Cu privire la locul și rolul României ca “furnizor regional de securitate”, orice asemănare cu Polonia este pur întâmplătoare

În timp ce România abia acum se oferă să suporte cheltuieli legate de prezența soldaților americani în România (cum am aflat în urma discuției recente a lui Nicușor Dan cu Elbrigde Colby), fără a avea încă o reacție din partea SUA, Pete Hegseth (adică șeful lui Elbrigde Colby) s-a întâlnit cu ministrul apărării al Poloniei la Pentagon, nu mai demult decât săptămâna trecută!

Cu privire la locul și rolul României ca “furnizor regional de securitate”, orice asemănare cu Polonia este pur întâmplătoare

Nicușor Dan; Inquam Photos/George Călin

În timp ce România abia acum se oferă să suporte cheltuieli legate de prezența soldaților americani în România (cum am aflat în urma discuției recente a lui Nicușor Dan cu Elbrigde Colby), fără a avea încă o reacție din partea SUA, Pete Hegseth (adică șeful lui Elbrigde Colby) s-a întâlnit cu ministrul apărării al Poloniei la Pentagon, nu mai demult decât săptămâna trecută!

Săptămâna care a trecut Președintele Nicușor Dan a participat la summit-ul Comunității Politice Europene și la o reuniune informală Consiliului European la Dublin. A fost un bun prilej pentru România să înțeleagă un adevăr istoric! La nivel de loc și rol în Europa nu suntem cu nimic mai presus decât Bulgaria, Slovacia, Cehia sau Ungaria! Singura diferență care merită făcută este că România contribuie la împrumutul Uniunii Europene pentru Ucraina, iar celelalte state menționate, nu! Dacă Slovacia, Cehia și Ungaria și-au condiționat votul pentru aprobarea împrumutului de 90 miliarde euro de faptul că nu vor contribui cu fonduri, Rumen Radev a anunțat că Bulgaria nu va participa la o nouă rundă de finanțare pentru Ucraina! A făcut acest lucru chiar cu ocazia vizitei Ursulei von der Leyen la Varna, de săptămâna trecută, cu ocazia anunțului privind Hub-ul de securitate maritimă finanțat de UE la Marea Neagră și găzduit de România și Bulgaria. Radev a făcut acest anunț invocând faptul că Bulgaria se află în procedura de deficit excesiv (pragul stabilit de Comisia Europeană fiind de 3%), pretextând că tocmai Comisia Europeană îi cere să reducă cheltuielile. Doar pentru comparație, deficitul Bulgariei este de 3,8%, în vreme ce România speră să încheie anul 2026 cu un deficit de aproximativ 6%. Mai mult, deși Comisia Europeană ar fi putut spera că, odată era Viktor Orban încheiată, Ungaria ar putea deveni mai proactivă față de Ucraina, l-am văzut pe Peter Magyar declarându-i lui Friedrich Merz, în plină conferință de presă, că Ungaria nu se va împrumuta pentru a a sprijini financiar Ucraina.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a catalogat drept „șantaj” declarația lui Friedrich Merz, care a avertizat că va bloca următorul buget al UE, dacă nu se angajează toate statele membre să ofere sprijin financiar Ucrainei în 2027 și în anii următori.

În cazul României, nu spun că ar trebui să urmeze exemplul celor patru țări menționate cu privire la contribuția la împrumutul acordat de Uniunea Europeană pentru Ucraina! Pentru că este o realitate geostrategică că dacă Ucraina rezistă nu vom avea soldați ruși la granița României! De asemenea, România nu prea poate face nazuri când vine vorba de fondurile europene pe care le va primi din viitorul buget al UE, fiind beneficiar net și nu doar contributor la acest buget! Deci ne dorim ca viitorul buget să fie aprobat cât mai repede!

Dar nu putem pur și simplu să fim de acord să contribuim la împrumutul acordat Ucrainei de UE fără a trâmbița acest lucru? Ce obține România dacă se erijează în porta-vocea Ucrainei? Vom negocia și vom primi o contribuție mai mare din bugetul UE pentru România dacă discursul Președintelui României la Dublin a folosit exprimări precum “trebuie să susținem în continuare Ucraina pentru obținerea unei păci juste și durabile” sau „nevoia unei cooperări europene mai strânse pentru protejarea proceselor democratice și pentru menținerea sprijinului acordat Ucrainei”?

Chiar cu riscul ca focusarea excesivă pe declarații de acest tip să dea apă la moară discursului „suveranist” din România,  legat de nivelul de trai al românilor și de nesiguranța privind indexarea pensiilor și salariilor cu inflația, argumentată de decidenți prin contextul economic dificil în care se află România? Abia așteaptă „suveraniștii” ca mai-marii țării să declare că nu pot fi indexate pensiile și salariile românilor din cauza că „nu ne lasă UE pentru că ne crește deficitul”, pentru a se întreba dacă România va contribui la împrumutul suplimentar acordat de UE pentru Ucraina, dând exemplul lui Radev, Fico sau Magyar!

