Iohannis n-a câștigat primul mandat cu un proiect de dezvoltare a țării și nu a găsit consens pentru unul în timpul mandatului. Se pare că a rămas cu o impresie urâtă despre felul în care PSD a refuzat să participe la elaborarea acestui consens sub steag iohannist.
Tenacitatea săsească a răzbunării președintelui a lucrat până în prezent în contra pesediștilor și încă mai lucrează. Dar Dăncilă i-a dat asigurări că, la următoarea încercare, PSD nu va mai sabota consensul pentru un proiect de țară.
Iohannis nu va porni la o a doua încercare înainte de a scoate SIIJ de sub CSM pentru a o plasa la Parchetul General. Președintele de după 2020 se va „servi” de această subordonare pentru a-și regla conturile cu unii și cu alții, poate chiar și cu Iohannis.
Până atunci, realesul președinte mai are un ambâț: să iohannizeze total userismul.
Lucrările de elaborare a consensului pe un proiect de țară ar putea fi gata în vara anului viitor dacă șefia Vioricăi Dăncilă asupra PSD nu va fi pusă în pericol.
Ironia sorții fostului premier pesedist asta e: va avea sprijinul Sistemului să rămână președinte al PSD cel puțin până la alegerile parlamentare următoare.
Încă de acum, Iohannis se teme că PSD le va putea câștiga și are în plan o oarecare iohannizare a conducerii pesediste. Un serviciu a făcut deja acestei conduceri făcând praf partidul lui Ponta, un lider pe care Dăncilă nu-l poate suferi.
Serviciul ar fi complet dacă PNL nu va primi dizidenți antipontiști. Vor fi obligați să vină în genunchi către Dăncilă.
Reconcilierea româno-română era împiedicată de radicalismul userist.
Dan Barna și premisele reconcilierii vor fi mai bune după ce rechizitoriul „păcatelor” barniste va fi făcut public.
Între timp, chiar și generalul Coldea ar putea fi reactivat și, din nou, Iohannis se va putea duce în CSM ca la prima sa prezență acolo.
Va spune ce a mai spus: nu trebuie să existe o supraputere a Justiției în stat. Ea fost necesară, o vreme, și sub Iohannis, vom înțelege, căci altminteri adio proiect de țară sub steag iohannist.
Și dacă va mai fi necesară, generalul Coldea va fi pe fază.
cel putin la fel de imputit ca si primul. o anomalie genetica, un cancer moral asa cum e iohannis, nu are sanse de remisie si schimbare.