Cum poate fi forțată UE să înghită Ucraina

La Consiliul European de pe 18 decembrie, Președintele Ucrainei a spus ce așteptări are cu privire la garanțiile de securitate pentru negocierile de pace în curs. „Pentru noi, apartenența la UE este una dintre garanțiile de securitate”, a declarat Zelenski, după întâlnirea cu liderii celor 27 de state, la Bruxelles. Zelenski a spus că aderarea la UE „face parte din acest pachet pe care Ucraina îl negociază și pe care se bazează”.

În conformitate cu articolul 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), „clauza de apărare reciprocă” prevede că, în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, ceilalți membri ai UE au „obligația de a-l ajuta și a-l asista prin toate mijloacele de care dispun”. Această clauză este obligatorie, dar nu afectează neutralitatea anumitor state membre și este în concordanță cu angajamentele membrilor NATO. Dar clauza este privită mai degrabă ca o „ancoră politică”.

Modelul irlandez pentru Ucraina

Garantiile de Securitate si concesiile teritoriale sunt cele două mari elemente nerezolvate în negocierile purtate de SUA cu Ucraina și Rusia.

Un articol publicat de The American Conservative imediat după vizita lui Volodimir Zelenski la Mar-a-Lago sugerează „cum poate Trump să forțeze Europa să garanteze securitatea Ucrainei”. Este vorba despre aplicarea modelului irlandez, de data aceasta răsturnat. La momentul aderării la UE, Irlanda, stat neutru, a optat pentru neaplicarea politicilor de Securitate din Tratatul UE. La fel a făcut și Austria. În rest, aceste state neutre participă la toate celelalte politici ale UE, cu beneficiile și obligațiile care decurg din ele.

”Ucraina ar putea face exact invers, optând pentru beneficiile și obligațiile apărării reciproce, dar renunțând la celelalte aspecte ale apartenenței la UE, pe durata unei perioade de tranziție. Această soluție ar fi neobișnuită. Însă în vremuri disperate sunt necesare măsuri disperate. Și, după al Doilea Război Mondial, nu au fost momente mai disperate decât acesta pentru Europa și Ucraina”, scrie The American Conservative.

Garanții puternice pentru Ucraina, dar doar pe hârtie

Poate fi clauza de apărare reciprocă din Tratatul UE o garanție de Securitate pentru Ucraina? Această întrebare a început să fie pusă după întâlnirea din Alaska dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin, în august 2025. A fost momentul când administrația SUA a semnalat că problema Ucrainei devine una strict europeană.

„Pe hârtie, este o garanție foarte puternică datorită clauzei de apărare comună” consacrată în Tratatele UE, spunea atunci Ondrej Ditrych, analist senior la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (EUISS), într-un interviu acordat publicației The New Union Post. Cu toate acestea, riscul real este ca această garanție să rămână pur teoretică, deoarece UE nu are nici o capacitate independentă de apărare și descurajare „suficientă”.

O asemenea variantă de asigurare a garanțiilor de securitate se poate bucura de aprobarea Moscovei, care nu se opune aderării Ucrainei la UE.  Nici președintele Trump nu are obiecții față de aderarea Kievului la UE.

Pe lângă faptul că este o alternativă la NATO, aderarea la UE poate rezolva și alte probleme. Ucraina se poate alătura astfel Vestului. Iar președintele Zelenski poate argumenta că sacrificiile din perioada războiului nu au fost in zadar. Apoi, apartenența la UE obligă Ucraina să respecte drepturile minorităților, inclusiv cea rusă, iar astfel Moscova obține asigurarea că etnicii ruși vor fi protejați

Momentul adevărului pentru Ucraina: doar Ungaria se opune aderării?

Marea piedică este însă reticența europeană față de aderarea Ucrainei. În Ungaria a avut loc consultarea publică Voks 2025, fără efecte obligatorii la nivel legal, care a arătat că marea majoritate a cetățenilor resping aderarea Ucrainei, care ar importa un război în UE. Însă nu Ungaria este problema – până la urmă, regimul Viktor Orban poate să se încheie odată cu alegerile din primăvara anului 2026, după cum arată cele mai multe sondaje.

Viktor Orban spune cu voce tare ceea ce mulți lideri europeni nu aduc în discuție: aderarea Ucrainei aduce o uriașă povară financiară și economica. Institutul Brugel din Bruxelles estima costul aderării Ucraine la UE la peste 130 de miliarde de euro din următorul buget UE pe șapte ani. Comisia Europeană a venit cu estimare de aproape 200 de miliarde de euro. Institutul Ungar pentru Afaceri Externe estimează un cost de 2.500 de miliarde de euro pe doar cinci ani. Asta în condițiile în care liderii UE nu au reușit să asigure decât o finanțare prin îndatorare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după respingerea variantei confiscării activelor ruse din UE – circa 200 de miliarde de euro.

La aceste costuri se adaugă presiunea pusă pe țările cu agricultură puternică din UE, pentru că Ucraina este grânarul Europei. Și apoi rămâne problema corupției din Ucraina, imposibil de rezolvat până în 2027, anul potențialei aderări în cele mai optimiste estimări de la Bruxelles.

Un război european pentru alocarea banilor publici

O perioadă de tranziție cel puțin până în 2035 este o variantă realistă. Iar în acest interval, Ucraina ar trebui să se bucure de garanțiile de securitate, în virtutea Tratatului UE. Dacă administrația Trump va înclina către această variantă, poziția Ungariei lui Orban se va schimba. SUA vor începe să facă presiuni asupra Budapestei pentru a nu bloca negocierile de aderare și a permite aplicarea articolului 42.7.

Fie că este vorba despre continuarea finanțării războiului Ucrainei cu Rusia, de reconstrucția Ucrainei după o pace favorabilă Rusiei sau despre finanțarea aderării Ucrainei la UE, efortul financiar al Europei este de circa o mie de miliarde de euro pe o perioada de șapte ani sau mai puțin. Iar la aceasta se adaugă reconstrucția Ucrainei și angajamentul aliaților NATO de a investi 5% din PIB în apărare și infrastructură critică. ”Banii vor modela cu siguranță viitorul Europei, deoarece liderii politici de pe întreg continentul sunt forțați să ia decizii dureroase cu privire la modul de alocare a fondurilor publice într-o lume din ce în ce mai instabilă”, scria fostul premier suedez Carl Bildt.