Cruce pe SIIJ

UPDATE Camera Deputaților a aprobat, luni, proiectul de lege pentru desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. „Aduce normalitate în sistemul judiciar”, a spus deputatul PNL Cristina Trăilă. USR anunță că va ataca legea la CCR.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 205 voturi „pentru”, 90 „împotrivă” și o abținere.

„După multe încercări, atât ale Guvernului, cât şi ale Parlamentului, avem în dezbatere un proiect important – cel de desfiinţare a Secţiei speciale – mult disputat. Şi, în ciuda criticilor aduse de unii care, aflaţi în funcţii pentru o perioadă e timp, şi-au arătat incapacitatea de adopta un astfel de proiect de lege, astăzi vin şi spun că ar fi nociv un astfel de proiect, care nu face altceva decât să aducă normalitate în sistemul judiciar, o normalitate dorită de mult timp atât de noi care ne aflăm astăzi în băncile Parlamentului, cât şi întregul sistem, întreaga breaslă din acest domeniu”, a declarat Cristina Trăilă.

Ea precizează că acest proiect este primul care are avizul CSM, „singurul garant al independenței Justiției”.

Fostul ministru al Justiției Stelian Ion și fostul premier Ludovic Orban au criticat proiectul de lege.

„În mod normal ar fi trebuit să fie o zi bună pentru justiție, pentru că din acest proiect de așa zisă desființare, doar titlul este corect. În rest, absolut totul, de la procedura de transparență decizională călcată în picioare la ministerul Justiției din păcate, până la modul de derulare a discuțiilor aici în Parlament, pe repede înainte, fără a se accepta un aviz al Comisiei de la Veneția pe acest nou mecanism creat de cei care odinioară concepuseră SIIJ, toate acestea ne arată că suntem pe un drum greșit. Cum atrăgeam atenția în ședințele prezidate de Florin Iordache acum câțiva ani de zile asupra pericolului reprezentat de desființarea SIIJ, așa facem și acum vă atragem atenția că ceea ce se întâmplă acum- nu este o simplă desființarea SIIJ, este o desființare formală înlocuită de un mecanism mult mai puternic și mult mai nociv decât SIIJ-ul”, a spus Stelian Ion.

El spune că ministrul Cătălin Predoiu „a depus armele înainte de a lupta măcar o secundă pentru a susține varianta corectă, pe care verbal declarativ o susține” și a precizat că USR va ataca legea la CCR.

Drulă: PSD, PNL și UDMR aruncă justiția în era Dragnea

Desființarea SIIJ, adoptată, luni, de Camera Deputaților, este un atac frontal la Justiția din România, afirmă liderul interimar al USR, Cătălin Drulă. El declară că „PSD, PNL și UDMR aruncă justiția în era Dragnea. Partidele toxice mimează desființarea SIIJ”.

„PSD, PNL și UDMR aruncă justiția în era Dragnea. Ce s-a întâmplat astăzi (luni-n.r.), în Camera Deputaților, este un atac frontal la Justiția din România. Partidele toxice din Parlamentul României au forțat un vot în Camera Deputaților prin care mimează desființarea SIIJ. În realitate, PSD, PNL și UDMR au votat o reînființare pe steroizi a acestei Secții Speciale”, transmite liderul interimar al USR.

În opinia sa, mesajul acestor partide este clar: „DNA a deranjat clasa politică, deci DNA trebuie trasă pe linie moartă”.

„Așa că DNA pierde din atribuții și, în același timp, se creează o nouă bâtă cu care politicienii să controleze magistrații incomozi. Nu au avut răbdare să aștepte opinia Comisiei de la Veneția. Pentru că acești politicieni știu foarte bine că ceea ce au votat este contrar principiilor europene. DNA nu va mai putea ancheta procurori și judecători pentru fapte de corupție. Și nici pe judecătorii Curții Constituționale și pe magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională. Iar procurorii din noua <super-secție specială> vor fi numiți de plenul CSM, nu de Secția de Procurori. Este evidentă încercarea de <alba-neagra> politică, adică prezentarea drept desființare, a ceea ce este, evident, o sporire a subjugării politice a magistraților. PSD, PNL și UDMR își imaginează că românii vor înghiți fraiereala”, adaugă președintele interimar al USR.

Drulă în critică pe președintele Klaus Iohannis.

