CSM – Consiliul Superior al Mafiei

Că procurorii din România au creat un stat mafiot în interiorul statului de drept, a fost confirmat de avizul negativ al Secției de procurori (5 persoane) dat pe o cerere mult așteptată de toată lumea românească. Secția de investigare a magistraților din cadrul Parchetului General cerea arestarea preventivă a procurorilor de la DNA Ploiești, împotriva cărora s-au adunat probe grele, procurori care, în libertate, pot amenința martori, pot șterge urme etc. Secția de procurori a CSM s-a opus acestei arestări.

Nu există recurs împotriva acestei decizii a Cupolei mafiote din statul procurorilor. Dar există, acum, temei solid pentru inculparea acelor 5 procurori mafioți în baza articolului cu privire la abuzul în serviciu: grup infracțional organizat în vederea comiterii unui abuz în serviciu. Acest pas ar putea fi făcut de aceeași Secție pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați.

Dacă s-ar face acest pas (necesar), am ajunge pe culmile cele mai înalte ale celor două state: cel mafiot și cel de drept. Cupola ar trebui să dea aviz pentru propria ei arestare.

Constituția nu are prevederi despre o asemenea situație. Ne-am afla în plin… vid constituțional. Plenul CSM ar putea prelua sarcinile Secție de procurori? Desigur, dar preluarea ar fi atacabilă la CCR. Ce ar decide Curtea Constituțională? Ar adăuga la Constituție?

Decizia CSM cu privire la protejarea infractorilor de la DNA Ploiești (prinși în flagrant după flagrant) scoate la iveală găuri mari în șvaițerul nostru constituțional. Cum a fost posibil să fie gândit acest CSM în așa fel încât deciziile secțiilor sale să nu poată fi atacate de o cale de recurs? Reprezintă plenul CSM o astfel de cale? Așa ar fi normal să fie. Dar această normalitate n-a fost încă legiferată.

Pe de altă parte, există și opinia că abia acum Secția de procurori n-a procedat ca o mafie. Până acum nu respinsese nici o cerere de arestare preventivă a magistraților. Acele avize au fost date în interesul statului mafiot – spun unii. Iar acum, abia, a fost privilegiat (corect) punctul de vedere potrivit căruia arestările preventive ar trebui să fie măsuri excepționale.

Sunt de acord cu acest punct de vedere și susțin că arestările preventive au făcut parte din strategia abuzivă a celor care au condus prin teroare și alte proceduri mafiote Justiția din România.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.