“Frică de moarte ne este, dar cred că nu o conștientizăm în totalitate”. Povestea unui reporter de război

Cotidianul: Marius Saizu, ești realizatorul emisiunii Zona de Conflict și prezentatorul jurnalului de la ora 22 de la Prima TV. Dar stăm de vorbă în primul rând pentru că ești corespondent special și ai fost în Ucraina de mai multe ori de la începutul războiului. Care este imaginea care ți-a rămas în minte după toate deplasările acolo? 

Marius Saizu, jurnalist Prima TV: Trebuie spus un singur lucru de la început și anume că am mers în Ucraina de la începutul războiului din 2014. Nu toți știu că de fapt războiul în Ucraina nu a început pe 24 februarie 2022, ci în 2014. 

Imaginea pe care o am acum în cap, aducându-mi aminte de tot ce înseamnă Ucraina din ultimii deja 12 ani, e o țară răvășită. O țară distrusă, mare parte din ea. Mai ales estul țării, de undeva de la Herson până spre Donețk. Și de la Donețk până aproape de Harkov sus. 

Dar, în același timp, este o țară, prin oamenii pe care îi are, dârză. Și care, indiferent că în momentul acesta sau în anumite momente din această perioadă oamenii ei s-au aflat în genunchi, nu va renunța.

„Nu vor renunța la peticul lor de pământ”

Sunt convins de chestia asta. Nu vor renunța la peticul lor de pământ. Nu vor renunța la demnitatea pe care o au și nu vor renunța în a lupta cu rușii. Mai ales în contextul în care la conducerea țării se află în continuare Volodimir Zelenski și nu vreun puppet, cum zic ei, pus de către Moscova.

Și nu vor renunța pentru că spun, fix încercând să-l citez pe unul dintre ucrainenii care mi-a spus lucrul ăsta.

„Cum am putea să renunțăm în momentul, în condițiile în care rușii au intrat peste noi. Ne-au violat și omorât femeile. Ne-au omorât tații și bunicii. Iar noi acum ar trebui să dăm mâna cu ei ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru noi nu există ceva mai sfânt decât să ne putem apăra pământul. Chiar dacă în cele din urma vom ajunge să sfârșim în pământul pe care îl apărăm.”

Cam așa suna ce îmi spuneau mare parte dintre ucrainenii cu care am stat de vorbă.

Repet, în partea de est mai mult a Ucrainei. Cei care sunt undeva spre centru sau chiar spre sud înclină, unii dintre ei, să zică ok, haideți să ne înțelegem cu rușii. 

„Ucraina nu știu dacă se pregătește neapărat de pace”

Cotidianul: Se discută în aceste momente despre pace. Donald Trump pare chitit, dar pare că nu prea reușește. Putin nu pare deloc convins și nici Volodimir Zelenski. Chiar în ultimele zile au apărut informații, infirmate e drept, că de fapt Volodimir Zelenski se pregătește pentru încă trei ani de război. Văzând Ucraina de mai multe ori în ultima perioadă, care este percepția ta asupra acestui lucru, pronosticul tău? S-ar putea ajunge la pace fără cedare de teritorii sau la un război care să se mai lungească încă trei ani de aici încolo? 

Marius Saizu, jurnalist Prima TV: Cred că Volodimir Zelenski, adică Ucraina, nu știu dacă se pregătește neapărat de pace. Pentru că a văzut care sunt termenii puși de ruși. Dar sunt convins că ei se pregătesc în continuare să ducă războiul acesta cât mai mult pentru a-și elibera teritoriile.

„Rușii nu se gândesc nici ei să se retragă”

Rușii, pe de altă parte, dacă au mers, au pornit pe trendul acesta că vor neapărat teritoriile din estul Ucrainei, de fapt undeva până spre centru. Zaporojie nu este tocmai în est. În mod clar nici ei nu se gândesc că ar putea să se înțeleagă. Iar teritoriile acelea la care face referire Rusia, Donbasul în mare parte, clar, din punctul meu de vedere, ucrainenii nu le vor ceda. Pentru că știu că, dacă cedează și-i lasă pe ruși de bunăvoie … Deși de bunăvoie după patru ani de război nu este cea mai bună formulare. Dar dacă îi vor lăsa pe ruși în partea aceea a țării, ei sunt convinși că rușii ulterior vor vrea mult mai mult.

