Scăderea prețurilor la petrol la nivel mondial produce consecințe benefice pentru schimbările climatice, într-un moment în care nevoie de acțiune climatică devine un imperativ central pentru guvernele statelor lumii, pentru a evita un dezastru iminent datorat creșterii necontrolate a temeperaturii pe Terra.
Producătorii din SUA, loviți, dar optimiști
Miliardarul speculant Harold Hamm, unul din „tații” bulei gazelor de șist din SUA, a primit o lovitură de grație în ultimele luni, datorită scăderii prețurilor la petrol, a cărei avere personală a scăzut cu mai mult de jumărate în ultimele trei luni. Averea lui Hamm, care e cât se poate de legată de soarta companiei Continental, cu sediul în Oklahoma City, a scăzut cu peste 12 miliarde în doar trei luni, conform Indexului Miliardarilor realizat de Bloomberg.
Miliardarul Hamm, într-un interviu acordat publicației economice și financiare Bloomberg, consideră că forajele pentru hidrocarburi vor scădea momentan în intensitate în SUA, datorită scăderii prețurilor la petrol. El prevede, astfel, o contracție a sectorului petrolier din SUA. „Nimeni nu va mai fora sau explora în pierdere. Se vor retrage și nu vor mai fora până prețurile nu își revin. Așa ar trebui să se întâmple.” Este și normal, investitorii în industria de petrol și gaze de șist din SUA s-au speriat când prețul petrolului a scăzut la cote minime în ultimii 5 ani. Doar cu câteva luni în urmă, SUA se lăudau că au ajuns producătorul nr. 1 de petrol al lumii, detronând Arabia Saudită, pe vremea când prețul barilului de petrol urcase la suma record de peste 100 de dolari pe baril. Bineînțeles, boom-ul produs de creșterea prețurilor s-a dovedit cât se poate de nesustenabil, prăbușirea prețurilor producându-se la doar scurt timp de la momentul când industria de fracturare din SUA se vedea stăpâna lumii, și se trâmbița dispariția OPEC-ului și a Orientului Mijlociu.
În același timp, directorul executiv al Continental Ressources Inc., compania lui Hamm, susține că scăderea activității din Texas și Dakota de Nord nu va fi atât de nocivă pentru industrie. De asemenea, el consideră că refuzul de a reduce producția din partea statelor OPEC la sfârșitul lui noiembrie se va dovedi a avea efecte pozitive pentru producătorii din SUA, care pot rezista mai mult timp pe piață cu prețuri mici la petrol decât tările din OPEC, dependente de prețuri mari la petrol. Momentan, companiile petroliere din Texas și Dakota de Nord sunt cu toate motoarele pornite și pompează cele mai mari sume din ultimile 3 decenii, cu majoritatea pariind pe capacitatea lor de a rezista mai mult decât Venzuela, Iran și ale state care au nevoie de prețuri mai mari pentru a își finanța bugetele guvernelor. Pentru ei, este un joc al anduranței. Cine poate strânge mai mult din dinți în această competiție acerbă, câștigă războiul prețurilor la petrol.
West Texas Intermediate, indicatorul de preturi la petrol în SUA, a ajuns la jumătatea valorii sale de acum 4 luni, situându-se acum la 52.87 dolari, comparabil doar cu prețul din mai 2009. Și prețurile continuă să tot scadă.
Războiul prețului. Companii verus state
Pentru Hamm, scăderea prețurilor la petrol a apărut mai degrabă datorită retoricii Arabiei de Sud, decât fundamentelor cererii și ofertei. El consideră că, deși prețurile petrolului sunt jos, producătorii de petrol de șist din SUA au un avantaj. „Putem să ne adaptăm ușor. Este mai ușor să adaptezi companiile decât țările. Când ai oameni care mor de foame și politici sociale cu care cetățenii țărilor sunt obișnuiți, este greu să le adaptezi noilor realități (ale pieței petroliere).” Pentru el, companiile de petrol și gaze americane sunt agile ca niște leoparzi, capabile să își reducă costurile fără să afecteze prospectele de viitor (pot da afară oricând oameni, pot decide să își înghețe sine die anumite proiecte mai puțin rentabile), spre deosebire de statele cu care ei se află în competiție, ale căror economii depind în mare măsură de încasările din petrol, și care nu pot să reducă prețurile la infinit, fără a produce dezechilibre sociale și economice majore.
