Premierul socialist al Spaniei, Pedro Sánchez a găsit o nouă formulare pentru criza migrației din Ceuta, evitând termenul „invazie”. Premierul spaniol spune că orașele Ceuta și Melilla trebuie să se adapteze unei „noi realități structurale”. Opoziția de extremă dreapta este iritată și îl acuză că „pune Spania pe tavă”, iar galeriile echipelor de fotbal din Spania, dar și Maroc, toarnă gaz pe foc. În plus, au apărut fisuri și în guvernul de la Madrid.
Invazia din Ceuta
În iulie, circa 72.000 de persoane au trecut frontiera din Maroc spre Ceuta, potrivit Ministerului de Interne. Sánchez afirmă că 141 de oameni au murit. Guvernul pregătește extinderea capacității de cazare și avertizează că Spania trebuie să fie pregătită pentru viitoare atacuri hibride. Într-un interviu pentru televiziunea spaniolă, Sanchez a numit situația din Ceuta „o noua realitate structurală” și a menținut linia de comunicare inițială: criza din Ceuta de la final de iunie a fost cauzată de manipularea oamenilor prin intermediul platformelor sociale, pornind de la o decizie insuficient de bine explicată a justiției spaniole.
Madridul evită să vorbească despre Maroc și Israel
Nimic despre posibile dispute politice cu guvernul marocan. Sau despre apropierea mare dintre Israel și Maroc (primul stat arab care a semnat Acordurile Abraham intermediate de Donald Trump în 2020, pentru recunoașterea Israelului) și apropierea dintre Maroc și Statele Unite. Nimic despre relația glacială dintre Israel și Spania (care a recunoscut Palestina, și-a retras ambasadorul din Israel si a renunțat la toate contractele militare cu Israelul, inclusiv cele care implică doar componente israeliene). Asta în vreme ce președintele Trump a transformat Spania în ținta predilectă a atacurilor sale la adresa aliaților din NATO – statul care a refuzat să respecte pragul de 5% din PIB cheltuieli pentru apărare.
Ce înseamnă „noua realitate structurală”
Sanchez a declarat că enclavele Ceuta si Melilla trebuie pregătite ”pentru o realitate structurală caracterizată de diferențe și inegalități în ceea ce privește veniturile pe cap de locuitor și oportunitățile de pe cele două părți ale frontierei”. Pregătirea se face pe două paliere – investiții în securizarea frontierei si investiții pentru infrastructura de primire a imigranților.
Vox îl acuză pe Sánchez că este portavocea Marocului
Dreapta spaniolă critică dur limbajul folosit de premierul Pedro Sánchez. Santiago Abascal, liderul Vox, susține că singura „realitate structurală” pe care Sánchez ar trebui să o accepte este că Spania și spaniolii există, iar Ceuta aparține Spaniei. El îl acuză pe premier că a devenit „portavocea” regelui Marocului, Mohammed VI. Vox avertizează că extinderea centrelor pentru migranți ar putea transforma Ceuta într-o nouă Lampedusa. Critici vin și din oraș, unde Sánchez este acuzat că ar favoriza Rabatul. Opoziția susține că episodul nu a fost doar o criză migratorie, ci un posibil atac hibrid, similar celor de la granița Belarusului.
Criza ajunge pe stadioane
Cutremurul politic a ajuns și în sport. La meciul Betis–Real Madrid au fost arborate steaguri ale Spaniei și Ceutei, s-a intonat imnul național și s-au scandat mesaje împotriva lui Sánchez. În Maroc, fanii Maghreb Fez au afișat un banner în care Ceuta și Melilla erau revendicate drept teritorii marocane.
Fisuri în guvernul de la Madrid
La Madrid se naște un conflict între ministrul Apărării, Margarita Robles, pe de o parte, și premierul Sanchez și ministrul de Interne, pe de altă parte. Centrul Național de Informații (CNI), a declasificat rapoarte ce arată că autoritățile spaniole știau cu cel puțin 24 de ore înainte despre posibilitatea unei intrări masive de imigranți în Ceuta, pe 30 iulie, scrie Euronews. CNI avertizase serviciile marocane de informații și autoritățile locale din Ceuta și Melilla, indicând grupuri WhatsApp care pregăteau tentativa. Pedro Sánchez a criticat CNI pentru că nu a anticipat amploarea crizei. El a spus susținând că sosirea unui număr atât de mare de imigranți nu fusese prevăzută. Documentele declasificate susțin însă poziția ministrului Apărării, Margarita Robles, potrivit căreia avertismentul fusese transmis. Sánchez și ministrul de Interne au susținut că Marocul nu a avut un rol activ în criză, deși documentele confirmă că serviciile marocane fuseseră avertizate.
Iar peste toate se adaugă convocarea audierii pentru procesul cu jurați în cazul soției premierului, Begoña Gómez, acuzată de trafic de influență, relatează agenția de presă EFE.