Din acest motiv, ei nu vor să renunțe la teritoriile respective. Fără să mai luăm în calcul că există acolo zăcăminte. Să mai luăm în calcul ruperea efectiv a țării în două. Fără să luăm în calcul Zaporojie, care este cea mai mare centrală nucleară în momentul acesta din Europa. Plus că rușii ar avea control deplin asupra centralei. Chiar dacă ei o dețin acum, dar armata ucraineană este în proximitatea ei. 

Deci nu cred că ucrainenii vor renunța la teritoriile respective. Și nici rușii, pe de altă parte, nu vor renunța la pretențiile pe care le au. Decât dacă nu cumva se întâmplă ceva în interiorul Kremlinului. Ceva la Moscova să se întâmple care să-i determine pe ruși să slăbească cumva presiunea. Și, prin slăbirea presiunii, probabil că ar pierde și teritoriile și implicit războiul.

Marius Saizu, despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina: „Frică există în astfel de zone, doar că trebuie cumva să știi să o gestionezi”

Cotidianul: Legat de experiențele tale acolo, ți-a fost vreun moment frică de moarte sau ai observat în jurul tău frica de moarte? 

Marius Saizu, jurnalist Prima TV: Frică de moarte nouă celor care mergem în zonele respective ne este. Dar cred că nu o conștientizăm în totalitate. Sau probabil că, îmi place mie să cred, nu ne ia valul atât de tare încât să vrem neapărat cel mai bun cadru din linia întâi. Să vrem neapărat detaliul acela de armă a rusului care este lângă ucrainean sau ceva de genul acesta. Nu!

Frică există în astfel de zone. Doar că trebuie cumva să știi să o gestionezi. Empatie există în astfel de zone. Dar trebuie să știi să o gestionezi și pe aceasta. Au fost momente în ultimii ani, cel puțin din 2022 încoace, de când a început invazia pe scară largă a rușilor în Ucraina, în care, atunci când am ajuns acolo, am stat și m-am gândit dacă ar fi bine să mergem mai în față, mai spre Herson. Mai spre Zaporojie. Să vedem dacă putem avea informație din primul rând și, pe urmă, imagine foarte bună de acolo.

Corespondent în Ucraina, între teamă și datorie

Doar că am cântărit atât de tare încât am pus cumva în balanță. Mă transform eu într-o știre sau eu relatez despre știrile de acolo? Sunt momente extrem de delicate. Și nu trebuie neapărat să fii față în față cu armata rusă ca să conștientizezi că ziua de mâine s-ar putea să nu mai fie. Nu! 

Deși mi s-a întâmplat la un moment dat când ne apropiam de Herson, chiar la începutul războiului, să fugim efectiv de ruși. Eu și cameramanul am ajuns aproape față în față cu un transportor blindat și un tanc rusesc. Atunci n-am știut cum să întoarcem mai repede mașina și să ne întoarcem către Mikhailov. Pentru că eram undeva între Herson și Mikhailov în momentul acela. Dar, pe lângă teama, frica pe care ar trebui să o ai, să o conștientizezi și să știi să o gestionezi, cred că mai de impact pentru orice jurnalist de război, corespondent de război care ajunge în astfel de zone, rămâne impactul pe care îl are asupra ta nenorocirea pe care o vezi de acolo.

Marius Saizu, despre tragedia celor rămași singuri în urma războiului

Astăzi se numește Ucraina. În 2008, s-a numit Georgia cu orașul Gori. Orașul, la fel, a fost cucerit de ruși peste noapte. Îmi vine în cap acum un moment din Borodianka când filmam. Am dat peste un bătrân care căuta efectiv prin dărâmăturile casei. El nu știa engleză, eu ucraineană doar câteva cuvinte. Dar am reușit să ne înțelegem. Și mi-a explicat că în casa respectivă, cu două luni în urmă, trăia soția, el, fata lui și nepoțica.

Și din toată familia mai rămăsese doar el. Și căuta totuși ceva să se agațe de memoria familiei. Găsise câteva poze și câteva farfurii sparte printre dărâmăturile casei. Lucrurile astea cumva te ating.

Chiar ți-am trimis două-trei poze fix cu momentul acesta, când am spus eu că domnul respectiv ai fi zis că este fratele lui Moș Crăciun. Așa avea chipul, așa avea fața.