Oleksii Reznikov va fi demis în viitorul apropiat. Parlamentul ucrainean ar urma să examineze săptămâna viitoare demisia actualului șef al Ministerului Apărării. Informațiile privind demiterea oficialului de la Kiev vin pe fondul unui scandal privind achizițiile publice în Ministerul Apărării.
La începutul lunii august, o investigație realizată de Dzerkalo Tijnia a dezvăluit că ministerul a semnat în septembrie 2022 un contract cu o companie turcă privind achiziționarea de haine de „iarnă” pentru armată în valoare de 33 de milioane de dolari și care erau haine de vară.
Ancheta se adaugă mai multor scandaluri de corupție, precum achiziționarea de produse alimentare pentru militari la prețuri umflate descoperite în ianuarie.
Potrivit unor surse, Reznikov este luat în considerare pentru postul de ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, notează Kyiv Independent. Șeful Fondului Proprietății de Stat, Rustem Umerov, i-ar putea lua locul la Apărare.
Rada Supremă îl numește și îl demite pe ministru la recomandarea sa. Până atunci, primul adjunct al ministrului apărării, generalul-locotenent Oleksandr Pavliuk, ar urma să fie ministru interimar.
Potrivit surselor Ukrainskaia Pravda (UP) de pe lângă președinția ucrainană, întrebarea cine îl va înlocui pe Reznikov este încă deschisă – o decizie poate apărea săptămâna viitoare.
„Pentru ca să înțelegeți, nu există nicio îndoială dacă Reznikov ar trebui eliminat – este necesar. Dar întrebarea este cine îi va lua locul? Și aceasta s-a dovedit a fi o problemă reală. Ministerul este foarte complex, există foarte puțini potențiali candidați cu greutate“, a declarat pentru UP o sursă de rang înalt apropiată Preşedinţiei.
Da e clar: Ishi schimba shi asta numele ca Arestovici din Olexei in Alexei cum e de fapt corect pleca la Nisa unde traieshte regeshte din banii furatyzi shi la Nisa Alexei pretinde ca este shi a fost mereu Rus ceea ce probabil e adevarat.