
Judecătorul Cristi Danileț a fost exclus, miercuri, pentru a doua oară din magistratură, CSM argumentând decizia prin faptul că magistratul clujean a avut activitate politică.
CSM a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Cristi Vasilică Danileţ, judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru „încălcarea interdicției de a desfășura activități economice și de a-și exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs”.
Cu majoritate, CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Cristi Vasilică Danileţ „pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată constând în încălcarea interdicției de a face parte din formațiuni politice și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată”.
Astfel, „în baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. b) și d) din acelaşi act normativ”, arată CSM.
Dănileț are drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Judecătorul clujean a spus, miercuri, după a doua decizie de excludere din magistratură, că CSM a decis să îl sancționeze cu excluderea din magistratură pentru că face parte dintr-o formațiune politică, lucru interzis magistraților, deși nu face parte dintr-un partid.
„Eu sunt membru în două ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernământ, deși m-am abținut de la vot in cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat si cu toate că am arătat ca nu CSM e competent să stabilească ce este o formațiune politică, ci legea, care pune în această categorie doar „partidele politice” , „alianțele electorale”, „alianțele politice” și „ONG-urile care reprezintă minorități și candidează la alegeri”, ceea ce nu este cazul in speță”, spune Dănileț, pe pagina sa de Facebook.
Totodată, el spune că nici nu a participat la acțiuni politice, lucru interzis magistraților.
„Am scris un articol științific despre educație publicat de unul dintre cele două ONG-uri și pentru că am participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri declarat „formațiune politică” de către CSM. Pentru cine nu știe: cele două ONG-uri sunt înființate legal, de către un judecător, ca asociații neguvernamentale, apolitice și nonprofit. Unul se ocupă de educația juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desființarea lor vreodată pentru că și-ar fi încălcat statutul propriu”, adaugă Dănileț.
Prima dată, judecătorul din cadrul Tribunalului Cluj a fost exclus din magistratură în decembrie 2022, pentru filmulețele postate pe TikTok.
Roman De ce esti ingust la minte ? Danilet este problema in justitie? El are pensie speciala, nu cei din CCR, nu cei pusi politic? Danilet vrea sa schimbe ceva,sa va atraga atentia voua ingusti la minte,care nu vedeti doar ce va spune propaganda pesedista.
O sa tot fie exclus din magistratura pana la adinci batrananeti atunci cand se va bucura de pensia grasa si nesimtita platita de prostimea din romania.Maimutoiul n-are nicio jena.
Intreb si eu De ce caraghios? Daca Danilet atrage atentia ca justitia este de partea infractorilor si este exclus, de asta?
Pana nu crapa Iliescu si toti infractorii din PSD si PNL,cei infiintati ca politicieni in anii 90 si cei caratori de genti ce au urmat lor, nu vom scapa de ce ni se intampla.Danilet a cerut educatie juridica in scoli.A gresit? PSD si popii religie.Alege ce doresti pentru copiii tai. Religie sau justitie.