Cum e cu intelectualii?

Înainte să apară nr. 1 al revistei „22”, în ianuarie 1990, Ion Gheorghe Maurer dăduse un interviu la TVRL (Televiziunea Română Liberă) în care a spus că intelectualii au avut o contribuție neînsemnată la opoziția anti-ceaușistă. În nr. 1 al revistei GDS, Alexandru Paleologu ține să răspundă acestei afirmații. Publică un scurt articol intitulat „Cum e cu intelectualii?”. Acel articol reprezintă începutul noii tendințe de a rescrie trecutul după chipul și asemănarea învingătorilor: noii învingători.

Alexandru Paleologu face sofistică: că Doina Cornea este, în fapt, un intelectual, că Ion Gheorghe Maurer este, în fapt, el însuși un intelectual, că, de fapt, afirmația din interviul dat de Maurer nu s-ar referi la opoziția anti-ceaușistă, ci la poziția anti-dejistă…

Dacă Doina Cornea ar fi acționat ca un intelectual, ceea ce este adevărat, asta nu poate fi echivalat cu disidența cehă, ori cu cea poloneză. Dacă Maurer însuși era un intelectual, rămâne de dovedit cum a acționat ca… disident. Cât despre faptul că Maurer nu ar fi vorbit de opoziția la Ceaușescu, ci la aceea la Dej, asta era, pur și simplu, o falsificare a spuselor sale.

De ce doare (și azi doare) afirmația că intelectualii noștri au fost lași? Păi, de ce să doară dacă n-ar fi un adevăr?

Au trecut, iată, 30 de ani de la bilanțul acelei lașități și ne aflăm azi în fața unui bilanț și mai dureros: contribuția intelectualilor noștri la corectarea vremurilor post-ceaușiste a fost la fel de neînsemnată.

Când, în două rânduri, s-a discutat despre noua Constituție, ai noștri intelectuali utopizau despre monarhie, în loc să vadă că asimilarea procurorilor în categoria magistraților poate fi o poartă largă pentru un nou stat polițienesc. Apoi, când realitatea acestui stat s-a impus, lașitatea domniilor lor a strălucit prin tăcere.

Multe știu  domniile lor, dar puține despre funcționarea reală a statului. Interlopizarea actuală a Poliției și a parchetelor le scapă, iată, chiar în vremea în care DIICOT vrea cu tot dinadinsul să facă o vitrină națională cu această stare de fapt.

Multe știu intelectualii noștri, dar puține  despre modelele de ieșire din subdezvoltare care au fost practicate în lume. Domniile lor păzesc puritatea democratică a exercițiilor de putere, dar nu se mai uită la realitatea statistică a subdezvoltării în care ne aflăm și acum, la 30 de ani de la schimbarea dictaturii cu pluralismul politic.

Mult știu intelectualii noștri, dar nu i-a preocupat niciodată să găsească adevărul despre faptul că nu am construit autostrăzile începutului de ieșire din subdezvoltare.

În același număr 1 al revistei „22”, Sorin Alexandrescu spune că în decembrie 1989 noi am fi dovedit că nu e adevărată nepăsarea noastră premodernă față de politic.

Ar mai putea spune cineva cu mintea destulă că nu ne-am întors la această nepăsare premodernă?

Faptul că avem mult comentariu politic în media nu a schimbat nimic în felul în care, la noi, apare câte un partid nou, dar apare întotdeauna de sus în jos (nu de la nevoile care s-ar afla la bazele societății), dat fiind că aceste baze sunt cu adevărat apolitice, în sens premodern.

Energia fabuloasă pe care o cheltuim în chibițarea politicului de sus nu s-a organizat niciodată de jos în sus în acești 30 de ani. Nici măcar GDS n-a vrut să se lase inspirat vreodată de energiile politicului de jos.

Vreme de 30 de ani, GDS a reprezentat o elită organizată la vârf care niciodată nu a permis apariția unor filiale locale ale ghedesiștilor, necum să lase aceste filiale să structureze o rețea de autonomii cu programe care să-și obțină sinteza dintr-o viață rațional ierarhizată.