O locuință potrivită pentru sejururi scurte
Cu toate că se întinde pe 291 de metri pătrați, apartamentul are doar două dormitoare, completate de cinci băi și de spații de zi generoase. Tot aici se regăsesc zone exterioare, printre care o piscină și o bucătărie de vară. Interiorul mizează pe alb și tonuri neutre, astfel încât panorama orașului, vizibilă de sus, ajunge să domine întreaga amenajare, potrivit casalux.ro.
Vedere spre ocean
Messi a cumpărat duplexul în 2019, cu cinci milioane de dolari. Este singurul apartament din clădire cu numai două dormitoare, iar spre ocean priveliștea este completă, panorama fiind una dintre principalele calități ale locuinței. Culoarea vine aproape exclusiv din peisajul de afară, iar restul designului a fost construit în jurul acestei imagini.
Zona de zi cuprinde un spațiu amplu, cu canapele confortabile, care se continuă spre o zonă cu masă și spre bucătăria deschisă, prevăzută cu o insulă centrală. Stilul mizează pe linii contemporane, cu note moderniste, vizibil mai ales prin jocul de contraste și prin absența aproape totală a culorii, cu excepția câtorva accente metalice.
Interior sofisticat
Sticla, metalul negru și suprafețele reflectorizante contrastează cu moliciunea canapelelor și cu covoarele care lasă să se întrevadă fibre naturale.
Interiorul sofisticat este completat de pardoseala din marmură, de finisajele de lux și de un sistem smart home, la care se adaugă jaluzele automate și dressinguri amenajate cu finisaje premium.
Dormitoare și băi cu finisaje premium
Singura notă de culoare din dormitoarele generoase vine de la mocheta albastru închis, contrastul apărând pe fondul predominant alb al apartamentului. Și aici, pereții din sticlă oferă o vedere completă asupra zonei înconjurătoare. Băile combină finisajele din marmură cu blaturi negre, oglinzi iluminate și alte elemente de lux.
Piscină și bucătărie de vară, în aer liber
Zona de locuit este completată de spații exterioare, neobișnuite pentru un apartament aflat într-un bloc. Terasa găzduiește o piscină privată și o bucătărie de vară, ambele cu vedere panoramică spre ocean.
Mașina, direct în apartament
Clădirea se remarcă printr-un sistem care le permite proprietarilor să își urce mașina direct la nivelul apartamentului. Este vorba despre Porsche Design Tower, unica clădire din Miami unde mașinile pot fi urcate cu un lift special într-un garaj amplasat lângă apartament. Duplexul lui Messi are un astfel de sky garage, pentru două mașini, poziționat într-o zonă vizibilă din living.

Sursa foto: Profimedia
Deși mai puțin spectaculoase decât garajul suspendat, clădirea oferă, în plus, o sală de cinema, o sală de fitness, un salon de înfrumusețare și un restaurant privat.
Scos la vânzare în 2021
Messi pusese această proprietate din Porsche Design Tower la vânzare în 2021, cu șapte milioane de dolari, la scurt timp după ce devenise proprietarul unei alte locuințe de lux, într-un turn din apropiere.
Nu există totuși informații conform cărora apartamentul cu parcare proprie ar fi fost vândut, Messi deținând în continuare un portofoliu imobiliar impresionant.
Citește și: Cum arată vila de lux din New York în care locuiesc Michael Douglas și Catherine Zeta Jones