Crin Antonescu a declarat, luni, că documentul privind suspendarea preşedintelui Băsescu este gata.
Liderul PNL a precizat că acţiunea va demara atunci când USL va considera că este oportună.
„Documentul privind suspendarea e gata. Agenda fiind dominata de câteva teme majore, nu în aceasta saptamâna vom demara actiunea pe care am descris-o pornind de la acest document. O sa anuntam în momentul în care vom considera ca e oportuna aceasta demarare”, a spus Antonescu.
Victor Ponta anunţa, săptamâna trecută, că USL doreşte să strânga 5,2 milioane de semnaturi pentru sustinerea suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu, adica numarul de voturi pe care acesta le-a obtinut la turul al doilea al alegerilor din 2009.