiau și reiau cele opt pagini de răspunsuri la întrebări și aștept.

În sfârșit, aud bătăi în ușă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.