„Cu USR la guvernare și cu un ministru responsabil, mă refer la colegul meu Stelian Ion care a propus desființarea reală a SIIJ, jocul nu le-a mers. Acum, probabil, Klaus Iohannis este fericit. Planul care a început cu demiterea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA se apropie de final. Iohannis devine groparul justiției din România. Deși Camera Deputaților nu este cameră decizională – și proiectul merge mai departe la Senat – intenția partidelor toxice este evidentă. USR va vota împotrivă, așa cum a făcut-o și azi, și va continua lupta împotriva acestui proiect”, conchide Cătălin Drulă.

UPDATE Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat vineri pentru un raport de adoptare a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

S-au înregistrat 18 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”.

Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că se desfiinţează SIIJ, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând a fi instrumentate de procurori anume desemnaţi.

Au fost adoptate doar câteva amendamente tehnice propuse de PSD, iar cele ale USR şi AUR au fost respinse.

Unul dintre amendamentele adoptate, propus de deputatul PSD Steluţa Cătăniciu, introduce sub incidenţa acestei legi judecătorii de la Curtea Constituţională şi magistraţii asistenţi.

Proiectul urmează să intre săptămâna viitoare la dezbateri şi vot în plenul Camerei Deputaţilor.

Raportul comisiei juridice, cu amendamentele admise şi respinse, la proiectul de lege poate fi consultat AICI.

USR, prin fostul ministru al Justiției, deputatul Stelian Ion, a propus joi amânarea cu o lună a dezbaterii proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, pentru a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect.

Membrii Comisiei juridice au decis însă prin vot că proiectul va fi dezbătut joi, iar preşedintele comisiei, Laura Vicol, a anunţat că votul pe această iniţiativă va fi dat vineri.

„Este esenţial, din punctul nostru de vedere, să aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect pentru a putea continua lucrările. Aşa cum ştiţi, anul trecut la rândul meu am sesizat Comisia de la Veneţia şi bine am făcut, în ciuda unor critici venite de la partenerii de la guvernare de atunci, pentru că s-a arătat foarte clar că unele amendamente pe care le acceptasem la Camera Deputaţilor au fost de neacceptat din punct de vedere al respectării statului de drept şi al independenţei procurorilor, se crea o superimunitate. Un organism internaţional cu o reputaţie foarte importantă, care nu poate fi contestat, a spus acest lucru. Este foarte important să avem opinia Comisiei de la Veneţia pe acest proiect înainte să păşim la aceste dezbateri, pentru că sunt o serie de aspecte care din punctul nostru de vedere vin în contradicţie flagrantă cu avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia şi cu rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV. Graba acesta cu care Ministerul Justiţiei forţează votarea acestui proiect de lege este nu doar nepotrivită, ci chiar ridică semne de întrebare. Pare că tocmai ăsta este motivul grabei şi anume a ocoli acel aviz al Comisiei de la Veneţia”, a spus Stelian Ion, în şedinţa Comisiei juridice.

Conform acestuia, acest proiect este pus pe ordinea de zi de pe o zi pe alta şi se doreşte ca într-o săptămână să se dea vot pe el în Camera Deputaţilor, ceea ce „este inadmisibil”.

„Încercăm de foarte mult timp să desfiinţăm secţia specială, dar nu trebuie să o facem oricum numai pentru a bifa, numai pentru a ne preface că desfiinţăm SIIJ. Important este şi cum o facem. (…) Poate domnul ministru ne dă explicaţii cu privire la procedura de adoptare în Guvern a proiectului, pentru că nu s-a respectat termenul de transparenţă decizională de 30 de zile lucrătoare pentru acest proiect. (…) Să supuneţi la vot amânarea acestui proiect pentru a aştepta până în martie avizul Comisiei de la Veneţia”, a afirmat Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat, joi, în cadrul dezbaterii pe proiectul de lege de desfiinţare a Secţiei speciale,  că există cel puţin trei avize ale Comisiei de Veneţia privind proiectul.

Într-o intervenţie online la dezbaterea din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor asupra proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ, Predoiu a spus că solicitarea de amânare a dezbaterii vine din partea unui deputat care, pe tot parcursul anului 2020, a somat şi a criticat Ministerul Justiţiei pentru că nu emite OUG pentru desfiinţarea secţiei de investigare a magistraţilor.

