Cum a angajat NASA primele femei de culoare

Pelicula „Hidden Figures/Siluete ascunse“, nominalizată la Premiile Oscar 2017, spune povestea unor femei afroamericane a căror pricepere într-ale matematicii le-a ajutat să trimită un astronaut al Statelor Unite în spațiu, în 1960. Cu toate acestea, femeile de culoare încă se luptau, în anii ‘70, să prindă un post la NASA, notează BBC.com.

În 1943, la doi ani după ce America a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, Miriam Daniel Mann avea 36 de ani, trei copii și un doctorat în chimie. Oportunitățile pe piața muncii pentru femeile măritate erau limitate pe atunci, mai ales pentru cele de culoare. Președintele de la acea vreme a semnat un ordin executiv care le permitea cetățenilor afroamericani să fie angajați în sectorul defensiv, iar NACA (predecesorul NASA) a început să angajeze femei care puteau executa calcule matematice. Prin intermediul soțului său, profesor universitar, Miriam a aflat despre posturile vacante, a dat un examen și astfel a devenit prima femeie care a început să lucreze drept „computer uman“ în cadrul agenției NACA din Langley, Virginia.
Fiica lui Miriam, Mirriam Mann Harris, a scris în 2011: „Primele mele amintiri cu mama o înfățișează rezolvând la birou probleme de matematică. Aveam prin casă semne matematice colorate, tot felul de schițe, inclusiv în baie“. Duchess Harris, nepoata lui Miriam, profesor la Universitatea Macalester și coautor al volumului „Computerele umane – Femeile de culoare de la NASA“, spune că bunica ei s-a născut în 1907, la doar jumătate de deceniu după sfârșitul sclaviei. Duchess mai spune că datorită acestor femei, care au fost angajate în agenția spațială încă din 1930, bărbații au putut să emită mai multe teorii și ecuații matematice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.