Cu toate astea, situația nu pare atât de roză nici pentru companii. De exemplu, Compania Continental a scăzut la bursa din New York la 50% din valoarea sa din August. Și în indexul producătorilor de petrol și gaz realizat de Standard & Poor’s au scăzut cu 28% din 20 iunie, când petrolul american a închis sesiunea bursieră la un nivel istoric de 107.26 dolari pe barilul de petrol. Harold Hamm afirmase anterior că și la un preț de 50 de dolari pe baril, compania sa va fi profitabilă. Și asta pentru că statisticile îl contrazic, însă, pe Hamm. Într-una din cele mai profitabile zone ale șistului Bakken, producția devine rentabilă la prețuri de peste 65,03 dolari, conform Bloomberg New Energy Finance. Cu prețurile apropiindu-se vertiginos de 50 dolari pe baril, este clar că în acest moment, producția de petrol de șist din zăcământul Bakken nu mai este rentabilă. Pentru mulți analiști, scăderea dramatică a prețului petrolului de șist este o realitate economică și geologică pe care mai mulți brokeri ai industriei cu ceva curaj au tot zugrăvit-o, fără ca ea să fie acceptată de brokerii de pe Wall Street, Washington și Houston. Cu prețuri scăzute la energie, revoluția petrolului și gazelor de șist își dă obștescul sfârșit, înainte de a începe cu adevărat.
În contrast cu statele din OPEC, care produc petrol și gaz convențional, costul producerii de gaze și de petrol de șist este pur și simplu nesustenabil. Departe de a duce America către independența energetică mult trâmbițată, bula gazelor de șist a blocat SUA într-un joc economic extrem de costisitor. În ciuda creșterii cantității de petrol din șistul Bakken din Dakota de Nord și din șistul Eagle Ford din Texas, America continuă să fie dependentă de importurile de petrol din statele OPEC, pentru a își putea satisface necesarul intern. De fapt, importurile de petrol din Arabia Saudită au rămas în mare parte constante, cu toată revoluția gazelor de șist.
Jurnaliștii care vorbeau de o lume fără OPEC și cei care vorbeau de sfârșitul Orientului Mijlociu, ar trebui să reanalizeze situația. Conform geologului Arthur Berman, gazul de șist ar ajunge doar pentru 14 ani de necesar intern al SUA. Asta va produce „minuni” pentru prețurile la electricitate, însă în ceea ce privește petrolul, americanii vor rămâne dependenți de importurile din Peninsula Arabică câtă vreme vor conduce mașini și avioane propulsate de hidrocarburi fosile.
Impactul prețurilor scăzute la petrol asupra producției de petrol de șist relevă ceea ce s-a văzut deja și la gazul natural, și totuși doar puțini sunt dispuși să accepte acest lucru. Biroul de Geologie Economică de la Universitatea din Texas – cel mai competent corp de geologi economiști din SUA – a finalizat recent un studiu privind performanțele economice ale producerii de gaze de șist în bazinele Barnett and Fayetteville. O echipă interdiscilinară de geologi, economiști și ingineri au examinat aceste bazine de gaze de șist puț cu puț, și au identificat că la prețul de 4 dolari per MMBtu (unitate de măsură a energiei termice, britanică), 70% din puțurile analizate au fost consideate eșecuri comerciale. Pe scurt, producătorii făceau mai puțini bani decât investeau. Adică peste 2/3 din cele mai mari zăcăminte de gaze de șist nu sunt viabile – o știre destul de greu de măturat sub preș. Aceeași echipă va publica și un raport asupra petrolului de șist în 2015, iar rezultatele e posibil să fie similare. Gazele și petrolul de șist sunt, pur și simplu, prea scumpe pe termen lung.