„În acel moment, s-a mai pus problema unui aviz suplimentar, a referendumului, a majorităţii care ar putea adopta sau respinge OUG, s-a pus în mod imperativ şi insistent problema unei ordonanţe de urgenţă. Nu vreau să insist asupra fracturii de logică între această cerere şi cererea formulată astăzi”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, procesul propriu-zis de consultare a Comisiei de la Veneţia există deja, iar Ministerul Justiţiei a avut în vedere avizele emise de aceasta când a redactat proiectul.

„Aşa cum s-a arătat chiar către de cel care a formulat cererea, ea a fost făcută de un partid politic din Opoziţie, prin intermediul Adunării Parlamentare (a Consiliului Europei), şi este evident că a fost făcută tocmai pentru a bloca acest proces de adoptare a proiectului de desfiinţare a SIIJ. Există cel puţin trei avize emise de Comisia de la Veneţia pe acest subiect. Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei va participa la aceste consultări, nu doar că va participa, dar le organizeză”, a explicat Cătălin Predoiu.

El a spus că nu vede niciun fel de incompatibilitate în a derula în paralel un proces de dezbatere în Parlament, „autoritate legiuitoare supremă”, şi Comisia de la Veneţia cu care va dialoga pe toate aceste probleme.

„Nu ştiu dacă este o culpă faptul că Ministerul Justiţiei s-a grăbit, cum s-a spus aici, să-şi îndeplinească obiectivele din programul de guvernare. Înţeleg că mai nou este o culpă dacă trecem la treabă, nu aşteptăm luni de zile, probabil, pentru a rata obiectiv după obiectiv şi a critica eventual după aceea pe alţii că nu-l îndeplineşte. Noi suntem astăzi, aici, cu această problemă pentru că acest obiectiv a fost ratat în 2021. (…) Nu forţăm în niciun fel Parlamentul să adopte într-un anumit ritm şi participăm aici invitaţi ca toată lumea. Am parcurs toate procedurile până la promovarea acestui proiect de către Guvern, inclusiv dezbaterile publice. (…) Unele ministere stau şi luni de zile fără să-şi promoveze obiectivele. Noi nu înţelegem să procedăm astfel. De aceea, ne-am apucat imediat de lucru şi astăzi am venit în faţa dumneavoastră cu acest proiect de act normativ”, a transmis Predoiu.

Guvernul a aprobat desființarea SIIJ. Criticile USR

Recomanda 3
Author

6 Comentarii

  1. Dorel al politicii si-a dovedit zelul distrugerii justitiei, ca daca e ordin, cu placere
    Justitia trebuie subordonata politicului, asa ca pe vremea Impuscatului, ca asta e pohta lor, bani multi, concedii si iar concedii, da macar sa tina cate un mandat intreg, sa nu mai zgaraie sticla pe interior, ori de cate ori apare

  2. ,,Yahweh,, oare toti magistratii stiu jurisprudenta,stiu legile sau daca le stiu,tin cont de ele?Motivarile hotararilor judecatoresti ,sunt in cateva fraze,daca n-ar fi de plans ar fi de ras.Nu tin cont nici macar de o hotarare anterioara definitiva si irevocabila?Acum magistratii pot sa doarma linistiti,liber sa judece dupa muschii lor,nu ca pana acum n-ar fi facut-o,dar pur si simplu le statea in coasta SIIJ,si numai ideea ca ar putea fi reclamati ii deranja[ca oricum nu se intampla nimic]Cata grabba,cand o haita este cointeresata.

  3. Plinge boborul soarta hotilor si tilharilor ? Desfiintati parlament , guvern , ccr , dna , iccj si poate va fi mai bine .

  4. @ Judiciaristul- cam ca aia din anii ’50 ? Cind „cine nu e cu noi e impotriva noastra „? Si judecati de indivizi care nu stiau o cutuma de jurisprudenta ? Intreb si eu…

  5. FAPTUITORII DE FAPTE PENALE DIN SISTEMUL JUDICIAR(JUDECATORI, PROCURORI, AVOCATI, ETC) SA FIE CERCETATI SI JUDECATI DE CATRE „TRIBUNALUL POPORULUI”.

  6. Drula mai tare decat BULA!U oportunist marca USR, care latra la luna! USR = unitatea slugilor Rusiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.