Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) transmite că a luat act” cu surprindere” de afirmaţiile care circulă în spaţiul public legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice şi a adeverinţelor de sport de către medicii de familie pentru toţi copiii care vor începe şcoala în data de 14 septembrie 2020 şi susţine în acest context că astfel de solicitări „exced legislaţia în vigoare”.
„Astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil.
Normele privind setul de documente necesare și momentul eliberării acestora sunt precizate explicit în Anexa 3 la Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății 5289/1668/2011 precum și în informarea nr 1329/08.09.2020 transmise de Ministerul Sănătății către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publica a Municipiului București. Aceste acte medicale care să ateste starea de sănătate a copilui se vor elibera doar la înscrierea/transferul/terminarea ciclu de învățământ și cuprind adeverința medicală (anexa 1), respectiv aviz epidemiologic (anexa 2).
În conformitate cu prevederile anexei 3 din Ordinul Ordinul nr. 5298/2011 avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanțe:
a) după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive;
b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.
Menționăm că este necesar a se face distincția între avizul epidemiologic care are o durată limitată de valabilitate mai ales în context pandemic și adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate care este necesară doar la înscrierea într-un ciclu de învățământ (la intrarea în grădiniță, clasa I-a, clasa a Va și clasa a IX-a) și se eliberează la data efectuării examenului de bilanț tocmai pentru a nu aglomera de medicină de familie la început de an școlar.
Adeverința de sport solicitată medicului de familie nu este un document necesar a fi prezentat pentru practicarea orelor de educație fizică și sport. Solicitarea acestui document la fiecare început de an reprezintă de asemenea un abuz din partea unităților de învățământ.
Sunt stabilite scenarii foarte clare pentru modul de desfășurare în siguranță a cursurilor și pentru protejarea copiilor în școli și grădinițe. Chiar e greu de înțeles și pericolul pe care îl reprezintă încolonarea a zeci de părinți și copii la ușile cabinetelor medicilor de familie? Nu există recomandări privind atitudinea în cazul unui copil la care apar semne de boală în perioada școlarizării,
dar ne acoperim de hârtii de cele mai multe ori inutile.
Reamintim faptul ca SNMF a transmis în repetate rânduri că este necesar ca în fiecare instituție de învățământ școlar sau preșcolar, în context pandemic, să fie disponibil un cadru medico-sanitar, încadrat conform normelor legale, care să coordoneze efectuarea triajului epidemiologic zilnic.
SNMF rămâne deschis dialogului cu autoritățile pentru identificarea unor soluții adecvate în aceste momente dificile în interesul copiilor și al protejării sănătății publice
A pune pe drumuri aproape 4000000 de copiii (conform datelor INS) și părinții lor în condiții de pandemie pentru a obține în decurs de câteva zile documente care nu sunt utile nimănui, care nu sunt prevăzute de lege și care nu au alt scop decât de a asigura conducerilor instituțiilor de învățământ confortul stivei de hârtii arhivată cu rigurozitate denota lipsă de respect față de părinți și copii și poate un grad de cinism și percepție eronată a realității”, spune SNMF într-un comunicat remis presei.
Nelu Tătaru a explicat apoi că vor fi necesare avizele pentru cei care suferă de boli cronice, iar celelalte adeverinţe epidemiologice se vor cere „doar pentru cei de la începutul ciclului”.
„Având în vedere că este o perioadă scurtă, prelungim şi pentru prima săptămână, deci nu va fi nevoie să fie date în ultimele trei zile înainte de şcoală”, a afirmat el.
Raed Arafat a spus, miercuri seara, la Digi24, referitor la deschiderea școlilor, că nu se poate garanta „fără risc sută la sută”, dar se poate diminua riscul la maxim dacă se respectă regulile.
„Regulile se respectă prin educație, prin recunoașterea riscului. Faptul că recunoaștem că există un risc și știm care sunt regulile ne ajută să ducem riscurile la minim. Asta înseamnă începerea școlii și nu numai a școlii, dar și a activităților de lucru, pentru că sunt multe lucruri care încep acum. Copiii trebuie să fie educați și trebuie să li se explice. Copilul înțelege dacă îi explici. Nu vorbim de copilul de 4 – 5 ani și de cel de 6,7, 11 sau 12 ani”, a spus Arafat.
Acesta a adăugat că, dacă în familie au fost respectate recomandările, copilul le va respecta și el. Dacă în familie comportamentul a fost de a nu recunoaște virusul, copilul va merge și va face același lucru la școală.
În opinia lui Arafat, mai greu va fi pentru copiii care vin dintr-un anturaj care nu recunoște existența virusului. Copilul respectiv va fi diferit de copilul care acasă a văzut că familia respectă regulile, spune Arafat. Acestui copil trebuie să i se explice de ce trebuie să respecte regulile, de ce trebuie să vadă aceste reguli la școală și sunt importante pentru a-i respecta pe ceilalți copii.
Întrebat despre profesorii care nu par convinși că metodele pot fi eficiente, Arafat a răspuns că este normal, pentru că profesorii sunt cel mai în măsură să știe care e atmosfera în școală și care e comportamentul copiilor în școală:
„Este clar că temerea lor este că unii copii nu respectă regulile și va fi greu să se impună anumite reguli. Și totuși, educându-i și explicândul-e putem că reducem acest lucru. Școala trebuie să explice copiilor și să impună regulile. Dacă școala impune regulile și dacă în prima zi vor fi încercări de a nu respecta regulile de către unii copii și vor vedea o școală fermă care impune regulile, copilul va înțelege că acolo nu e joacă.
Parca nu era destula teroare si spaina la adresa cetatenilor, acum a aparut si ciresa maxima vinetie de ura viscerala! Daca scarbele astea merg doar pe ilegalitati si teroare, macar dictorii profesionisti sa ii calce pe gat! Trantorii de lux urla ca se vor umple spitalele cu coro dar sa va aud cand vor fi cetatenii bolnavi psihic masiv, cum o sa reactionati bai leprelor de lux guristo-oraliste terorizante?! Din cate se observa si e la vedere, scarbele astea decizionale, vor cu orice pret avantaj doar lor, se screm sa imbolnaveasca copii, nepotii care trebuie, obligatoriu sa fie vigurosi! Generatii puternice si sanatoase obligatoriu, dar astia vor doar legume pe doua bete!