De ce costă hidrocarburile de șist atât de mult?
Hidrocarburile de șist sunt captive în strate compacte de rocă. Pentru a penetra roca, companiile trebuie să folosească o tehnologie sofisticată pentru a fora orizontal – până la 4 km lungime – și să pompeze în interiorul formațiunii un mix de apă, nisip și propanți, pentru a permite extragerea hidrocarburilor. Aceste proceduri de minerit subteran se află la polul opus față de operațiunile simple de extragerea a petrolului și gazului în Orientul Mijlociu, unde resursele sunt extrase rapid din rezervoare aflate în gresii și în calcare. În producția de gaze de șist, nu doar costul per sondă este unul astronomic, între 3 și 12 milioane de dolari, dar și numărul puțurilor care trebuiesc forate este extrem de mare. Conform Agenției Internaționale de Energie, este nevoie de 2500 de puțuri anual pentru a menține producția de 1 milion de barili în Dakota de Nord, în timp ce pentru a menține aceleași nivel al producției, este nevoie de doar 60 de sonde în Irak!
Forajul orizontal necesită suprafețe mai mari – în SUA producătorii plătesc redevențe direct proprietarilor – suprafețele mai mari duc la facturi mai mari. Astfel, pentru a produce un baril de petrol în bazinul Bakken din Dakota de Nord și Montana costă 100 de dolari, iar producția unui baril de petrol în zăcământul Ghwar costă doar 10 dolari, adică doar 10% din valoarea din SUA.
Mai mult – și poate acesta este prevestirea morții fracturării hidraulice în SUA – șisturile ajung la vârful de producție foarte repede. După o perioadă inițială scurtă în care producția e mare, ea scade brusc extrem de mult, în primul an producându-se o jumătate din cantitatea de gaze produsă de zăcământ. În cazul puțurilor convenționale, lucrurile stau diferit, cu perioade lungi de producție ridicată.Declinul rapid în ratele de producție de hidrocarburi de șist este ceea ce i-a confuzat pe investitori și pe factorii de decizie: deși aceste puțuri au durata de viață lungă, până în 2020, 2030 sau chiar 2035, „coada” (anii de după primul an de producție) producției este lungă și subțire.
Deși li s-au prezentat aceste date, finanțiștii de pe Wall Street continuă să susțină în continuare credința în capacitatea tehnologiei de a optimiza procesul de producție de hidrocarburi de șist. Însă tehnologiile vin cu un cost – și chiar și cele mai sofisticate unelte sunt lipsite de putere ăn fața realității geologice a ratelor rapide de epuizare (depletare) și de realitatea economică a costului ridicat al producției de hidrocarburi de șist. În ciuda minunior din Silicon Valley, tehnologia nu va transforma în mod magic trâmbițata revoluție a gazelor de șist într-o soluție energetică ieftină.
Întrebarea care se pune este, așadar: Cu ce preț va depăși SUA Arabia Saudită în ceea ce privește producția de petrol și pentru cât timp?
Trăim, așadar, momente importante pentru evoluția tehnologiei de fracturare în SUA și poate și global, care ar putea înclina și mai mult balanța către energiile alternative, atât de necesare pentru supraviețuirea planetei. Pentru Europa, această criză ar putea însemna încetinirea ritmului investițiilor în domeniul fracturării hidraulice, cel puțin pentru puțurile petrolifere. Criza este, însă, doar o oportunitate, nefiind nici pe departe un panaceu pentru nevoia extremă de a renunța la extragerea de hidrocarburi fosile. Pentru aceasta, este nevoie de măsuri radicale, sistemice, care merg până la însuși fundamentul economic al societății. În acest sens, marele summit climatic de la Paris, COP 21, de la finele lui 2015 va reprezenta un moment cheie, ultimul plauzibil pentru salvarea viitorului acestei planete și a locuitorilor săi. Statele vor trebui să abandoneze principiile ‘creșterii eterne” și ale competiției acerbe între stateși să realizeze urgența realității schimbărilor climatice.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.