Sau poate că România chiar crede că are o voce la nivel european? Ne comparăm cu Polonia? Păi, în vreme ce Președintele României doar ne anunță că: “în ceea ce privește recentele negocieri cu privire la războiul din Ucraina, … pentru Uniunea Europeană și pentru Coaliția de Voință, s-a stabilit cine să participe la aceste discuții”, Polonia se află printre țările nominalizate a face parte din echipa de negociere, alături de Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și reprezentanți ai instituțiilor UE!

Un alt palier al discursului de politică externă al României, care riscă să se golească de conținut, este cel legat de “atenția deosebită acordată de Președintele Nicușor Dan Flancului Estic” al NATO. Deși am găzduit anul acesta summit-ul anual al Formatului B9, pe care îl co-prezidăm împreună cu Polonia, nu vedem să se materializeze nimic în acest sens! Spuneam la acea dată că, o ambiție care nu s-a materializat este cuprinsă inclusiv în titlul documentului oficial adoptat atunci, mai precis “Declarația Comună a Summit-ului B9 și al Aliaților Nordici”, care ne arată că nu s-au făcut pași concreți în direcția extinderii acestui format regional.

Atragerea aliaților nordici ar fi fost un succes pentru Formatul B9, implicit pentru România, dat fiind că țara noastră nu prea are cu cine să dezvolte parteneriate regionale de apărare și securitate la Marea Neagră! Bulgaria este rezervată în a face mai mult decât este obligatoriu în cadrul NATO sau UE (dat fiind faptul că nu și-a tăiat cordonul ombilical care o leagă de Federația Rusă), iar Turcia are o abordare de tip “ambiguitate strategică” față de SUA, Federația Rusă și NATO, cu accent pe promovarea poziției sale de forță la Marea Neagră, deci nu de colaborare cu România. De menționat că nici măcar nu au fost prezentă la acest summit B9 de la București!

De la summit-ul B9 de la București și până în prezent am putut afla, cu ocazia derulării Warsaw Security Forum, că Polonia are o viziune privind flancul estic al NATO care nu include România! Mai precis, cu ocazia forumului de la Varșovia, Polonia a propus ca grupul nordic-baltic-polonez să fie recunoscut drept unul dintre principalii arhitecți ai viitoarei ordini de securitate a Europei.

Deci, Polonia dorește ca NATO să acorde o atenție mai mare acelei părți a flancului estic, care se traduce, în mod evident și în resurse suplimentare care vor trebui alocate!

Dar cum rămâne cu asigurarea securității la Marea Neagră? În contextul în care Marea Neagră a devenit teren de confruntare între Ucraina și Rusia? Va reuși România să convingă NATO și UE că România are la fel de mare nevoie de alocare de resurse precum Polonia? Este evident că nu suntem în paradigma de cooperare de la Marea Baltică unde există acest grup nordic-baltic-polonez care are o voce mult mai puternică!

În această ecuație de securitate europeană se adaugă și variabila numita NATO 3.0! Mai precis, numărul soldaților americani care va rămâne în Europa! În tot acest context de securitate schițat mai sus, forța de descurajare a unei prezențe militare americane la Marea Neagră, respectiv la Marea Baltică nu este de neglijat! Va beneficia tot flancul estic al NATO de o prezență militară americană cel puțin la fel ca și în prezent sau chiar mai consistentă? Pentru că, în caz contrar, încă nu am auzit statele europene din NATO să se ofere să preia locul pe care soldații americani l-ar putea lăsa gol în România!

Nici aici nu putem să ne comparăm cu Polonia! În timp ce România abia acum se oferă să suporte cheltuieli legate de prezența soldaților americani în România (cum am aflat în urma discuției recente a lui Nicușor Dan cu Elbrigde Colby), fără a avea încă o reacție din partea SUA, Pete Hegseth (adică șeful lui Elbrigde Colby) s-a întâlnit cu ministrul apărării al Poloniei la Pentagon, nu mai demult decât săptămâna trecută!

Cu acest prilej, Hegseth a anunțat intenția de a intensifica cooperarea militară cu Polonia, afirmând că Polonia a oferit un exemplu de urmat în direcția NATO 3.0. În discuția cu Hegseth, despre consolidarea prezenței militare permanente a SUA în Polonia, tonul și limbajul ministrului apărării din Polonia a sunat așa: „Aș dori să vă mulțumesc pentru angajamentul dumneavoastră față de procesul de implementare a declarației președintelui Donald Trump privind desfășurarea a încă 5.000 de militari pe teritoriul Republicii Polone”. Deci nu că speră ca SUA să nu-și retragă soldați din trupele rotaționale din Polonia, ci deja discută despre suplimentarea contingentului de 10000 de soldați cu încă 5000, precum și stabilirea acestora într-o bază permanentă și nu rotațională. În acest context, întrucât Colby nu a spus nimic despre subiect în timpul vizitei sale în România, putem doar spera că România nu va fi pe lista tăierilor numărului de soldați americani din Europa!

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.