Corina Creţu: Câți bani a pierdut România pentru infrastructura de transport

Corina Creţu a menţionat că începând cu România va avea la dispoziţie, începând cu 2021, cu 8% mai multe fonduri europene faţă de actualul exerciţiu financiar multianual…

De (R.C.)
Corina Creţu: Câți bani a pierdut România pentru infrastructura de transport

Corina Creţu a menţionat că începând cu România va avea la dispoziţie, începând cu 2021, cu 8% mai multe fonduri europene faţă de actualul exerciţiu financiar multianual…

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat luni, la București, că România a pierdut deja fonduri europene în valoare de aproape 2 miliarde de euro pe care le putea folosi în infrastructura de transport.

„Din cei 19,5 miliarde de euro alocaţi pe fondurile pe care le gestionez, Politica de Coeziune şi de Fondul de Dezvoltare Regională, s-au pierdut între 1,8 şi 2 miliarde de euro într-un domeniu sensibil pentru România, cel al infrastructurii de transport”, a declarat, la conferința EuroIMPACT, Corina Crețu, cu privire la fondurile europene absorbite de România, citată de Mediafax.

Comisarul european a adăugat că există, pe de altă parte, și o parte plină a paharului.

„Dacă ne uităm la partea plină a paharului, dintre cele 19,5 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2014, s-au cheltuit 17,5 miliarde de euro, dar doar aproximativ 14-15 miliarde au fost practic lucrări pe teren, pentru că 3 miliarde aproape au fost salvate prin proiecte retrospective, prin preluarea creditelor BEI şi BERD pe care România le avea încă pentru proiecte realizate, cum ar fi de pildă Autostrada Soarelui pentru care statul încă plătea credite”, a indicat Crețu.

Slăbiciunea României

Totodată, aceasta a spus că absorbția „greoaie” a fondurilor europene de către România este o slăbiciune pe care Bucureștiul o are încă de la aderarea la Uniunea Europeană, și că își propune „un dialog permanent cu Guvernul”.

„Politica de coeziune este unul din instrumentele centrale prin care UE a încercat să faca viaţa cetatenilor mai bună. Din prima zi a mandatului meu, am considerat că UE are slăbiciunea de a nu comunica îndeajuns felul în care politica de coeziune îmbunătăţeste viaţa oamenilor. Dincolo de alte benficii precum programul ERASMUS sau libera circulaţie, cred că politica de coeziune e cea mai vizibilă şi cu impactul cel mai mare în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. România e unul din statele beneficiare ale politicii de coeziune. M-am concentrat în ultimele luni să asigur un buget echilibrat, care să contribuie şi dupa 2020 la dezideratul reducerii disparităţile sociale”, a declarat, luni, la Bucureşti, la conferinţa EuroIMPACT, comisarul european Corina Creţu.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. chiar daca unii nu inteleg (de parca n-ar avea legatura cu subiectul!) este de gandit la :” pentru a aseza intr-o terminologie care dateaza din vremurile brutale ale imperiilor antice, cele trei IMPERATIVE MAJORE ale strategiei imperialiste…(2)mentinerea TRIBUTARILOR FLEXIBILI…” si noi de departe suntem TRIBUTARI si „coana cretu” nu ar fi fost decat o alta udrea daca ar fi fost mai dotata de la natura si nu „procesata” din multele zeci de mii de euro (din tributul nostru!) cu care a fost imbuibata la Bruxelles sa cante „partitura” (M)UE …dupa ce masca dispare din persoane „ca corina” (sau „ca cretu”) nu mai ramane decat cacofonia aferenta …chiar daca pare un paradox (pentru simplisti!) toate „avantajele” (M)UE (inclusiv fondurile nerambursabile!) vin cu niste costuri ascunse exorbitante si cu efecte „a la longue” de neimaginat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.